Proza din concurs cu nr. 1 - Darul lui Asael




Era seară. Străzile Betleemului erau încă pline de oameni veniți să se înscrie în Cetatea lui David, după porunca Cezarului care dorea să știe câți supuși avea în ținuturile aflate sub stăpânirea romană.
Dinspre vârfurile colinelor, începu să sufle un vânt rece de iarnă. Pe pășunile cu iarbă scurtă, arse de soare și vânturi, oile se înghesuiau unele în altele, iar păstorii se apropiau tot mai mult de foc.
Mulțimea călătorilor  se grăbea să se adăpostească pentru că  se făcea tot mai rece. În casa lui Asael era forfotă mare. Străini din diferite părți ale Imperiului și-au găsit un loc în casa acestui bărbat credincios care era cunoscut de toți pentru bunătatea lui. Asael i-a primit cu bucurie, le-a spălat picioarele prăfuite și i-a poftit la masa gătită cu multă pricepere de soția lui dragă Eunice. Apoi a pregătit fiecăruia un loc de odihnă cât mai cald și primitor…

-Domnul meu, sunt atât de obosită! Merg la culcare…
- Eunice, oare toți oaspeții noștri sunt bine? Le-ai dat tuturor învelitori?
- Da, toți s-au culcat. Pentru noi am pregătit sus, pe acoperiș niște rogojini și învelitori.
- Bine, hai să mergem sus. Iau și lampa cu ulei să ne luminăm calea.
Cei doi soți au urcat pe acoperișul- terasă  de unde puteau vedea colinele din apropiere acoperite de livezi de măslini, de portocali și lămâi, numeroase vii  și chiparoși ce se legănau în vânt, iar în depărtare culmile gri –roșcate, pustii ale Munților Galaad. 
Asael, întors cu fața spre Răsărit, aducea mulțumire Domnului lui Israel, în timp ce soția lui aranja așternuturile. Liniștea nopții se sfărâmată în bătăi puternice ce se auzeau jos, la  poartă. Eunice luă lampa și coborî să vadă cine este.
În fața porții, un bărbat, iar în spatele lui așezată pe un măgar, o soție tânără și obosită.
-Șalom! Sunt Iosif, evreu din Nazaret. Oare nu aveți un loc de găzduire? Maria, soția mea este însărcinată și e tare ostenită.
- O, îmi pare rău. Casa este plină…
- Nici măcar în partea de jos unde adăpostiți animalele? insistă bărbatul.
- Casa noastră nu are loc pentru animale. Noi le adăpostim într-o peșteră de la marginea Betleemului, aproape de Fântâna lui David. Da, acolo ar mai fi loc… Dacă vreți, puteți înnopta acolo.
- Cum am putea ajunge acolo?
- Mergeți până la marginea de răsărit a orașului, apoi coborâți spre Valea lui Boaz și ajungeți la fântâna aceea mare, a lui David. Apoi, cum începe să urce colina, veți vedea o peșteră… E a noastră… Intrați acolo. Domnul fie cu voi!
Mulțumind, străinii porniră în căutarea culcușului promis, iar Eunice  urcă din nou pe acoperiș lângă soțul ei.
- Cine era?
- Ei, cine? Niște străini… niște călători… Căutau loc de popas. Un bărbat cu o femei însărcinată… le-am spus că pot merge în peștera noastră unde adăpostim animalele…
- Cum?! I-ai lăsat să plece? Trebuia să dormim noi jos, în curte, lângă vasele cu apă și să-i lași pe ei sus. Ai și uitat că s-a citit la Sinagogă din Levitic: „Străinul care s-a așezat la voi să fie ca băștinașul vostru, să-l iubiți ca pe voi înșivă, că și voi ați fost străini în pământul Egiptului…”
- Da,  Asael, dar sunt atât de obosită să tot pregătesc așternuturi. Ajungă zilei osteneala ei…
- O, femeie… Eu merg să-i caut să le duc măcar niște învelitori mai groase și ceva de mâncare. Nu vreau să ne asemănăm cu cei neiubitori de străini din Ghebeea…
