CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ / ESEU ”TRAIAN DORZ” – Ediția a V-a – 2023
În iarna anului acesta, într-o duminică
dimineață, părintele paroh al satului avu un gând: știind că mulți copii de la
școală urmează să fie în vacanță, s-a gândit să îi strângă pentru a le mai
vorbi învățături din Biblie.
„Prea puțin pot să înțeleagă copiii ceea
ce le spun la credincioșii mei în predică - gândea părintele -, le voi vorbi
mai pe înțelesul lor dacă ajută Domnul și părinții îi vor aduce la această
întâlnire.”
După terminarea Sfintei Liturghii,
părintele a anunțat pe toți despre ceea ce are de gând să facă.
Foarte bucuroși au fost părinții, văzând
că părintele dorește să se mai apropie de copii, gândind că îi mai ia cu ochii
din telefon și-i va mai mustra pentru aceasta.
Părintele era un om al rugăciunii. Știa
că nu poate omul să facă nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, se ruga
mult, mult. Nu spunea multe cuvinte în predică. De fapt, el nici nu predica.
Ci, cu privirea lui senină, mărturisea din ceea ce trăia. Dacă citea o carte,
le spunea la credincioșii săi să citeacă și ei doar o pagină. Dacă citea 10
capitole din Biblie, le spunea la credincioși să citească un singur verset.
Dacă petrecea în rugăciune mult, le spunea la ai săi să nu uite să se roage
înainte să plece de acasă și când se vor întoarce acasă. Iar părintele, când
venea acasă de la biserică, se ruga pentru credincioșii săi. Se ruga să le
dăruiască Domnul putere să împlinească ceea ce le-a spus. Așa citise mai demult
că trebuie să facă un vestitor al cuvântului lui Dumnezeu. Și așa făcea de
fiecare dată, cu iubire.
Când urma acum întâlnirea cu elevii de
la școală, mai întâi s-a rugat. S-a rugat să îi arate Domnul ce povestire din
Biblie să înfățișeze înaintea ochilor copiilor. Și, deschizând Biblia, un gând
i-a venit să povestească ceva din viața tânărului Daniel, cel aruncat în groapa
cu lei.
L-a atras foarte mult versetul 11, din
capitolul 6 al cărții: „...Avea în cămara de sus fereastră deschisă înspre
Ierusalim, și în fiecare zi îngenunchea de trei ori, s-a rugat și a lăudat pe
Dumnezeu”.
O stare de recunoștință adâncă îi
umpluse ființa pentru răspunsul la rugăciunea sa. Apoi, luă condeiul și începu
să mediteze la cele ce făcea tânărul Daniel.
Când a venit întâlnirea cu copiii,
iată-l și pe Hușu, care obișnuia să își ia bateria externă cu el până și la
biserică, ca nu cumva să rămână fără baterie la telefon. Toți părinții gândeau
că le va ține o morală părintele numai despre telefoane. Oare pentru aceasta îi
chemase părintele?
Cu ceva timp în urmă, părintele citise
câteva cuvinte ale Sfântului Porfirie Kavsokalivitul, care îl uimiseră mult și
începuse să facă așa cum erau scrise: „Nu veți deveni sfinți luptând împotriva
răului. Lăsați răul în pace. Priviți la Hristos și asta vă va mântui. Ceea ce
face o persoană să fie sfântă este iubirea.”
De atunci, părintele începuse tot mai
mult să-și îndrepte privirile spre Golgota, spre Domnul Iisus cel Răstignit. Și
se ruga Maicii Domnului să îi dăruiască un dar: să poată să-L iubească tot mai
mult pe Fiul ei. Și așa se ruga apoi și pentru credincioșii săi, chiar și
pentru copilașii din biserică. Iubea rugăciunea și dorea să le insufle și la ai
lui o iubire tot mai mare față de rugăciune. Privea către Hristos și într-acolo
dorea să le ațintească privirile și credincioșilor săi.
