Premiul I / Eseu: Oastea Domnului - 100 de ani de luptă duhovnicească
Cenușiu. Aceasta era culoarea neamului după ce marele război secerase totul în cale. Nicio rază de lumină nu se mai zărea la orizont. Cenușiu și roșu aprins. Prea se îmbibase pământul de sânge. Țara era pustiită de război. Era pustiit și sufletul românului. Oameni dragi și locuri sfinte au fost secerate în luptă. Familiile au fost destrămate în fuga nebună a morții, în setea ei de măcel. Oriunde îți aruncai privirea era durere. Și chiar dacă timpul trecuse pe aici, alinând rănile încă sângerânde, n-a reușit să stingă amărăciunea și să aprindă flacăra nădejdii. Iar omul, zdrobit de tot, hoinărea prin colțuri de lume, fără să se mai regăsească. Aruncat în patimi și-n noroi, nu mai căuta frumosul, nu mai știa cine este. Pierduse chiar legătura cu Creatorul său, căutându-și alinul în alcool, într-o viață stricată, în înjurături și-n nepăsare. A uitat că era creștin, și-a uitat rădăcinile, a uitat de Dumnezeu. Dar Dumnezeul cel veșnic bun nu a uitat de el.
În pronia Lui, a trimis pe Duhul Său Cel Sfânt ca să însuflețească condeiul
părintelui Iosif Trifa, ca, prin el, să se facă mișcare de trezire sufletească
în rândurile țăranilor simpli, în neamul nostru românesc. Și a suflat Vântul
Cel Ceresc din toate părțile astfel că întregă țara se trezea la o nouă viață
în Hristos și în Biserică. Așa a luat ființă Oastea Domnului, din Duhul Sfânt,
spre dobândirea Duhului Sfânt. Și a născut spre Viață pe mulți. Și nu doar că
L-a făcut cunoscut pe Hristos omului care nu știa că-L caută, și nu doar că a
îmbisericit neamul românesc, ci l-a născut spre mai bine, spre cultură, spre
iubire și spre conștientizare a stării sale pierdute. I-a pus Biblia în mână, Carte
ce a reprezentat abecedarul multora, i-a dat cuvânt pe înțeles și l-a apropiat
prin muzică de Dumnezeu, învățându-l din cântările duioase ale Oastei; l-a scos
din tumultul de păcate și l-a îngenunchiat, prin iubire, la crucea Celui Care
l-a iubit întâi. Astfel s-a făcut trezirea sufletească a acestui neam care se
socotea uitat de Dumnezeu.
Oastea Domnului a dăinuit și dăinuie în timp prin prezența Duhului
Sfânt. Ea trezește si astăzi pe creștinii îmbătați de apele călduțe ale
comodității, ea trage și astăzi semnal de alarmă spre trezirea și părăsirea
păcatelor care ne îndulcesc. Se ridică Oastea astăzi să sune goarna a
deșteptare că nu doar sudalma și înjurătura sunt păcate, ci și lenea, pornografia,
drogurile și atâtea alte sfori pe care le trage vrăjmașul astăzi pentru
îngenuncherea omului și mai ales a tinerilor. Oastea Domnului face și astăzi
ceea ce făcea și acum o sută de ani: trimite pe om la învățătura Bisericii, la
sfinții părinți, la cărțile cu folos sufletesc. Trimite la Tainele Bisericii,
vorbindu-I credinciosului de azi despre Dumnezeu, despre tăierea voii și post,
despre pocăință și naștere din nou, despre paza gândurilor și fuga de risipire.
Viața aceasta fiind un câmp de luptă, Oastea îndeamnă ostașul să lupte,
oferindu-I mediul prielnic pentru aceasta, în părtășie, între frați. Și bine
este de aceia care ascultă glasul Duhului Sfânt și luptă. Bine este de aceia
care, citind în cărțile înaintașilor, le urmează cuvântul. Dar rău este de cei
care rămân nepăsători, nebăgând de seamă la pașii pe care Îi face Dumnezeu spre
ei.
Să ne ajute Dumnezeu să fim dintre aceia care iau aminte la glasul Lui și
se silesc spre a-I sluji frumos, ca ostași adevărați și urmași vrednici de
părinții noștri. Amin.
Autor: Emilia Aurică, din Brașov, Brașov
Comentarii
Trimiteți un comentariu