RUS
DANIEL-IOAN / Loc. Cluj-Napoca
Credința este rădăcina identității
fiecăruia dintre noi. Prin mărturisirea adevărurilor fundamentale de credință,
având conștiința că ,,Ortodoxia nu caută
adevărul, ci îl deține” (Mitropolitul Filaret Voznesenski), deoarece
Adevărul este Însuși Hristos, în lumina Sa, care luminează tuturor, perspectiva
noastră asupra vieții, a societății și a cunoașterii devine autentică, iar
rațiunea noastră este transfigurată, nu anulată, prin actul credinței.
Credința
ca rădăcină a identității noastre devine actualizată prin urcarea unei scări a
virtuților, cuvintele
Sfântului Apostol Petru fiind edificatoare în această privință: ,,adăugați
la credința voastră fapta bună, iar la fapta bună, cunoștința, înfrânarea,
răbdarea, evlavia, iubirea frățească, dragostea’’, pentru a ne face ,,părtași
dumnezeieștii firi” (I Petru 1, 4-8). Astfel, mărturisesc
cu certitudine că rădăcina identității noastre este credința, deoarece Însuși
Mântuitorul nostru Iisus Hristos
spune: ,,Voi sunteți sarea pământului’’, ,,Voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf
de munte să se ascundă’’. (Matei 5, 13-14). Identitatea
noastră este afirmată cu ajutorul credinței, mărturisirea acesteia făcând
posibilă atât
comuniunea credincioșilor în Sfânta
Biserică, cât și câștigarea Împărăției Cerurilor: ,,Toate îi sunt cu putință celui ce crede.’’ (Marcu 9, 23)
Cunoașterea
prin credință (,,Credința este prin
auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Dumnezeu”- Romani 10, 17), lucrătoare
prin har presupune statornicie și ascultare, la fel cum Preasfânta Fecioară
Maria le spunea ucenicilor: ,,Faceți
orice vă va spune.” (Ioan 2,5). Unul dintre cuvintele Mântuitorului
referitoare la trăirea credinței pe care trebuie să îl împlinim este:
,,Feriți-vă de aluatul fariseilor”, care este fățărnicia (Matei 16, 6) Astfel,
credința noastră trebuie să fie mereu practică pentru a deveni autentică. Credința mântuitoare creștin ortodoxă se
lucrează prin dragoste. Așadar, numai ,,credința
care este împodobită și îmbrăcată cu faptele bune este credință lucrătoare,
care aduce mântuire sufletului’’
(1) De aceste lucruri ne încredințează mai
ales Sfântul Apostol Pavel în ,,Imnul
dragostei”: ,,De aș grăi în limbile
oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și
chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș
cunoaște și orice știință și de aș avea atâta credință încât să mut și munții,
nimic nu sunt’’ (I Corinteni 13, 1-2), mustrând credința fățarnică și neroditoare. Toate strădaniile noastre omenești sunt deșarte dacă nu
avem o credință lucrătoare prin dragoste și împodobită cu faptele bune: ,,Și acum rămân acestea trei: credința,
nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.” (I
Corinteni 13, 13)
Versetul de aur al Sfintei
Scripturi este grăitor în această privință: ,,Căci
Dumnezeu așa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat,
ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică.’’ (Ioan 3, 16). Adevărata credință mântuitoare presupune răspunsul nostru
printr-un duh jertfitor la iubirea lui Dumnezeu cu ajutorul faptelor bune.
Astfel, ,,dacă aceste lucruri sunt în noi
și tot sporesc, ele nu ne vor mai lăsa nici trândavi, nici fără roade în
cunoașterea Domnului nostru Iisus Hristos.’’
(II
Petru 1,8). Trăirea credinței presupune iubire și jertfă, care se diferențiază
de egoismul, formalismul și raționalismul izvorât din slava deșartă. Dragostea
față de Dumnezeu și față de aproapele validează credința noastră prin faptele
pe care le săvârșim: ,,Ce folos, frații
mei, dacă cineva are credință, iar fapte nu are? Oare credința poate să-l
mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de hrana cea de toate
zilele, și cineva dintre voi i-ar zice: Mergeți în pace! Încălziți-vă și vă
săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi
folosul? Așa și cu credința: Dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși. Dar va
zice cineva: Tu ai credință, iar eu am fapte; arată-mi credința ta fără fapte,
și eu îți voi arăta, din faptele mele, credința mea.” (Iacov
2, 14-18) Astfel, adevăratele fapte mărturisitoare prin harul dumnezeiesc
urmează în mod necesar credinței, devenind măsura acesteia. Identitatea noastră
fundamentată pe o dreaptă-credință lucrătoare este pusă în legătură cu
săvârșirea faptelor bune: ,,Ce însoțire
are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are
lumina cu întunericul? Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți.”
