"Spre Ţara Luminii" - atelier literar al Oastei Domnului

Era seară. Străzile Betleemului erau încă pline de oameni veniți să se înscrie în Cetatea lui David, după porunca Cezarului care dorea să știe câți supuși avea în ținuturile aflate sub stăpânirea romană. Dinspre vârfurile colinelor, începu să sufle un vânt rece de iarnă. Pe pășunile cu iarbă scurtă, arse de soare și vânturi, oile se înghesuiau unele în altele, iar păstorii se apropiau tot mai mult de foc. Mulțimea călătorilor   se grăbea să se adăpostească pentru că   se făcea tot mai rece. În casa lui Asael era forfotă mare. Străini din diferite părți ale Imperiului și-au găsit un loc în casa acestui bărbat credincios care era cunoscut de toți pentru bunătatea lui. Asael i-a primit cu bucurie, le-a spălat picioarele prăfuite și i-a poftit la masa gătită cu multă pricepere de soția lui dragă Eunice. Apoi a pregătit fiecăruia un loc de odihnă cât mai cald și primitor…

  Crăciunul se apropia cu pași repezi, iar Ana și surioarele ei îl așteptau cu nerăbdare. Va fi o sărbătoare mai specială deoarece își vor petrece singure vacanța la bunicii de pe Valea Mărului, părinții lor lucrând de Sărbători. În Ajun, fetițele însoțite de mama lor se îndreptară spre autogara din orășelul vecin, cu bagaje, prăjituri și multă îngrijorare: „Vom încăpea în autobuzul acela mic? Nu ni se vor strica prăjiturile? Am luat tot ce trebuie?...” La ora plecării, autobuzul era ticsit de oameni. Ușa din spate era blocată, iar oamenii de lângă ușa din față strigau cu disperare: -         Mergeți mai în spate! Împingeți-vă să încăpem și noi!

-poveste pentru copii- Clinchete de clopoței se aud pe drum. Zăpada scârție sub pașii mărunți ai copiilor. Tot satul e învăluit în mireasma cozonacilor și în miros de portocale. E Ajunul. O ceată de copii merge încet pe drum. Au pornit din zori cu colinda și acum e pe înserat. -Haideți și la mătușa Anica ! zise Ionel celoralalți. -Ohh,dar e cam departe… se auzi un glas de copilaș din grup. -Dar..haideți totuși ! Știu că mai putem puțin! Îi încurajă Nina. Nu are pe nimeni. Porniră cu toții mai departe. Vorbele fetei le înduioșaseră inimile. Liniștea se lăsa ușor peste sat. Soarele era aproape de apus. Lumina tremura la orizont. Au ajuns. Lampa licărea înăuntru. -Primiți cu colinda ? întrebă un glăscior aproape răgușit. Tăcere. Încercă din nou,puțin mai tare. Tăcere și acum. Doar un câine se auzi lătrând în depărtare. Începură totuși să colinde. Glasurile lor plăpânde răsunau până pe deal.

           autorul arte 13 ani   Ne aflăm pe data de 10 decembrie în 1941 într-o localitate din Rusia, în satul C. Neaua cade lin peste acest sat uitat de lume iar fluturașii strălucitori și nevinovați sunt purtați pe aripile nevăzute ale vântului.   Iarna și-a lăsat pe deplin amprenta prin cămășile fără nasturi pe care le-a lăsat   brazilor, crengilor a pus căciuli de puf, plapumă pământului și flori de gheță la geamul celor câteva zeci de case. Peronajele principale ale acestei povestiri sunt   cei trei gemeni, copiii Mariței și a lui Lavrenti: Evgeni, Igor, și Iustina.           Ceasul   arată ora nouă jumătate iar cei trei se află sub plapuma   ascultând, ca în fiecare seara, povestea pe care le-o citea mama. Tatăl era plecat la război și nu știau dacă mai face umbră pământului sau se află pe undeva părăsit. Când mama termină de citit, copiii erau aproape adormiți. Le dădu tuturor un pupic dulce pe frunte și plecă să își facă rugăciunea în taină. Erau o familie

     Este ajunul Crăciunului.Soarele se ascunde după norii gri de pe cer luminând camera cu o lumină puternică neobișnuită pentru aceasta perioada .Vântul bate puternic însă nici un fulg de nea nu apare in zare . Denisa sta si priveste afara rugandu-se ca in aceasta iarna sa fie plină de zăpadă alba si strălucitoare pentru a face Crăciunul complet. În mintea ei nu există crăciun fara fulgi de nea.     La un moment dat adoarme si se trezeste în lumea fulgilor de nea unde era mare varză deoarece fulgul de nea care trebuie sa dea ordinul pentru a ninge si umple lumea de zăpadă s-a hotărât să își concediu.Denisa asculta sfioasă discuția fulgilor de nea. -Cum soarele poate sa faca pauza vara si sa lase ploaia sa vina pe pământ și noi nu putem sa ne luam concediu de crăciun?