-
Dragii mei copii – începuse el –, slăvit să fie Domnul, Cel ce a iubit copiii
și Îi chema la El! Mulți copiii au avut fericirea de a fi binecuvântați de
Domnul, unii chiar să stea pe genunchii Domnului nostru Iisus, așa după cum
găsit scris în cartea sfântă. Știți voi cum se cheamă cartea sfântă?
- Biblia, răspunseră copiii în cor.
- Vreți să o auziți o poveste din
Biblie?
- Da, vrem, răspunseră iarăși copiii.
- A fost pe vremea împărăției perșilor
un tinerel pe nume Daniel, care avea trei prieteni foarte buni. Și, în jurul
lor, erau mulți alți tineri de la curtea împăratului care trăiau fără să
asculte de Dumnezeu. Dar acești patru prieteni au făcut așa cum i-au învățat
părinții lor: cântau, se rugau, posteau și ascultau pe Domnul. Și nu urmau pe
ceilalți tineri în petrecerile lor. Haideți să vă spun în continuare de ce a
ajuns tânărul Daniel în groapa cu lei.
Și le-a povestit în continuare capitolul
6, oprindu-se asupra învățăturilor versetului 11, pe care îl meditase acasă.
În vreme ce părintele tot povestea și
povestea, Hușu, mai la o margine și cu capul plecat, credeai că stă la
rugăciune. Dar, desigur, adevărul era altul. Părintele îl știa, desigur, pe
Hușu. Îl durea inima pentru el și pentru toți ceilalți ca el. Dar mai ales
pentru Hușu, părintele se ruga. Știa că mare-i Dumnezeu. Și așa a făcut mereu,
oricând a avut nevoie de ajutor în vreo problemă. Își repeta mereu în mintea
lui cuvintele Mântuitorului: „Fără Mine nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5). Și
mereu se ruga Domnului să rezolve El orice cerere ar fi avut.
- Dragii mei, continuă părintele, știți
voi ce greu i-ar fi fost tânărului Daniel să rămână credincios dacă nu ar fi
fost cei trei prieteni ai lui? Știți voi cât de greu este să rămâi credincios
când toți din jurul tău nu îți sunt prieteni? Ce greu îți este să te rogi, să
cânți, să postești singur? Încă nu știți și nu aveți de unde să știți, dar eu
vă spun să nu uitați niciodată să fiți prieteni între voi. Când ai un prieten,
atunci ești fericit că ai cu cine să mergi la școală, ai de la cine să iei
lecțiile, ai cu cine să împarți pachetul, ai cu cine să vorbești, ai cu cine să
citești o carte, ai cu cine să ajungi la biserică, le ai pe toate acestea și
încă și pe altele. Eu vă îndemn stăruitor: nu lăsați pe nimeni singur. Căutați
anul acesta, de colind, să mai luați încă pe cineva cu voi. Și veți vedea ce
bucurie mare este să știi că nu ești singur, că nu colinzi singur. Iar înainte
de a pleca la colind, faceți așa cum făcea și tânărul Daniel. El îngenunchea
înaintea Domnului. De pe genunchi să plecați și voi la colind. Și veți fi și
voi ca îngerii care au cântat în noaptea Nașterii Domnului nostru Iisus
Hristos. Acestea am avut să vi le pun la inimă, dragii mei copii, iubiți de
Mântuitorul nostru. Mergeți cu Domnul înapoi la casele voastre și duceți-L la
fiecare casă din sat!
A mai trecut puțin timp și iată seara de
colind. Cine credeți că îl colinda pe părintele? Chiar Hușu, cel pe care toți
îl știau ”de bun”. Dar nu venise de unul singur. El nici măcar nu auzise ce
spusese părintele la acea întâlnire. Dar un alt băiețel credincios, care îl
iubea mult pe părintele, a înțeles mai mult decât toți ceilalți ceea ce
părintele spunea cu inima, nu cu vorba.
Dar tu, dragă cititorule, ai înțeles tu
ceea ce am dorit să spun aici cu inima, și nu cu vorba?
Autor: Arghire Gabriel
Comentarii
Trimiteți un comentariu