Mențiune / Proză: Ascultarea, rod al iubirii

 

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ / ESEU ”TRAIAN DORZ” – Ediția a V-a – 2023

 „Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la El şi vom face locaş la El. Cel ce nu Mă iubeşte nu păzeşte cuvintele Mele. Dar cuvântul pe care îl auziţi nu este al Meu, ci al Tatălui care M-a trimis.“ (Ioan, c. 14,v. 23-24) Da, adevărata ascultate își are rădăcinile în iubire, căci pe cine iubești asculți. Acolo unde este iubire, este și ascultare, este și respect, căci omul ascultă de ceea ce iubește. Omul bun ascultă glasul înțelepciunii, omul vicios ascultă de patimile sale ce pot fi nenumărate, de iubirea de avuții pământești și pieritoare, de aburii alcoolului, de plăcerile trupului, de poftele pântecelui, de spinii urii sau invidiei etc. Poporul evreu în pustie nu a ascultat de glasul Tatălui Ceresc ce le-a vorbit prin profetul Moise și s-au închinat unui alt dumnezeu, unul făcut de mâini omenești, un vițel ce strălucea doar prin bogăția aceasta lumească, pieritoare, aurul adunat de la fiecare și care va pieri, va curge și se va pierde când flăcările îi încearcă tăria. Neascultând au rătăcit paruzeci de ani în pustiu până ce toți care au păcătuit au închis ochii spre veșnicie ca în pământul ales să nu ajungă cei ce s-au făcut nevrednici prin faptele lor. Așa și cu omul ce bate la porțile eternității, ale Edenului reînoit, nu poate intra în acel loc promis al nemuririi dacă se va dovedi nedemn de acela, că nimic stricăcios nu are voie să îl atingă, că îl poate altera. E ca și cum ai arunca un fruct putrezit pe alocuri în mijlocul unei grămezi cu fructe rumene și sănătoase. Ei bine, fructul acela ar distruge toată perfecțiunea.

Toată înțelepciunea își are originea în ascultare, iar ascultarea este dragoste, dăruire și jertfă. Renunți la voia ta, la pornirile tale spre tot ceea ce te-ar putea trage în jos înspre chipul dulce al plăcerilor deșarte și te lași condus pe calea cea anevoiasă a adevărului și a vieții, departe de mierea celor lumești. Și ce model de dragoste, dăruire, de ascultare și jertfă avem prin Mântuitorul Iisus Hristos care ascultând cuvântul Tatălui Ceresc a primit să se jertfească pentru păcatele nostre ca și noi să ne învrednicim a gusta viața cea veșnică!

În mănăstiri, înainte de toate, cel care vrea să se învrednicească de a fi primit alături de obște în acel mic colțișor de rai, e pus la ascultare. Cel care nu știe să asculte, nu poate să rămână într-un loc ce depășește firea lui, un loc unde omul nu mai este al său, este mort pentru lumea aceasta, deși trăiește în ea, se roagă pentru ea. Acolo, în obște, toți sunt una în Iisus Hristos, nimeni nu e mai presus de nimeni, acolo egoul nu mai are voie să se ridice și să strige mie mi se cuvine mai mult, așa cum a strigat fiul cel mare tatăului, când Fiul Risipitor, din pilda Mântuitorului Iisus Hristos, a fost primit cu bucurie și cinste înapoi acasă. Toate agoniselile sunt ale obștii ca a unuia singur, chiar dacă unul a trudit mai mult, că trupul i-a fost mai vrednic, sau altul a trudit mai puțin.

„Sandi, să asculți pe mămica!“ suna mottoul operei literare „Puiul“, a scriitorului I. Al. B. Voinești. Din fragedă pruncie am fost învățați să ascultăm de cei care au trecut deja prin viață, de cei mai înțelepți, de cei care s-au confruntat cândva cu tot felul de probleme și le-au biruit, ca să ne fie bine și să nu ne punem viața în primejdie, pentru că neascultarea aduce după ea durere. Primii oameni s-au făcut nevrednici prin păcatul neasculării în Grădina Edenului, au călcat singura poruncă ce li s-a dat, au gustat din fructul oprit, neascultare ce a adus după ea moartea. Puiul din textul scriitorului I. Al. B. Voinești nu-și ascultă mama. Prima dată se confruntă cu fiorii spaimei în pumnii unui flăcău, dar a doua oară, după ce este rănit de un vânător, pentru că a părăsit cuibul înainte de vreme, nu mai are ocazia să se bucure de priveliștile unei călătorii în alte țări, ci rămâne pradă gerului ce i-a răpit ultima suflare.

