"Spre Ţara Luminii" - atelier literar al Oastei Domnului

  S-a ajuns în situaţia tristă că lucrurile normale pentru un credincios şi pentru unul care mărturiseşte că este creştin au devenit acum anormale; şi ceea ce este total anormal pentru un credincios – o sărbătorire, cum este nunta, într-un fel păgânesc, condamnat şi de credinţa noastră, şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de canoanele Bisericii noastre, şi de orice conştiinţă creştină – [să pară normal]. De aceea am dori să ne aducem aminte acum, pentru că şi acesta este unul dintre cele mai importante adevăruri de Viaţă şi de credinţă faţă de care avem fiecare datoria să gândim serios.     Nimic nu este întâmplător. Nici o întâmplare nu este întâmplătoare. Toate sunt rânduite bine şi mai dinainte de către Dumnezeu. Numai pentru noi, care nu cunoaştem relaţia dintre lucrurile care se văd şi cele care nu se văd, par întâmplări.

„O familie dezbinată împotriva ei, o cetate dezbinată împotriva ei înseşi nu poate să dăinuiască”.   Noi suntem o familie, noi suntem o cetate. Cea dintâi şi cea mai puternică datorie a noastră este să fim cât se poate una. Forţa noastră, izbânda noastră, biruinţa noastră stă în unitatea dintre noi. Toţi ne sunt vrăjmaşi. Şi lumea, şi păcatul, şi diavolul, şi oamenii porniţi în slujba celui rău sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu. Cuvântul fratelui Traian Dorz De la adunarea de sfat frăţesc de la Comăneşti – august 1988:   În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Preaiubiţii noştri fraţi, după cum am mulţumit de la început Domnului pentru bucuria că ne revedem în seara aceasta aici şi după cum, în rugăciunea noastră, cu toţii am cerut binecuvântarea şi prezenţa Lui în mijlocul nostru, credem din toată inima că aceste rugăciuni şi dorinţe ale noastre Domnul le-a împlinit şi le împlineşte. Nu fratele Nicolae, nici fratele Dumitru ne-a vorbit cuvintele pe care

CUVANTUL PARINTELUI STARET IUSTIN MIRON, de la Manastirea Oasa (23 septembrie 2018) despre importanta cruciala a REFERENDUMULUI din 6-7 octombrie: “ Dumnezeu s-a pronunţat o dată în istorie pe subiectul homosexualitate. La Sodoma şi Gomora era homosexualitate. Şi ce s-a întâmplat? I-a şters de pe suprafaţa pământului. Ce să mai atâta, tot o negociem, o dăm la întors în faţa păcatului, şi a otrăvii, şi a morţii. Avem în faţă viaţa şi moartea, să vă fie limpede treaba asta!” “Iubiţi credincioşi, este o chestiune de interes naţional. Nu e vorba de a vota politi c. Ce vrem, de fapt, ce se vrea – s-au făcut demersuri multe până să se ajungă la referendumul ăsta, şi a fost drumul greu şi lung, şi şi-au asumat mulţi dintre noi treaba asta – să se schimbe un articol din Constituţie, referitor la căsătorie, acolo unde se scrie că căsătoria e între doi soţi. Nu se specifică că e bărbat sau femeie, ci doi “soţi”, care pot fi orice: bărbaţi cu bărbaţi, femei cu femei şi aşa

Religia este necesară familiei, nu numai individului, pentru că nu numai omul, ci și familia este creația lui Dumnezeu. Și după cum omul e dator să-și cunoască și să-și adore Creatorul, tot așa și familia. De când există istorie și preistorie, tot ce a fost mai sfânt, mai serios în familie, începând cu căsătoria, a avut caracter religios – și la păgâni, nu numai la creștini. Cel dintâi altar a fost căminul familiar și numai atâta timp familia e celula societății sănătoase, cât arde pe vatra ei focul sacru al credinței în Dumnezeu, al dragostei religioase, al tradițiilor și al speranțelor sfinte.

Taina nunţii este una dintre cele şapte sfinte Taine ale Bisericii şi ale credinţei noastre. Sfânta Scriptură vorbeşte despre ea ca despre Hristos şi despre Biserica Lui. Unirea celor două suflete este ceva atât de sfânt şi atât de minunat, încât nici o altă împrejurare din viaţa omului nu poate fi asemănată cu aceasta. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat atât în Cuvântul Său, cât şi în pilda Sa îndrumarea sfântă şi porunca veşnică să privim şi să împlinim această taină cu toată curăţia şi sfinţenia, aşa cum a rânduit-o Dumnezeu de la început. Un cuvânt al fratelui Traian Dorz   trimis pentru nunta de la Milcov – 26 octombrie 1980 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Preaiubiţii noştri miri şi nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori! Slăvit să fie Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, Căruia trebuie să-I mulţumim cu toţii neîncetat şi din toată inima pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru astfel de prilejuri s

