Proza din concurs cu nr. 1 - Darul lui Asael
Era seară. Străzile
Betleemului erau încă pline de oameni veniți să se înscrie în Cetatea lui
David, după porunca Cezarului care dorea să știe câți supuși avea în ținuturile
aflate sub stăpânirea romană.
Dinspre vârfurile
colinelor, începu să sufle un vânt rece de iarnă. Pe pășunile cu iarbă scurtă,
arse de soare și vânturi, oile se înghesuiau unele în altele, iar păstorii se
apropiau tot mai mult de foc.
Mulțimea
călătorilor se grăbea să se adăpostească
pentru că se făcea tot mai rece. În casa
lui Asael era forfotă mare. Străini din diferite părți ale Imperiului și-au
găsit un loc în casa acestui bărbat credincios care era cunoscut de toți pentru
bunătatea lui. Asael i-a primit cu bucurie, le-a spălat picioarele prăfuite și
i-a poftit la masa gătită cu multă pricepere de soția lui dragă Eunice. Apoi a
pregătit fiecăruia un loc de odihnă cât mai cald și primitor…
-Domnul meu, sunt atât
de obosită! Merg la culcare…
- Eunice, oare toți
oaspeții noștri sunt bine? Le-ai dat tuturor învelitori?
- Da, toți s-au culcat.
Pentru noi am pregătit sus, pe acoperiș niște rogojini și învelitori.
- Bine, hai să mergem
sus. Iau și lampa cu ulei să ne luminăm calea.
Cei doi soți au urcat
pe acoperișul- terasă de unde puteau
vedea colinele din apropiere acoperite de livezi de măslini, de portocali și
lămâi, numeroase vii și chiparoși ce se
legănau în vânt, iar în depărtare culmile gri –roșcate, pustii ale Munților
Galaad.
Asael, întors cu fața
spre Răsărit, aducea mulțumire Domnului lui Israel, în timp ce soția lui aranja
așternuturile. Liniștea nopții se sfărâmată în bătăi puternice ce se auzeau
jos, la poartă. Eunice luă lampa și
coborî să vadă cine este.
În fața porții, un
bărbat, iar în spatele lui așezată pe un măgar, o soție tânără și obosită.
-Șalom! Sunt Iosif,
evreu din Nazaret. Oare nu aveți un loc de găzduire? Maria, soția mea este
însărcinată și e tare ostenită.
- O, îmi pare rău. Casa
este plină…
- Nici măcar în partea
de jos unde adăpostiți animalele? insistă bărbatul.
- Casa noastră nu are
loc pentru animale. Noi le adăpostim într-o peșteră de la marginea Betleemului,
aproape de Fântâna lui David. Da, acolo ar mai fi loc… Dacă vreți, puteți
înnopta acolo.
- Cum am putea ajunge
acolo?
- Mergeți până la
marginea de răsărit a orașului, apoi coborâți spre Valea lui Boaz și ajungeți
la fântâna aceea mare, a lui David. Apoi, cum începe să urce colina, veți vedea
o peșteră… E a noastră… Intrați acolo. Domnul fie cu voi!
Mulțumind, străinii
porniră în căutarea culcușului promis, iar Eunice urcă din nou pe acoperiș lângă soțul ei.
- Cine era?
- Ei, cine? Niște
străini… niște călători… Căutau loc de popas. Un bărbat cu o femei însărcinată…
le-am spus că pot merge în peștera noastră unde adăpostim animalele…
- Cum?! I-ai lăsat să
plece? Trebuia să dormim noi jos, în curte, lângă vasele cu apă și să-i lași pe
ei sus. Ai și uitat că s-a citit la Sinagogă din Levitic: „Străinul care s-a
așezat la voi să fie ca băștinașul vostru, să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și
voi ați fost străini în pământul Egiptului…”
- Da, Asael, dar sunt atât de obosită să tot
pregătesc așternuturi. Ajungă zilei osteneala ei…
- O, femeie… Eu merg
să-i caut să le duc măcar niște învelitori mai groase și ceva de mâncare. Nu
vreau să ne asemănăm cu cei neiubitori de străini din Ghebeea…
Și, punând într-un
săculeț pâine, brânză și măsline, își luă mantia și o făclie și plecă în
căutarea celor doi străini. Frigul nopții îl făcea să-și strângă și mai mult
mantaua pe lângă el.
