Locul I / proză: Cea mai frumoasă colindă

 

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ / ESEU ”TRAIAN DORZ” – Ediția a V-a – 2023 

Așa cum noi mai obișnuim să ducem daruri unui prieten la ziua lui de naștere, în cer s-a pus problema între îngeri să dăruiască Mântuitorului un dar mai special. Și s-au sfătuit cu toții că ar trebui să fie ceva de pe pământ, de vreme ce Pruncul Hristos S-a Întrupat pentru mântuirea neamului omenesc. Și cum îngerii slăvesc neîncetat pe Dumnezeu, s-au hotărât să caute cea mai  mai frumoasă colindă de pe pământ... Au întrebat pe Maica Domnului cum să o găsească și au hotărât să trimită în căutarea ei pe îngerul cel mai priceput în muzică. S-a dus și a început să viziteze cei mai renumiți compozitori, muzicieni, profesori de muzică, teoreticieni, dar niciunul dintre ei nu au putut reda cea mai frumoasă colindă, care să îmbine atât de armonios textul cu melodia...

În noaptea în care răsuna văzduhul de colinde, colinda și îngerul fiecare fereastră alături de colindători, nădăjduind că o va găsi până la urmă. Și când credea că a găsit-o pe cea pe care o căuta, auzea alta și mai frumoasă, neputându-se astfel hotărî. Noaptea trecea și îngerul trebuia să ducă vestea înapoi, dar nu putea merge cu mâna goală.

Obosit de atâta drum străbătut și întristat în același timp că nu poate duce răspunsul cuvenit, îngerul s-a așezat pe prispa unei căsuțe unde chiar urma să fie și el colindat de un grup de colindători:

„...O Iisuse, Prunc Divin, / Mai dă-mi chipul cel senin,

Mai dă-mi starea ce-o aveam / Când la geam Te așteptam.”

Fața i se lumină privind spre fereastra unde cu cea mai mare bucurie copilașii stăteau după perdea, înghesuiți care să vadă și să audă mai bine colinda, alături de cei din leagăn sau din brațele iubitoare ale părinților, gata, gata să fugă și ei spre fereastră.

– Asta e cea mai frumoasă colindă: gânguritul suav al pruncilor și chicotele celor mici împletite cu bucuria cea mai curată și senină de pe fețele lor, care așteaptă cu nerăbdare pe Pruncul Dumnezeiesc prin colindători. Mai mult decât atât, gânguritul pruncilor este cântul cel mai frumos, ei se aseamănă cel mai bine cu Pruncul Hristos, chiar și în înfățișare..., își spuse în gând bucuros îngerul.

Și dădu să plece spre cer când ceva totuși îl întoarse din drum. Ciuli urechile și căută și cu privirea să asculte de unde se auzea:

„Tinerii cu dor se-adună în biserica din sat

Să ia binecuvântarea pentru-al lor colind curat.”

Și văzu un grup de tineri cu avânt care tocmai ieșeau de la Vecernia Praznicului hotărâți să vestească prin glasurile lor Nașterea Domnului, prin nămeți, prin ger... (o noapte când poate ar fi putut să stea la căldură lângă sobă și să doarmă). Iar după o astfel de „priveghere aspră” să fie prezenți la Sfânta Liturghie, sărbătorind, împreună cu toți cei pe care i-au chemat toată noaptea, pe Pruncul Divin și mâncând „Tortul cel mai gustos”, Sfânta Euharistie. Ce compoziție armonioasă, tinerețea pusă în slujba lui Hristos! O jertfă ce o fac cu bucurie, nu ca pe o povară, cum poate ar vedea-o alții, și ce pregătire pentru ziua întâlnirii cu Cel Sărbătorit!

– O, Doamne, greu lucru am de făcut! spuse îngerul. Poate nu o fi doar una, căci amândouă sunt asemenea... Fie ce-o fi, din două măcar ai de unde alege, în cazul în care aș greși.

Și își reluă grăbit și mulțumit zborul spre cer. Când însă mai avea puțin până la poarta Raiului, ceva tot îl oprea să înainteze. De abia se auzea, dar nu era de nebăgat în seamă. Deja era târziu și dacă se întorcea înapoi din drum ar fi întârziat și mai mult. Conștiința nu-i dădea pace și fu biruit de aceasta, cercetând și lucrul acesta.

Încă se mai auzeau colinde:

„Vino, dar, Iisuse-n tinda-nsigurată / și nu sta afară-n noaptea-ntunecată!

Singurei pe lume suntem amândoi, / Însă-n noaptea asta Ceru-i lângă noi.”

Cu cât cobora, auzea și mai deslușit: „Tindă singurea... ieslișoara mea, dalbă nea”.

Apropiindu-se de o căsuță, observă doi bătrâni cu lacrimi fierbinți pe obrajii brăzdați de riduri, bucuroși că le-au trecut și lor pragul colindătorii, aducându-le vestea Nașterii Mântuitorului, asemeni pruncilor, dar cărora li se adăuga un tremur arzător. Și își aminti și de multe astfel de case și unghere pe care le trecuse până acum cu vederea, nebăgându-le în seamă.

Înduioșat și el, îngerul se înălță bucuros spre cer, mulțumit că în sfârșit va putea aduce înaintea Domnului Dumnezeu cea mai frumoasă colindă, întreită, pe care o putem aduce și noi fiecare, regăsindu-ne în una din cele trei ipostaze.

„Ți-așteptăm din nou, Iisuse, Praznicul, înlăcrimați,

Însetați de-a Ta iubire, mici și mari, surori și frați.”

Autor: Andreea Roncea - Târgu Ocna, jud. Bacău