ÎNDATORIRI ÎN CĂSNICIA CREŞTINĂ


Taina nunţii este una dintre cele şapte sfinte Taine ale Bisericii şi ale credinţei noastre. Sfânta Scriptură vorbeşte despre ea ca despre Hristos şi despre Biserica Lui. Unirea celor două suflete este ceva atât de sfânt şi atât de minunat, încât nici o altă împrejurare din viaţa omului nu poate fi asemănată cu aceasta. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat atât în Cuvântul Său, cât şi în pilda Sa îndrumarea sfântă şi porunca veşnică să privim şi să împlinim această taină cu toată curăţia şi sfinţenia, aşa cum a rânduit-o Dumnezeu de la început.


Un cuvânt al fratelui Traian Dorz 
 trimis pentru nunta de la Milcov – 26 octombrie 1980

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Preaiubiţii noştri miri şi nuntaşi, părinţi şi copii, fraţi şi surori!

Slăvit să fie Domnul nostru şi Dumnezeul nostru, Căruia trebuie să-I mulţumim cu toţii neîncetat şi din toată inima pentru toate lucrurile, dar mai ales pentru astfel de prilejuri sfinte şi scumpe, când avem harul să ne petrecem împreună în sărbătoriri de acestea ca asta de astăzi, la nunţi creştineşti, cu miri creştini, cu nuntaşi creştini.


 Slăvit să fie Domnul pentru astfel de familii, când părinţii credincioşi cresc fii credincioşi care, ascultând de Dumnezeu şi de învăţătura sfinţilor noştri înaintaşi, la toate marile răspântii ale vieţii lor, îşi încep sau îşi sfârşesc toate drumurile vieţii lor cu Dumnezeu.

Slăvit să fie Domnul şi pentru că El a dat în ţara noastră şi în Biserica noastră această Lucrare duhovnicească a Oastei Domnului, această familie sfântă care a adus şi aici, în ţara şi în Biserica noastră, acest fel nou şi creştinesc de a sărbători nunta, această Taină sfântă şi acest praznic ales. Căci Taina nunţii este una dintre cele şapte sfinte Taine ale Bisericii şi ale credinţei noastre. Sfânta Scriptură vorbeşte despre ea ca despre Hristos şi despre Biserica Lui. Unirea celor două suflete este ceva atât de sfânt şi atât de minunat, încât nici o altă împrejurare din viaţa omului nu poate fi asemănată cu aceasta. De aceea Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a lăsat atât în Cuvântul Său, cât şi în pilda Sa îndrumarea sfântă şi porunca veşnică să privim şi să împlinim această taină cu toată curăţia şi sfinţenia, aşa cum a rânduit-o Dumnezeu de la început.

De aceea e de mare şi tristă mirare cum poporul nostru, care este un popor creştin de la naşterea sa, a decăzut atât de mult în privinţa felului necreştinesc de a sărbători nunta: cu băuturi îmbătătoare, cu jocuri şi cu cântece păgâneşti, cu tot felul de apucături urâte şi potrivnice voii lui Dumnezeu. Cum să meargă fericită şi cum să sfârşească bine o astfel de însoţire fără Dumnezeu? De aceea urmările sunt atât de nefericite în familiile de astăzi.

Dar încă o dată: slăvit să fie Domnul că, în Biserica noastră şi în ţara noastră, Lucrarea Oastei Domnului a readus şi în privinţa asta felul frumos de a petrece nunţile, ca şi celelalte prilejuri din viaţa omului, într-un fel sfânt şi nou, cum era pe vremea părinţilor noştri din vremea creştinismului dintâi. În felul acesta, nu numai botezul şi nunta, dar şi înmormântarea sunt făcute în chip creştinesc, aşa cum este poruncit de credinţa noastră şi de Sfinţii Părinţi, în Biserica bună şi străbună.