- E atât de luminoasă această noapte! Aș
putea stinge făclia. Parcă toate stelele s-au preschimbat în făclii sau în pui
de înger… În pui de înger… și din pieptul bărbatului ieși un suspin adânc. O,
Doamne, un pui de om aș vrea și în familia noastră! Doar un pui… L-aș duce la
templu… L-aș învăța Legea Ta… Cât de bucuros aș fi! N-ar fi un dar mai mare pe
lumea asta…
Și, visând la copilașul
pe care-l aștepta ca o binecuvântare pentru familia lui, Asael înaintă spre
Valea lui Boaz, apoi trecu pe lângă Fântâna lui David, urcă pe colina ce ducea
spre peștera lor și… Un scâncet de copil îl scutură din visare și intră aproape
alergând în peșteră.
- Pui de om… și sufletul bărbatului se
umplu de cântec, de lacrimi, de cer. Căzu în genunchi lângă ieslea de piatră în
care un prunc de curând născut se odihnea înfășat în scutece de in. Lângă el, o
tânără mamă zâmbea cuprinzând în surâsul ei lumea întreagă.
Asael întinse săculețul
cu mâncare tatălui și așeză învelitoarea cea groasă pe umerii mamei. Apoi, fără
să șovăie, își desprinse mantaua și o puse ușor peste pruncuțul care își
întoarse capul spre el, privindu-l cu ochișorii lui somnoroși. Din privirea lui
o liniște cerească se strecură în
sufletului lui Asael.
Pruncul adormise.
Pășind ușor, Asael ieși din peșteră. Noaptea se făcu mai luminoasă. Deasupra
peșterii, îngerii pluteau cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe
pământ pace, între oameni bunăvoire”.
Bărbatul căzu cu fața la pământ, neștiind ce să creadă. Dar, auzind
pași, se ridică, ascunzându-se după un chiparos. Niște păstori se apropiau
grăbiți, vorbind între ei:
- Oare vom găsi Pruncul culcat în iesle
așa cum ne-a spus îngerul?
- Fără îndoială! Uite acolo e o peșteră
luminată, iar îngerii cântă și aici același cânt: „Slavă întru cei de Sus lui
Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.
- Îngerul a spus că Pruncul este
Mântuitorul cel promis, Hristos Domnul, șopti cel mai bătrân cu un licăr de
nădejde în glas.
- O, ce mare bucurie este pentru noi,
adăugă un alt păstor, și cred că va fi bucurie pentru tot poporul! Haideți să
intrăm!
Păstorii se strecurară
în peșteră, iar Asael uimit ieși din ascunzătoare:
- Pruncul e Mântuitorul… E Hristos Domnul…
De aceea cântă îngerii… De aceea răsărea atâta pace din ochii copilașului…Darul
meu… Acesta-i darul cel mare… Slavă Domnului Savaot că mi-a descoperit mie,
robului Său, această taină și mi-a dat această bucurie…
Și Asael porni
încetișor spre casă ducând în desaga sufletului darul bucuriei și pe buze un
psalm al regelui David: „Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia
pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s-a înmulțit. Cu pace, așa
mă voi culca și voi adormi că Tu, Doamne, întru nădejde m-ai așezat”…
Urmează
perioadă
de
jurizare:
03.12.2018
–
15.12.2018
„Premiul
publicului”
va fi
acordat
în
urma
votului
on-line pe
Câștigătorii
vor
fi anunțați pe data 16.12.2018
Comentarii
Trimiteți un comentariu