    Dea Domnul Iisus tuturor celor care suntem aici puterea şi ajutorul ca, făcând parte din familia trupească, să nu uităm datoriile faţă de această familie. În felul acesta, Dumnezeu ne va binecuvânta. În felul acesta, Biserica noastră va fi o Biserică nu numai cu numele drept-credincioasă, ci va fi cu viaţa, cu puterea, cu roadele o Biserică drept-credincioasă şi noi vom fi cu adevărat nişte copii ai lui Dumnezeu drept-credincioşi în ea. Vorbirea fratelui Traian Dorz  la nunta de la Chimindia – august 1979 În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. Programul nostru trebuie să se-mplinească. Şi va trebui, peste câteva clipe, să mergem pentru ceea ce trebuie să facem şi unde suntem aşteptaţi. Aş fi dorit din toată inima aici, unde avem un moment aşa de impresionant, aşa de minunat şi unde sunt atâtea suflete pe care le iubim atât de mult... atâţia ochi în care nu putem privi fără lacrimi... Nu ştiu cum... toată viaţa noastră am cunoscut aceste

„Să înceteze păgânismul! Să înceteze beţiile! Să înceteze jocurile! Să înceteze desfrânările! Să înceteze minciuna! Să înceteze calomniile! Să înceteze toate! Poporul acesta are nevoie de îmbrăţişarea şi de dragostea lui Dumnezeu!...” Părintele Iosif căuta să inspire în fraţii din Lucrarea Oastei Domnului curajul. Să nu cedeze în faţa primejdiei, pentru că, în ultimă instanţă, noi nu avem de luptat împotriva cărnii, împotriva lucrurilor din lumea asta. Domnul Însuşi a spus că: „Împărăţia Mea nu-i din lumea aceasta”. Şi ceea ce facem noi în lupta declarată de Oastea Domnului e ceea ce a spus Cuvântul lui Dumnezeu: că Domnul Iisus a venit să nimicească lucrările diavolului. Şi Oastea Domnului s-a angajat să lucreze – spunea Părintele Iosif într-un articol odată – tocmai contra satanei.

Să ne amintim despre o altă familie, nu de mult, nu din Vechiul Testament, ci din vremile noastre, a Părintelui Iosif din Munţii Apuseni   Prima vorbire a fratelui Popa Petru (Săucani)  la nunta de la Gădălin – octombrie 1979 „Nu-mi mai ziceţi Naomi; ziceţi-mi Mara, căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune” (Rut 1, 20). „Când duhul trimis de Dumnezeu venea   peste Saul, David lua harfa şi cânta cu mâna lui. Saul răsufla atunci mai uşor, se simţea uşurat şi duhul cel rău pleca de la el” (I Sam 16, 23). Slăvit să fie Domnul!

Binecuvântaţi să fie înaintaşii noştri şi ai poporului nostru, care au ştiut acest adevăr şi care, în ziua necazului, n-au alergat la alianţe străine. Căci ori de câte ori au alergat, au fost înşelaţi. Noi n-am avut nici la răscrucea geografiei şi a istoriei noastre alţi prieteni, ci numai pe Dumnezeu. Şi, dacă înaintaşii noştri s-au încrezut în El, iată că noi ne bucurăm astăzi de libertate, de lumină, de putere. Iar Dumnezeu a fost un aliat credincios. Azi, mai departe, să nu uităm datoria de recunoştinţă faţă de El. Şi ori cât de grele ar mai fi împrejurările peste toate valurile istoriei, să ridicăm ochii noştri spre Dumnezeu, că nici astăzi n-avem aliat decât pe El. Dar, dacă suntem cu El, vom fi întotdeauna biruitori şi putem avea toată nădejdea că şi urmaşii noştri se vor bucura de biruinţe, de libertate şi de bucuria că Dumnezeu ne ocroteşte.

Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 197 Pe noi, Mântuitorul nostru ne-a învăţat – şi învăţătura Bisericii şi a mai-marilor noştri ne-a învăţat – să unim munca noastră cu rugăciunea. Şi îndatoririle noastre de părinţi să le unim cu îndatoririle noastre de fii, de copii. Şi îndatoririle noastre de credincioşi să le unim cu îndatoririle noastre de cetăţeni. Pentru că noi numai în felul acesta suntem pe deplin în ascultarea Voii lui Dumnezeu, pentru că El aşa ne-a învăţat în Sfântul Său Cuvânt: „Să fim supuşi stăpânirii!” Să ne dăm toate silinţele, la locul nostru de muncă, să fim exemplu de corectitudine, de hărnicie, de punctualitate, de cinste, de vrednicie, în aşa fel, încât, Numele Domnului nostru, Care e mai presus de orice nume, şi cauza Lui sfântă pe care o iubim mai presus de orice pe lume să aibă cinste şi primire în urma vieţii noastre. Nu numai când suntem în adunare sau în biserică, ci şi când suntem la muncă, în mijlocul colegilor noştri d