Nunta este ca rugul sfânt pe care l-a văzut Moise în Exod 3, 2, care ardea mereu cu o flacără mare, dar nu se mistuia deloc, pentru că acolo era taina eternă, taina divină, prezenţa lui Dumnezeu. Căsnicia este tot aşa, un loc sfânt. Când Dumnezeu împreună două vieţi, făcându-le una, aceasta este un act ceresc. Când cele două cununi se apropie şi se unesc, ele devin una pe totdeauna şi nimeni nu le mai poate despărţi niciodată, fiindcă ele nu se mai despart. Aşa sunt şi aşa rămân pe veci, din clipa când Dumnezeu le-a împreunat. De aceea nimic străin nu trebuie să se mai strecoare acolo. Nimeni străin, nici chiar cei mai apropiaţi ai lor, nu trebuie să se amestece în căsnicia celor doi. Cei doi trebuie să fie paznicii neadormiţi ai uşilor şi ai ferestrelor căminului lor sfânt, pentru ca nimic din afară să nu pătrundă acolo spre a le întina şi a despărţi unitatea lor. Şi atâta vreme cât rămâne primejdia, trebuie să rămână şi vegherea.

Căsnicia este o fericire sfântă, dar o fericire mereu ameninţată. Bucuriile căsniciei nu au seamăn în nici o altă parte, [nu seamănă] cu nici unele dintre celelalte bucurii ale vieţii omului. Dar nici durerile căsniciei nu au seamăn. Dragostea nu-i nicăieri mai dulce ca în căsnicie, când ea este vie şi curată. Dar nici mai amară nu-i nicăieri când ea moare. Orice răni pe care omul le primeşte din afară se uită şi se vindecă mai uşor sau mai greu. Dar durerile şi rănile primite în căsnicie nu se mai vindecă şi nu se mai uită niciodată.

De aceea iubiţi inima care vă iubeşte; sărutaţi buzele care vă sărută; fericiţi viaţa care vă fericeşte şi sfinţiţi legământul pe care l-aţi făcut, fiindcă numai aşa veţi fi binecuvântaţi. Rugul căsniciei trebuie să ardă frumos şi să nu se mistuie niciodată. Pentru aceasta, amândoi trebuie să pună pe el: lacrimile curate, dragostea fierbinte, rugăciunea împlinită, legământul ascultat. Totul păstrat în curăţie şi-n lumină, după voia cea sfântă a lui Dumnezeu.

După cele patru porunci privitoare la Dumnezeu, dintre cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, a cincea din ele ne vorbeşte despre cinstirea părinţilor noştri. E porunca cea mai mare dintre cele şase privitoare la semenii noştri. De împlinirea acestei porunci este legată făgăduinţa fericirii şi lungimea vieţii. Binecuvântaţi vor fi fiii – numai fiii aceia – care vor împlini frumos şi iubitor această poruncă. Fiindcă dacă n-ar fi fost nişte părinţi, n-ar fi nici aceşti miri şi nici această bucurie. Dacă n-am fi avut nişte părinţi duhovniceşti, n-ar fi nici această familie duhovnicească. Dumnezeu ne-a dat atât o bucurie, cât şi cealaltă prin părinţii noştri. De aceea să-i cinstim şi să le urmăm credinţa cu vrednicie, fiindcă aceasta este garanţia şi că vom fi fericiţi, şi că vom avea şi noi urmaşi care ne vor cinsti.

Cine nu-şi cinsteşte trecutul său, acela nu va fi cinstit nici de viitor. Şi cine nu-şi preţuieşte părinţii săi, acela nu va fi nici el preţuit de copii, dacă-i va mai şi avea.

 De n-ar fi fost înaintaşii noştri, n-ar fi nici nunţile noastre; n-ar fi nici bucuriile noastre; n-ar fi nici cântările noastre şi nici îmbrăţişările noastre. De aceea, porunca „adu-ţi aminte de părinţii tăi” este o poruncă ce trebuie să ne însoţească în toată viaţa noastră şi în toate bucuriile noastre. Să n-o uităm niciodată.