Să ne îndreptăm totuși privirea și spre basmele din literatura populară, dar și din cea cultă. De fiecare dată neascultarea de povața părintească plină de dragoste, a adus după sine durere eoului. Harap Alb din basmul lui Ion Creangă calcă pe moșia Spânului care-l face robul lui și este nevoit și a doua oară să calce îndemnul tatălui său ajungând și în ținutul Împăratului Roșu. Aleodor Împărat din basmul cules de Petre Ispirescu calcă pe moșia pocitaniei de om și ajunge asemenea lui Harap Alb, robul unui om rău, atât la suflet, cât și fizic, căci cine are sufletul urât, are și chipul întunecat, pe când oamenii frumoși la chip au sufletul plin de bunătate, iar înfățișarea li se luminează. Făt Frumos din basmul cules de Petre Ispirescu „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte“, nu ascultă rugămințile părinților, ale slujbașilor împărăteșiti și pleacă să găsească ceva ce nu există în lume, o promisiune ce nu i s-a îndeplinit, făcută la venitrea sa pe acest pământ. Ce-i drept, după mai multe probe care-i dovedesc vrednicia, ajunge în locul unde viața nu cunoaște moarte și totul e fraged, tânăr, o vară fără sfârșit, dar calcă din nou un sfat, de data aceasta calcă din neatenție sfatul femeilor din acel ținut și ajunge în Valea Plângerii, îl năpădește trecutul, dorul după copilărie, după părinți, după locul natal, pleacă spre trecut, dar totul e schimbat, doar moartea îl așteaptă într-un colț, uscată și ea de prea multa-i așteptare.

În mitologie, Tezeu uită să asculte sfatul tatălui său, regele Egeu, să schimbe pânza corabiei din culoarea cea întunecată, în alb, când se întoarce victorios din lupta cu Minotaurul și astfel își pierde tatăl ce-și găsește sfârșitul în apele Mării Egee.

Cine nu știe să asculte, nu se învrednicește a se înălța spre adevărata frumusețe. Cum să atingi perfecțiunea fără să asculți? Acest lucru nu este posibil. Și ca să fiu mai lămurită, vă îndemn pe toți cei ce veți citi aceste rânduri să priviți în jur și să ascultați glasul naturii. Fulgerele și tunetele te sfătuiesc să te adăpostești și să fugi din fața furtunii, arșița te îndeamnă să alergi spre un loc mai umbros, izvoarele te invită să-ți astâmperi setea, fructele să-ți îndulcești mădularele trupului, copacii cei falnici îți ridică privirea spre văzduh și te îndeamnă să nu îți pleci capul în fața greutăților, cântecul păsărilor te poartă spre armonie și bunătate. Totul în jur e ascultare și înțelepciune. Și cele mici ascultă de Orânduitorul lor, dar și cele mai mari iau pildă de învățătură de la cele mai mici. Înțeleptul ascultă, cercetează, învață și face. Cel neînțelept nu are ochi să observe și nici urechi să asculte. Toată priceperea stă ascunsă în ascultare, iar ascultarea se împărtășește din dragoste. Când învățăm să ascultăm cu atenție totul, de la glasul interior al ființei noastre, la foșnetul lucrurilor ce ne înconjoară, vom deveni părtași ai eternității, vom fi părticică din Universul ce nu va pieri niciodată. Omul e făcut după chipul lui Dumnezeu. El trebuie doar să asculte glasul Lui și se va dovedi vrednic de El.

Autor: Ana-Cristina Popescu, loc. Oțelu Roșu, jud. Caraș Severin