Soarele își aruncă ultimele raze pe zăpadă, așa cum speranța împrăștie lumina în inimile celor care mai cred că viața nu este doar un pumn de ani aruncați la voia întâmplării.           Se lasă linistea.           Ca și cum lumea întreagă s-a oprit în asteptare a ceva.           Îmi iau haina sub care vreau să mă adăpostesc de gerul de afară. Sau poate de frigul din   sufletul meu.             Zăpada se sfarmă sub talpa murdară așa cum timpul se sparge în clipe sub greutatea veșniciei.              Alerg. Înspre locul în care pot să mă întâlnesc cu Tine.

Lună de catifea aurie se prelinge printre nori grei de gri. Negrul nopții acoperă sus - stelele obosite, iar jos, printre cugete întinate își face loc. Luna-și întoarce fața crispată de atâta zumzet pătimaș și își ascunde privirea-i de lumină. Pământul e îngreunat de vină. Oameni goi. În cenușiul tabloului de iarnă, albul nu se mai zărește. E lumea plină de păcate, păcate grele, nespălate în Sângele Mielului. Ne înglodăm în înstrăinare, rupți de Har. Trăim ca și când n-am muri niciodată. Uităm de post, de priveghere, de pravilă și faptă bună.   Aruncăm în abisul nepăsării întreagă grija sufletească. Ne vindem suflul dumnezeiesc pe plăceri trecătoare, vremelnice. Iar în tumultul zilelor din viață ne răsfirăm bucată cu bucată. Ne pierdem prin secunde, nemaiavând măsură. Ne trece în taină timpul rânduit. Iar noi, în siguranță egoistă stând, uităm de Cel ce ne ține viața-n palme. Uităm de Creator, de Tată și ne punem nădejdea în lucruri pieritoare.

        Într-una din iernile cele vechi, pe când zăpezile îmbrăcau casele, așa încât ajungeau până la streșinile lor și geamurile nu se dezghețau până spre primăvară în casa unei familii, se făceau pregătirile de Crăciun. Iernile în munți sunt nemiloase, se aștern greoaie peste casele oamenilor, dar viața lor trece așa cum se poate, cu greutăți și lipsuri dar și cu bucurii mărunte aduse de poveștile spuse copiilor la gura sobei de către părinți sau bunici. În această iarnă grea, tatăl celor trei copii dintr-o frumoasă familie avea aceeași grijă: să meargă în pădure, să taie un brad potrivit pentru casa și sărbătoarea lor. Avea să fie împodobit de copii în Ajunul Crăciunului cu câteva globulețe și nuci vopsite, legate cu ață de mama lor. Mai puneau și niște ghirlande păstrate de la un an la altul și mici capete de lumânări, prinse de crenguțele bradului. Aveau atât de puține! Dar era o bucurie imensă acest lucru, de parcă încă un suflet intra în casa lor.

                  Începuse să se însereze. În oraş , beculeţe viu colorate erau deja aprinse. Peste tot domnea o atmosferă de sărbătoare. Cete de copii , pe străzi, îşi uneau glasurile într-un colind ce vestea Naşterea Mesiei. Doar Andrei prefera să privească pe geam fulgii uşori de zăpadă.          Isi privi bradul.Unul mic, artificial, impodobit cu beteala si globulete mici.Undeva, pe o crenguta, atarna un Mos Craciun in miniatura, confectionat la scoala, din carton, colorat si pictat in acuarele.Zambi trist la Mosul. Oare va veni in seara asta ? Ii va aduce ceea ce l-a rugat in scrisoare ? Isi privi ingandurat bunicul, care rasfoia ziarul.          -Bunicule, tu crezi în miracole Bunicul, stând puţin pe gânduri, îi răspunse cu acelaşi glas blajin:           - Da, dacă crezi în ele , cu toată   fiinţa ta, ele se vor împlini.Visele si speranţele conturate în Noaptea Sfântă, devin realitate.            Cu privirea tristă, îşi întoarse capul spre geam, unde ninsoarea î