Printre celelalte îndatoriri ale omului care însoţesc un cămin nou, cea mai aleasă este ospitalitatea. „Fiţi primitori de oaspeţi cu bucurie” este o poruncă fericită şi cu o mare binecuvântare. Avraam, fiindcă a fost ospitalier, a primit şi a găzduit pe Domnul şi pe îngerii Săi. Pentru asta, el a şi fost răsplătit cu un fiu, cu un urmaş sfânt, cu o mulţime de urmaşi ca stelele cerului. Fiţi primitori de oaspeţi şi veţi fi şi voi răsplătiţi cu fii sfinţi şi binecuvântaţi. Fiii binecuvântaţi sunt o răsplătire pentru ospitalitatea şi dărnicia noastră.
Fraţii de credinţă sunt fii ai lui Dumnezeu. Oricine îi primeşte pe ei Îl primeşte pe Domnul, fiindcă este scris: „Oricine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte”, zice Domnul. Şi cine Îl primeşte pe El aici va fi primit şi acela de Hristos Acolo, în Împărăţia Sa.

O altă mare îndatorire a celor doi care s-au unit şi cărora Dumnezeu le dă un cămin nou este binefacerea. Nu numai să vorbim despre binefacere, ci s-o împlinim cu fapta. Cei mai mulţi oameni, chiar dintre cei ce se numesc credincioşi, doar vorbesc şi predică despre binefacere, însă n-au putere s-o şi împlinească. Ei seamănă doar cu o sonerie, care n-are decât putere să facă puţin zgomot, şi nu să lumineze.

Noi să cerem mereu Domnului puterea să aducem şi roade, să aducem şi lumină, să aducem şi folos. Să cerem putere să ne ajungă nu numai pentru frunză, ci şi pentru rod. Nu numai să ştim vorbi despre binefacere, ci s-o şi împlinim cu fapta. Domnul nostru Iisus Hristos a zis: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi voia Tatălui Meu”.

Mai departe, cei uniţi de Dumnezeu într-un singur cămin trebuie să se pregătească şi pentru încercări. Încercările şi necazurile sunt legate de orice viaţă de om de pe pământ. Dintre toate însă, singurătatea este cea mai grea. Alipiţi-vă tare de Dumnezeu, ca să nu rămâneţi niciodată fără El. Dacă-L veţi avea pe Dumnezeu, veţi fi siguri, în orice loc şi-n orice vreme, de ajutor, de iubire, de toate. Nu vă lăsaţi nici unul singur pe celălalt. Fericirea unuia este legată totdeauna de a celuilalt. Aşa a vrut Dumnezeu şi de aceea trebuie mereu, în toate, să vă simţiţi unul alături de celălalt şi niciodată singurătatea să nu rămână, nici o clipă, statornică între voi. Dumnezeu vă va binecuvânta atunci când veţi fi unul lângă celălalt şi amândoi lângă El.
„Vă scriu, copilaşilor, ca să nu păcătuiţi”, se zice în Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Datoria fiecăruia dintre cei doi este să se păzească mereu să nu greşească. Să nu-şi greşească unul celuilalt. Dar ori de câte ori se va întâmpla necazul unei greşeli, cererea de iertare trebuie să vină neapărat după aceea, adâncă, caldă, fierbinte, potrivit mărimii greşelii. Iar celălalt trebuie să dăruiască această iertare deplină, caldă, fierbinte, curată şi frumoasă, îndată după aceea. Pentru ca pacea şi unitatea să rămână totdeauna stăruitoare, curate şi limpezi între cei doi. Iertarea fiecăruia trebuie să fie totdeauna caldă şi dulce când celălalt a greşit şi îşi şi cere această iertare.

Desigur, nu-i de dorit să se greşească, chiar dacă după fiecare greşeală vine lacrima căinţei şi cererea iertării. Acolo unde se tot cere iertare, înseamnă că se tot greşeşte. Şi este de dorit ca fiecare să aibă toată grija să nu greşească. E frumos să dai iertarea; şi dragostea adevărată nu o va refuza niciodată. Însă vine o vreme când întristarea că se tot greşeşte cuprinde inima iubitoare şi-o oboseşte. Fiecare trebuie să avem grijă de celălalt, să nu-i obosim şi să nu-i întristăm iubirea, tocmai pentru că ne-o dăruieşte atât de duioasă şi de blândă.