Și, punând într-un săculeț pâine, brânză și măsline, își luă mantia și o făclie și plecă în căutarea celor doi străini. Frigul nopții îl făcea să-și strângă și mai mult mantaua pe lângă el.
-        E atât de luminoasă această noapte! Aș putea stinge făclia. Parcă toate stelele s-au preschimbat în făclii sau în pui de înger… În pui de înger… și din pieptul bărbatului ieși un suspin adânc. O, Doamne, un pui de om aș vrea și în familia noastră! Doar un pui… L-aș duce la templu… L-aș învăța Legea Ta… Cât de bucuros aș fi! N-ar fi un dar mai mare pe lumea asta…
Și, visând la copilașul pe care-l aștepta ca o binecuvântare pentru familia lui, Asael înaintă spre Valea lui Boaz, apoi trecu pe lângă Fântâna lui David, urcă pe colina ce ducea spre peștera lor și… Un scâncet de copil îl scutură din visare și intră aproape alergând în peșteră.
-        Pui de om… și sufletul bărbatului se umplu de cântec, de lacrimi, de cer. Căzu în genunchi lângă ieslea de piatră în care un prunc de curând născut se odihnea înfășat în scutece de in. Lângă el, o tânără mamă zâmbea cuprinzând în surâsul ei lumea întreagă.
Asael întinse săculețul cu mâncare tatălui și așeză învelitoarea cea groasă pe umerii mamei. Apoi, fără să șovăie, își desprinse mantaua și o puse ușor peste pruncuțul care își întoarse capul spre el, privindu-l cu ochișorii lui somnoroși. Din privirea lui o liniște  cerească se strecură în sufletului lui Asael.
Pruncul adormise. Pășind ușor, Asael ieși din peșteră. Noaptea se făcu mai luminoasă. Deasupra peșterii, îngerii pluteau cântând: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”.  Bărbatul căzu cu fața la pământ, neștiind ce să creadă. Dar, auzind pași, se ridică, ascunzându-se după un chiparos. Niște păstori se apropiau grăbiți, vorbind între ei:
-        Oare vom găsi Pruncul culcat în iesle așa cum ne-a spus îngerul?
-        Fără îndoială! Uite acolo e o peșteră luminată, iar îngerii cântă și aici același cânt: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. 
-        Îngerul a spus că Pruncul este Mântuitorul cel promis, Hristos Domnul, șopti cel mai bătrân cu un licăr de nădejde în glas.
-        O, ce mare bucurie este pentru noi, adăugă un alt păstor, și cred că va fi bucurie pentru tot poporul! Haideți să intrăm!
Păstorii se strecurară în peșteră, iar Asael uimit ieși din ascunzătoare:
-        Pruncul e Mântuitorul… E Hristos Domnul… De aceea cântă îngerii… De aceea răsărea atâta pace din ochii copilașului…Darul meu… Acesta-i darul cel mare… Slavă Domnului Savaot că mi-a descoperit mie, robului Său, această taină și mi-a dat această bucurie…
Și Asael porni încetișor spre casă ducând în desaga sufletului darul bucuriei și pe buze un psalm al regelui David: „Dat-ai veselie în inima mea, mai mare decât veselia pentru rodul lor de grâu, de vin și de untdelemn ce s-a înmulțit. Cu pace, așa mă voi culca și voi adormi că Tu, Doamne, întru nădejde m-ai așezat”…


Urmează perioadă de jurizare: 03.12.2018 15.12.2018
Premiul publicului
va fi acordat în urma votului on-line pe
Câștigătorii
vor fi anunțați pe data 16.12.2018

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Locul I / proză: Cea mai frumoasă colindă

Premiul III / Poezie: Zaheu

Premiul I / Poezie: În ceas târziu de noapte