(II Corinteni 6, 14, 17)
De asemenea, credința noastră este întărită
de diferite experiențe duhovnicești, de participarea la Sfintele Taine ale
Bisericii, dar și de sfaturile părinților, bunicilor și ale altor membri ai
familiei. Acest lucru este îmbucurător și este justificat de faptul că ,,noțiunile și ideile morale se dezvoltă în
parte prin educația și influența generațiilor precedente, dar mai ales pe baza
unui sentiment religios’’(2). Totodată,
Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria remarcă faptul că există o
complementaritate între cultura noastră națională și spiritualitatea
manifestată prin credință: ,,Să știți că
rădăcina și viața poporului nostru, înaintea lui Dumnezeu, este credința dreaptă
în Hristos, adică Ortodoxia.”(3) Trebuie astfel să existe o strânsă legătură între identitatea
noastră și credința moștenită de la înaintași, acest lucru fiind exprimat și de
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, care adresează un îndemn poporului
nostru: ,,De vei păzi
credința tare/
Precum din veac s-a moștenit/ Vei fi slăvit din nou sub soare/ Mai mult de cum
ai fost slăvit.’’ și ,,Fii
pribegi ai țării mele/ Necăjiți între străini/ Nu uitați menirea voastră/ De
Români și de Creștini.’’ (4)
Chiar dacă de-a lungul secolului XX au existat diferite ideologii politice și
sisteme totalitare, precum comunismul, care au încercat să înlăture
spiritualitatea autentică a poporului nostru, totuși ,,Românul a rămas român și creștin, pentru că… creștinismul nostru nu a
fost artificial, îmbrăcat. Creștinismul nostru a fost structural, noi am fost
din firea noastră creștini.’’(5)
Chiar majoritatea numelor pe care le purtăm sunt nume de Sfinți, de aceea avem
responsabilitatea de a urma pilda vieții acestora.
Dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu prin credință, pentru
afirmarea propriei identități este exprimată într-un mod remarcabil de
următoarea invocație poetică: ,,O, vino,
iubitorule de oameni,/
În sufletul bătrânei lumi să sameni/ Din nou credința cea biruitoare’’
(,,Sonet’’, Alexandru Vlahuță).
Astfel, adoptând o modalitate de gândire care nu exclude credința, ci o afirmă,
devenim mărturisitori ai Adevărului Dumnezeiesc prin care vom dobândi o
libertate autentică. Înaltpreasfințitul Mitropolit Andrei remarcă faptul că ,,Crezând în Domnul, avem și o viață de
rugăciune, la care adăugăm faptele cele bune care însoțesc o viață
creștinească’’.(6) Este
semnificativă în această privință remarca lui Gugliemo Marconi (1874-1937),
inventator și fizician italian, laureat al Premiului Nobel, privitoare la rolul
și necesitatea credinței în viața sa; ,,Cred că ar fi o mare tragedie dacă oamenii
ar pierde credința în rugăciune. Fără ajutorul rugăciunii aș fi eșuat acolo
unde am reușit.’’ Reușitele sale sunt puse astfel în legătură cu ajutorul și lucrarea lui
Dumnezeu: ,,Permițându-mi să ating ceea ce am făcut, Dumnezeu
a făcut din mine doar un instrument al propriei Sale voințe, pentru revelarea
propriei Sale puteri divine.’’
(7)
Asumarea unei identități la rădăcina
căreia se află credința este edificatoare în societatea contemporană, deoarece ,,Credința este prima virtute cu care pornim
la drum, este un dar al harului și temelie a vieții duhovnicești.’’ (8) Având o conștiință teologică
mărturisitoare, vom putea răspunde cu responsabilitate, demnitate și deschidere
chemării adresate de Părintele Gheorghe Calciu: ,,Dar eu te chem la un zbor mult mai înalt, la abandonarea ta totală,
la curajul care sfidează rațiunea, te chem la Dumnezeu’’ (9). Astfel, având nădejde, dragoste și
un duh jertfitor, ne vom lumina candelele sufletelor noastre prin credință.
(1) Arhimandrit Cleopa Ilie, ,,Ne vorbește Părintele Cleopa”, pg. 9,
Mănăstirea Sihăstria, 2001, Vol. 3;
(2) Mitropolitul Filaret
Voznesenski, ,,Ortodoxia nu caută adevărul,
ci îl deține’’, pg. 17, ed.
Egumenița, Galați, 2023;
(3) Arhimandrit Cleopa Ilie, ,,Ne
vorbește Părintele Cleopa”, pg. 37, Mănăstirea Sihăstria, 2001, Vol. 3;
(4) Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț- Hozevitul, ,,Rugăciune. Poezie. Învățătură’’, pg.
70-71, ed. Doxologia, Iași, 2010;
(5) Î.P.S. Justinian
Chira, ,,Colindul vieții mele’’, pg. 102,
București, 2016;
(6) ,,Cred, Doamne, și
mărturisesc! File de catehism ortodox”, pg. 8, ed. Renașterea, Cluj-Napoca,
2024;
(7) Revista Creatorul Universului
nr. 4/ 2021, pg. 30, Ortodoxia tinerilor, 2021;
(8) ,,Cred, Doamne, și
mărturisesc! File de catehism ortodox”, pg. 278, ed. Renașterea,
Cluj-Napoca, 2024;
(9) Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, ,,Cele șapte cuvinte către tineri”, pg. 32-40, ed. Scara Print, 2019, București.
Comentarii
Trimiteți un comentariu