Puterea pentru o viaţă curată, sfântă, iubitoare, statornică, fierbinte între cei doi poate veni din belşug şi totdeauna numai din Cuvântul lui Dumnezeu, din rugăciune şi din părtăşia frăţească. De aceea, citiţi mereu Biblia, atât împreună, cât şi singuri. Cât trebuie să citească omul Biblia? Până-n ziua morţii, fiindcă este scris: „Cuvintele acestea să nu se depărteze de ochii tăi nici ziua, nici noaptea”. Psalmistul David dormea în patul său cu harfa atârnată la căpătâi. La miezul nopţii, se spune că Domnul trimitea un vânt care vibra în corzile harfei lui şi-l trezea, să citească şi să se roage, după cum este scris: „La miezul nopţii mă scol ca să Te laud, Doamne”. Dacă pui ceasul în fiecare noapte să te scoale pentru muncă, de câte ori l-ai pus să te scoale pentru Biblie şi pentru rugăciune?

Rugăciunea este cea mai mare putere în lupta contra păcatului dinlăuntru şi împotriva nenorocirilor din afară. Rugăciunea deci, a celor doi împreună, este paznicul curăţiei căminului lor şi lumina creşterii copiilor lor sfinţi. Când e bine să se facă rugăciunea? În orice vreme, dar mai ales când se roagă şi celălalt, când se roagă şi ceilalţi. Rugăciunea [făcută] singur e o putere; dar împreună, creşte pe măsura numărului celor cu care te rogi. „Rugaţi-vă neîncetat”, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Şi ce binecuvântare este acolo, când eşti împreună cu fraţii la rugăciune! Fiindcă chiar dacă spui numai „Amin”, tot ceea ce s-a spus în rugă­ciu­ne este ca şi cum ai fi spus şi tu. Dumnezeu este totdeauna acolo unde fraţii se roagă şi răspunde totdeauna cu bucurie şi cu belşug de binecuvântări la rugăciunea făcută de către toţi împreună cu dragoste, cu smerenie, cu căldură cu ascultare, cu credinţă.

Fii deci totdeauna în rugăciune. Fie când eşti singur, fie când eşti împreună cu soţul tău sau cu fraţii tăi. Luaţi atunci parte cu toată inima şi cu toată simţirea sufletului vostru la tot ceea ce se cere în rugăciune pentru Lucrarea lui Dumnezeu, pentru familia duhovnicească, pentru familia voastră, pentru lumea întreagă. Pentru că Dumnezeu binecuvântează totdeauna rugăciunea tuturor făcută pentru toţi.

Părtăşia frăţească este tot aşa de însemnată ca şi citirea Bibliei şi ca rugăciunea. Atât citirea Bibliei, cât şi rugăciunea n-au nici o putere în viaţa noastră, dacă noi n-avem o părtăşie deplină, fierbinte, totală, caldă şi frumoasă cu fraţii noştri. Fiindcă este scris: „Lasă-ţi darul şi du-te de te împacă cu fratele tău”. Fără pacea şi unitatea cu fraţii, nici un dar şi nici o rugăciune nu ne este primită de Dumnezeu. Fără unitatea frăţească, Domnul refuză rugăciunea oricui. Şi n-ai nici un folos de Scriptură şi nici un folos de Cuvântul lui Dumnezeu când nu este sufletul tău una cu fraţii tăi de credinţă şi de învăţătură. Nici un tăciune nu arde bine singur. Domnul nu este cu noi decât dacă suntem una cu fraţii, fiindcă de asemenea este scris: „Unde sunt doi sau trei... acolo sunt şi Eu”.

În nunţile şi ospeţele primilor creştini, înaintaşii noştri, de la început şi până la sfârşit, totul se desfăşura în prezenţa lui Dumnezeu, a Cuvântului Său Sfânt, a rugăciunii şi a cântărilor sfinte, într-o atmosferă creştinească, în care petrecea totdeauna cu bucurie şi Dumnezeu, şi îngerii Săi.

