TRAIAN DORZ – AURA REZISTENȚEI ÎN HRISTOS A UNUI NEAM - Premiul I - secțiunea eseu
CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU ”TRAIAN DORZ” – Ediția a III-a
https://oasteadomnului.ro/concursul-national-de-creatie-literara-eseu-traian-dorz-editia-a-iii-a/
Suferința
a dăruit aura rezistenței în Hristos a părintelui Iosif Trifa, a fratelui
Traian Dorz, a neamului românesc și o va dărui tuturor acelora peste care
Dumnezeu o va trimite. Măsura suferinței trimisă de Dumnezeu unui om fratele
Traian o surprinde înțelept în versurile: „Tu
porți mâna
care / taie rana grea” [2]. Mărturisind și
scriind numai din trăirea zilnică cu și în Hristos, fratele Traian se include
în cuvintele adresate unor tineri la o sărbătoare literară: „Eu binecuvânt din
toată inima pe cel căruia Dumnezeu îi face parte de suferință. Pentru că știu
că de la acela, Dumnezeu va scoate opere minunate și eterne.”. Atâtea volume de
poezii, atâtea versificări, atâtea scrieri au izvorât din suferința pe care a
avut-o... Tinerilor și fraților ce veneau la el și îi arătau încercările lor
poetice, le spunea că „pentru a scrie ceva care să miște și să rămână, se cere
mai întâi să citești mult, să asuzi mult, să te rogi mult, să iubești mult, să plângi
mult – și, mai ales, să suferi mult.” [3]
Într-un moment când fratelui Cornel Rusu i-au fost confiscate manuscrisele la care muncise mult timp, fratele Traian îl îmbărbătează spunând că „Trandafirul, cu cât îl zdrobești, cu atât își răspândește și mai puternic parfumul. Perlele sunt flori care cresc din rănile scoicilor…” [4]. Așa înțelegea suferința fratele Traian și așa dorea să fie înțeleasă și de către frații pe care îi prețuia mult, mult...
Oare
când se va înțelege că suferința e mijlocul prin care omul se apropie cel mai
mult de Dumnezeu? Ori dacă s-a înțeles aceasta, de ce omul se ferește de
suferință, de ce nu-L dorește pe Dumnezeu? Dacă însuși aurul trece prin foc
pentru că „atâta zgură încă-n aur se găseşte” [5], atunci cu cât mai
mult fiecare om sigur trebuie să aibă parte de trecerea prin foc, trecerea prin
suferință. Iar suferința este cea care dăruiește strălucire aurei (aureolei).
Fără trecerea prin foc trebuie știut că razele aureolei nu apar, după cum „literele
nu strălucesc” dacă lipsește suferința [3].
Dacă
poporul român încă mai este creștin-ortodox, atunci o mare parte se datorează
și suferinței de care a avut parte. Peste neamul nostru au trecut popoarele
cotropitoare, popoarele învecinate, răpindu-i mereu țăranului român osteneala,
truda de sub arșița soarelui. De multe ori românul doar a semănat, a îngrijit,
a văzut cum rodul crește, dar fără să se poată bucura de seceriș. O, sărmanii
țărani români iobagi asupriți și chinuiți... O, sărmanii țărani români ce se
răscoleau împotriva domnitorului și boierilor asupritori... Și totuși, Dumnezeu
a îngăduit. Și totuși, Dumnezeu a îngăduit... Este așa o taină pentru om
îngăduința și răbdarea lui Dumnezeu când El vede răutățile și nedreptățile
oamenilor și când aude suspinul necăjiților. Vede tot și totuși Dumnezeu
îngăduie... Îngăduie pentru ca omul să nu uite de El și să se apropie de El. O,
cântarea scumpă a părintelui Iosif Trifa: „Un cântec preadulce”. Cât de clar și
de adevărat spune părintele că „orice necaz în lume ne vine / pe noi să
ne-nvețe să cântăm într-un fel / mai lângă Domnul meu, mai lângă El” [8].
Despre suferințele părintelui Iosif, la aceeași adunare a sărbătorii literare,
fratele Traian face următoarea mărturisire fraților ce erau de față: „Părintele
Iosif dacă a aflat atâtea adevăruri minunate şi a putut să ne împărtăşească şi
nouă ceva din Tainele Lui Dumnezeu, pe acestea le-a aflat în anii lui cei grei
de suferinţă pentru Hristos…”
[1]
Poate cineva ar fi tentat de
strălucirea razelor aureolei ce apar din urma suferinței, însă fratele Traian
așa frumos avertizează despre primirea suferinței spunând: „n-o cereți prea
grăbit / că nu-i ușoară. Mii de doruri sunt în suflet / care nu doresc să
moară.” [5]. Suferința este bună,
cererea ei de la Dumnezeu este bună, însă felul cum omul ar trece prin
suferință s-ar putea să nu îl transforme în ceea ce așteaptă Dumnezeu. Poate ar
fi tentat de strălucirea aurei, de „operele minunate și eterne” [1]
care
ar ieși din urma suferinței, dar s-ar putea să dorească mai puțin să se și
apropie de Dumnezeu. Ori tocmai din apropierea de Dumnezeu se dăruiesc fiilor
lui Dumnezeu și celelalte daruri. Se întâmplă că se ia darul, dar este uitat
Dăruitorul! Trebuie să nu fie uitat darul suprem dăruit de Tatăl Ceresc tuturor
oamenilor și pe care trebuie să-l primească orice om: Jertfa de pe Crucea
Golgotei. Fiul Său cel Preaiubit îi îmbrățișează pe toți de pe cruce, parcă
spunând: „Primiți acest dar din Mâna Tatălui Meu Ceresc!”. Dacă fratele Traian
a stat tare în suferințele pentru „Preaiubitul scump al inimii lui” [6], aceasta are la bază
legătura nedespărțită cu Jertfa Crucii, acest Lanț mai tare ca fierul, ilustrat
și în versurile din poezia „Noi știm o Jertfă” [7]: „Rămânem deci la
Jertfa Crucii, / cu Iisus, veșnic rămânem / și-n Adevăr umblăm, - Viața / cea
fără moarte s-o avem.”
Așadar, oricine va dori să fie
alipit puternic de Dumnezeu, să fie ancorat în Hristos, să aibă aura
rezistenței, va primi suferința cu bucurie și va binecuvânta pe Părintele
Ceresc pentru că i-a trimis acest dar. Datorită suferinței părintele Iosif a
putut să Îl iubească pe Dumnezeu, tot la fel și fratele Traian și tot la fel va
fi pentru orice om până la sfârșitul veacurilor. Amin! Slăvit să fie Domnul!
*
Referințe:
[1]:
https://oasteadomnului.ro/cuvinte-la-sarbatorile-literare/
[2]:
https://www.poeziitraiandorz.ro/1461-Doamne-Tu-n-necazuri
[3]:
Traian Dorz, din „Hristos – Mărturia mea”, Editura
„Oastea Domnului”, Sibiu, 2005, p. 19
[4]:
https://oasteadomnului.ro/blandul-marturisitor-cornel-rusu/
[5]:
https://oasteadomnului.ro/meditatie-despre-jertfa/
[6]:
https://oasteadomnului.ro/nici-macar-un-nimic/
[7]:
https://www.poeziitraiandorz.ro/3382-Noi-stim-o-Jertfa
[8]: https://oasteadomnului.ro/un-cantec-preadulce-traian-dorz/
Comentarii
Trimiteți un comentariu