Bătrânii și… țara - Mențiune - secțiunea proză

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU ”TRAIAN DORZ” – Ediția a II-a

 de Elena Olariu

Mâine!, își spuse bătrânul. Mâine, va fi o nouă zi când, limpede, mintea va discerne binele de rău. Cine sunt eu să judec pe ceilalți?! Ce vină are fratele meu, indiferent de vârstă și statut social, că astăzi, poate nervos, poate neînțeles  a umilit un bătrân pe stradă, pe mine adică... Vinovat, nu este el. Vinovat sunt eu. I-am apărut în cale când țara  forfotea: de ambiguități,  de neliniște, de declarații peste declarații, de  manipularea prin internet sau televizor, ori miile de mobile, smartfoane, care îi detașează  pe tineri de lume... De noi, ceștilalți.

Cine sunt eu să ofensez un tânăr care are figura de fată – i-au crescut pletele și că ele, doamnișoarele își  cosesc jumătate de creștet, lâsând cealaltă golașă, golașă. Ca și mintea. Cum să cutez eu să fac observație unui tânăr care a uitat să dea ”Bună ziua!” Poate sunt  învechit în idei; poate părinții fiind dincolo după bani, bani și iarăși bani, nu știu că odraslele lor au rămas fără cei  șapte ani de acasă. Pardon, s-a înființat clasa pregătitoare. Așadar, fără cei cinci ani de acasă.

Un un bătrân vetust. Trăiesc după himere și aș voi ca civilizația să  se desfășoare conform principiilor de viață trăite de mine. De noi. Nu. Am devenit copil cu mintea! Acum suntem civilizați. Am intrat într-o organizație care ne cere supunere. Supunere totală. Și tineretul acceptă sclavagismul acesta modern. Și se supun. Iar bătrânii – câți au mai rămas, sunt marginalizați. Au boli grave  ori, sunt duși la azile unde vai, nu  se știe din ce motive, iau foc și  sucombă. Asfixiați.

”Mâine!”, își spuse bătrânul, și plapuma veche de ani, îi acoperă trupul slăbit până  sub bărbie. Este din lână, de la oile sale, făcută cu multă migală de nevastă. S-a prăpădit biata de ea și, ca și cum  o vână de apă vie țâșnește din pământul reavăm, o lacrimă, apoi alta și-ncă una, țâșnesc din ochii secați de vedere ai acestui trecător prin timp...

Își sprijină creștetul cu mâna piele și oase, și privește în tavan. Becul îi luminează fața ștearsă de vechimea anilor dar prefăeră să vadă – încă, aceată lumină  să nu-l copleșească întunericul. Nu. Nu că s-ar teme de întuneric. Sau de  moarte. Într-o zi tot  va pleca. Se teme de nimicnicia  omului. S-a înmulțit răutatea pe pământ și patima banului nemuncit a crescut. A crescut nemunca, răutatea copleșește, omul este lipsit de credință și bodegile  s-au născut la fiece  cinci sute de metri. Tineretul  citește online iar cărțile, prăfuite de vechime, stau cuminți pe rafturi... Civilizația înseamnă supunere. Oarbă. A citi înseamnă a reuși să descifrezi calea pe care ar trebui s-o urmeze omul să nu cadă în mocirlă. Mocirla timpului.

”... mâine!”, își spune bătrânul, încercând să adoarmă. Este singur. Singur cu gândurile lui, cu nopțile albe, cu dorința de a  vorbi – acum socializa, cu semenii. Copiii, dincolo, și-au făcut casă aici iar el, bătrânul  rămas în bătătură aduce cu un fel de câine credincios care păzește acareturile acestora. Căci Lăbuță, prietenul său a murit de bătrânețe. Acuși îi vine și lui rândul...

Și începe  a se gândi la moarte. Și începe a se gândi la viața de apoi, la cele lumești, trecătoare și la cele spirituale, ce țin de suflet... Dar cui să mai împărtășească gândurile sale, dacă satul e golit de bătrânii care și-au aflat menirea plecând încet, încet iar ei, tinerii te privesc ca pe un paria?...

Cui să mai vorbească de Dumnezeu, de sacrificiul Mântuitorului pentru ca noi, oamenii să dăinuim în timp, de Maica Sa Sfântă, Fecioara Maria, care a acceptat suferința  continuă, poate și umilință din partea unora, să dăinuie vața pe pământ...Bisericile sunt goale, tineretul nu mai îmbrățișează religia,  nu caută să afle ce se găsesște dincolo de scoarța terestră... S-au învățat să tot primească cardul pentru rechizite, bani de calculator, bani de liceu, bani de bani...

Se întoarce bătrânul cu fața la perete simțind că – în sfârșit vine somnul pe la gene. Și-și spune în gând: ”Mâine voi vedea ce  mai este de făcut..!”Într-un târziu, între somn și veghe, simte o înțepătură în piept. Dă să se ridice, dar rămâne cu mâna întinsă spre cana cu apă...

 

 30 sept 2020