Aşa dorim şi aşa este bine să se desfăşoare şi nunţile noastre. Căci atunci toţi cei care sunt prezenţi sunt îndemnaţi să-L iubească şi să-L asculte pe Dumnezeu, pentru că numai dacă vom urma cu ascultare îndrumările Lui vom fi cu adevărat fericiţi toată viaţa noastră, toată viaţa aceasta de pe pământ, care viaţă este doar o pregătire pentru viaţa veşnică. Astfel că, împlinindu-ne cu credin­cioşie datoriile noastre faţă de Dumnezeu, abia atunci ne împlinim cu adevărat şi datoriile noastre faţă de semenii noştri. Şi numai dacă suntem nişte fii buni ai Patriei cereşti, atunci vom fi cu adevărat şi nişte fii buni ai patriei noastre pământeşti. Cine nu face parte trupeşte, sufleteşte, duhovniceşte din Biserica cea nevăzută a lui Hristos, acela nu este de prea mare folos nici Bisericii văzute a Lui.

Spune un Sfânt Părinte bisericesc că la orice nuntă şi petrecere duhovnicească iau parte şi mulţi, mulţi îngeri. Când nunta se sfârşeşte, când petrecerea s‑a terminat, pe fiecare dintre cei care au luat parte îi însoţesc pe drum [spre] casă doi îngeri care pe fiecare îl cercetează în tot timpul cum împlineşte el tot ce a auzit acolo, în adunarea şi în Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă sufletul acela împlineşte cu credinţă cele auzite, un înger îl binecuvântează cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, iar celălalt îi zice: „Amin”. Dacă sufletul nu împlineşte cele auzite în Cuvântul lui Dumnezeu, un înger îl osândeşte, iar celălalt răspunde: „Amin”. Astfel, în Ziua Judecăţii, cei doi martori se vor înfăţişa înaintea scaunului de judecată al lui Hristos şi vor mărturisi pentru noi sau împotriva noastră, după cum am ascultat sau după cum am nesocotit cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am auzit.

Ţinând cu dragoste să ne aducem aminte nouă şi tuturor celor iubiţi ai noştri de aceste îndatoriri sfinte, mai ales cu un astfel de fericit prilej cum este nunta scumpilor noştri, rugăm pe Domnul Dumnezeul nostru să-i binecuvânteze cu tot felul de binecuvântări pe aceşti tineri scumpi. Atât pe ei, cât şi pe părinţii, fraţii, surorile şi pe toţi cei iubiţi ai lor şi ai noştri.

Cerem şi-L rugăm pe Domnul să-Şi reverse harul şi pacea Sa, cu dărnicie şi cu bunătate, peste toţi cei care vor chema Numele Său cel Sfânt şi-şi vor uni vieţile pentru cauza Sa şi pentru slava Sa pe pământul acesta şi în veşnicie. Harul şi ajutorul lui Dumnezeu să ne fie dăruite astfel din plin tuturor, pentru a avea cât mai multe astfel de nunţi creştineşti, pentru fericirea neamului nostru cu familii sănătoase şi cu urmaşi vrednici şi a Bisericii noastre cu fii credincioşi, care să ducă până la sfârşit solia fericitului început lăsat nouă de către marii şi sfinţii noştri înaintaşi.

Încă o dată cerem din toată inima Domnului şi-L rugăm să-Şi reverse peste toţi harul şi binecuvântarea Sa. Şi toate binefacerile Sale să fie dăruite din belşug tuturor celor care, cu dragoste şi cu curăţie de inimă, vor aştepta şi vor iubi pe Domnul.
 Slăvit să fie Domnul!


Din partea fratelui Traian şi a celorlalţi fraţi, pentru mirii şi nuntaşii din 26 octombrie 1980, de la Milcov


Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. 
- Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol.4

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mamele sunt adevăraţii învăţători şi apostoli ai unui popor.

CELE TREI FAMILII

Tinerilor, fiţi credincioşi faţă de Dumnezeu, faţă de părinţii voştri, faţă de patria voastră, faţă de familia voastră.