O, Tu vii iar.. Și sufletul mi-e gol, inima grea și ne despart munți de păcate și prăpăstii înfiorătoare. Cum să pot eu ajunge spre Tine?    N-am să pot niciodată să mă înalț atât. Tu însă poți să te coborî acolo în vale pentru mine.. În zadar sunt toate pregătirile, toate nopțile nedormite, totul fără Tine.. Vreau sa Te respir, să Te simt din nou în mine. Am învățat că   toate trec cu anii ce pătează obrazul și cerne perii capului. Dar inima știe că Tu rămâi Același.. Mi-am zis că sărbătoarea aceasta va fi diferită, o voi trăi altfel.. Visam să privesc dincolo de colinde, brad, daruri, serbări.. Spre o peșteră, cea mai fericită din lume. Locul unde     s-a născut cel Necuprins. Visam să i simt rasuflarea, să aud fâlfâiri de aripi îngerești, să-i aud glasul Maicii cântandu-ți.. Și poate să te uiți spre mine cu acei ochi atât de plini de cer si sa-mi zâmbești. Asta mi-ar fi deajuns.. Aș aș ști că sunt din nou primit.. Știu că ai venit smerit ca toți să poată veni la Tin

Crăciunul...ce sărbătoare plină de încărcătură duhovnicească, pace și bucurie! Sărbătoarea Nașterii Domnului, cea mai așteptată sărbătoare din an, care are puterea să deschidă și cea mai zăvorâtă ușă a unui suflet. Stau însă și cuget, și mă întreb: Ce mai înseamnă pentru noi astăzi Crăciunul? Lunile anului au trecut cu repeziciune, arătându-ne parcă încă o dată faptul că timpul nu mai are răbdare. A sosit luna decembrie și perioada cea mai frumoasă a acestei luni se apropia și ea cu pași repezi. În marile orașe viața tumultoasă și agitația se întețeau cu atât mai mult cu cât Sărbătoarea Nașterii se apropia. Oamenii își stabileau prioritățile în jurul celor materiale și trecătoare. Podoabele impresionante, zumzetul și pe alocuri sunetul în surdină al colindelor anunțau venirea marii sărbători.

     -   Crăciun fericit, Gabi ! La mulţi ani !      - Crăciun fericit ! Răspunse cu un mormăit...Ceilalţi colegi erau bine dispuşi, încântaţi chiar.În ajunul zilei de Crăciun îşi luau la revedere, înainte de a pleca fiecare, în scurta vacanţă de Crăciun.Glasurile lor răsunau pe holurile firmei.Se gândi la ei. Ei şi ce, vine Crăciunul ! O zi ca multe altele, la fel de searbadă, uneori plictisitoare, în care nu se întâmplă nimic extraordinar.Privi în gol.Se gândi ,cu mult, în urma, când era mai tânăr, adolescent, când vedea viaţa altfel. Atunci avea vise, speranţe şi iluzii. Şi bradul...Nu-şi mai amintea când a împodobit ultima oară un brad. Spiritul Crăciunului...Îşi aminti ceea ce învăţase la şcoală despre ajunul Crăciunului, despre naşterea Mesiei.Când greşelile se iartă, când crezi în mai bine, când speri , iar visele devin realitate.Când iţi deschizi sufletul   şi dăruieşti un zâmbet, bucurie.

E Sărbătoarea Sărbătorilor E Noaptea Sfântă a colindelor, Creştine bun,nu-ţi stinge lampa ta Căci şi la tine noi vom colinda. Colinda noastră spune-aşa frumos Că-n noaptea asta s-a născut Hristos, Şi-n clipa asta cerul e deschis Trezeşte-te şi-ascultă, nu-i un vis! Chiar dacă tu nu-i vezi,cu noi aici Sunt Îngerii din ceruri,mari şi mici, A noastre glasuri care-acum le-asculţi S-au împletit cu-a Îngerilor mulţi. Deschide uşa, lasă-l fericit Şi-n casa ta pe-Acest Copil Iubit, El,nu-i doar sărbătoare-n calendar E Domnul Slavei,plin de mare har! Acum noi mai departe vom pleca Tu cu Iisus,rămâi în casa ta, Iar mâine dimineaţă bucuros Să cânţi cu lacrimi,,S-A NĂSCUT HRISTOS"...Amin. Urmează p erioadă de jurizare : 0 3 .12.2018 – 15.12.2018 „ Premiul publicului ” va fi acordat în urma votului on-line pe https://www.facebook.com/oasteadom / Câștigătorii vor fi anunțați pe data 16.12.2018