Copil printre îngeri - Premiul II - secțiunea proză

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU ”TRAIAN DORZ” – Ediția a II-a

 de Mărgineanu Bianca

   Noiembrie și-a răpus împreunarea buzelor vinete, eliberând un suflu tăios care se izbea sălbatic de ferestrele joase ale caselor bătrânești. Apropiate parcă de frigul ce pocnea tăblițele din jur, se priveau blând, cu ochi calzi ce îndemnau să privești flăcările iuți izvorâte din sobele proapăt curățate. Ce dragi îmi erau casele din sat! Își spuneau povești. Fiecare balama ruginită avea o poveste. În grabă nu apucai să le asculți, să le înțelegi și să te bucuri. Cu ce răbdare nemărginită tratau sătenii balamalele! Le ascultau, le înțelegeau, se bucurau. Dragă mi-a fost viața la țară! Cât drag am prins de Dumnezeu!

   ,, - Te ducem la îngeri." îmi spunea mama când bunicii o rugau să mă lase în grija lor câteva zile. Câtă grijă aveau îngerii de mine! Odăița cu praguri lăcuite îmi era tare dragă. Nu eram niciodată singură, sfinții din icoane mă priveau călduros. Semănau cu bunicul, aceeași blândețe în ochii adăpostiți de sprâncene sure.

   Mă privesc și acum: dinaintea pliții înnegrite, o copilă cu obrajii reci lipiți de teracota fierbinte. Pielea trandafirie mi-o încălzește căldura sobei, iar sufletul, glasul bunicii:

-          Îți e frig, puișor? Urcă în fotoliu!

Brațele subțiri, uscate de vremuri grele, îmi dau drumul spre alte brațe, de lemn, înfășurate în vată și lână. Mă cufund în spătarul moale și în mreaja minții mele de copil. Trosnetul lemnelor din foc e glasul crivățului, doar eu îl pot pricepe. Bunicii ascultă și ei, dar înțeleg doar că s-a răcit afară și se bucură că au sfârșit treburile înaintea înghețului. Ascult cuminte jocul din sobă, bunicul îmi ascultă respirația.

-          De ce ești supărată, copilă? Ia spune-i moșului!

Îmi scutur năsucul pistruiat și zâmbesc. Bunica știe că nu sunt supărată:

-          Ce supărări să aibă copila? Vrei să îți aduc o carte frumoasă?

-          Are imagini? întreb uitând complet de jocul focului.

-          Are. Frumoase imagini!

Primesc în brațe două coperte groase ce îmbrățișează strâns mii de pagini. Simt că e ceva aparte. Silabisesc stângaci scrisul îngroșat și îmi dau seama că țin în palmele-mi micuțe ceva minunat. Bunica mi-a adus Biblia. Răsfoiesc în grabă filele albe pline de învățături. Nu găsesc imagini, dar descopăr o bucată de hârtie galbenă însemnată cu un scris frumos pe care încerc să îl deslușesc:

-          Plă... ci... plăcintă cu mere... E o rețetă, bunico?

-          Cea mai gustoasă, afirmă senin bunicul.

-          De ce ții plăcinta de mere în Biblie, bunico?

-          E semn de carte, puișor. Să revin la pagina care îmi place cel mai mult.

-          Citește-mi! exclam rugătoare.

Biblia ajunsă în mâinile subțiri o fac să pară imensă. O carte groasă cu o învățătură imensă. Ard de nerăbdare.

  

   ,, Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sînt o aramă sunătoare sau un chimval zîngănitor.

   Şi chiar dacă aș avea darul proorociei, și aș cunoaște toate tainele și toată știința, chiar dacă aș avea toată credința așa încât să mut și munții, și n-aș avea dragoste, nu sînt nimic.

   Şi chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.

   Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește, dragostea nu se laudă, dragostea nu se mândrește, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

   Acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.

   Dragostea nu va pieri niciodată."

 

   Reușesc să pătrund învățătura, deși sunt doar un copil. Asta pentru că am în jur dragoste.

-          Unde sunt imaginile, bunico?

Bunica îmi zâmbește, strângând la piept universul tipărit din care cuvântase atât de frumos.

-          Închide ochii, puișor. Tu doar ascultă Cuvântul. Simte-L aproape. Ce imagini frumoase! Nu-i așa?

   Odăița cu ferestre joase se luminase. Chipurile bunicilor se luminaseră. Sufletu-mi se luminase.

  

   Din copilăria guvernată de dragoste și până astăzi îmi răsună duios glasul bunicii, îmi simt îngerii bucurându-se, mi-i amintesc împovărați de ani, dar umili și fericiți, ghidați de dragoste. Aducerile aminte mă liniștesc, îmi înseninează chipul atins la rândul său de ani. Descopăr că rețeta din Biblia bunicii e însuși omul. Uneltirea noastră e o rânduială de ingrediente. Bunica era plăcintă de mere. Dulce, făcută cu dragoste.

 

   ,, Acum dar rămîn aceste trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea."