Poezia din concurs cu nr. 10 - Mesia



Din vale, răsună, colinde
Şi fulgi pe-nserate tot cad
În casă creştină, se-aprinde
Lumina în vârful de brad.

Curând, cu toţi vom cunoaşte
O stea ce coboară spre noi.
Şi-o mamă ce-a ales pentru-a naşte
O iesle, săracă de oi.

Mesia, zâmbeşte,se joacă
Păstorii cu steaua pornesc.
Şi aburi din gură de vacă
Un trup mai plăpând încălzesc.

Mirosul de verde cetină,
Ferestre cu îngeri prea dragi
Privesc cum se duc spre-o lumină
Călare pe cai, cei trei magi.

Crăciunul e-o noapte frumoasă.
Un înger colindă la geam,
Ce vreme,ce vremuri,ce casă
Un prunc s-a născut pentru neam.

Din casa aceasta creştină
Cu miros de nuci şi colaci
E vremea să ducem mai plină
Inima spre oameni săraci.

N-am daruri cât pentru un rege
Marie,Iosife,mă-nchin.
Sufletul curat înţelege
C-acesta-i miracol divin.




Urmează perioadă de jurizare: 03.12.2018 15.12.2018
Premiul publicului
va fi acordat în urma votului on-line pe
Câștigătorii
vor fi anunțați pe data 16.12.2018

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Locul I / proză: Cea mai frumoasă colindă

Premiul III / Poezie: Zaheu

Premiul I / Poezie: În ceas târziu de noapte