"Spre Ţara Luminii" - atelier literar al Oastei Domnului

  CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ / ESEU „TRAIAN DORZ”  – EDIȚIA A VII-A SEFIRICA BÎRLIBA 15 ani   Trăim vremuri grăbite. Vremuri în care tinerii sunt îndemnați să alerge după tot ce strălucește, să caute fericirea în lucruri trecătoare și să uite de chemarea interioară, acea voce tainică ce nu se aude în zgomotul lumii. Dar, oricât de puternic ar fi vuietul reclamelor, al rețelelor de socializare și al tentațiilor moderne, în inimă rămâne un colț neîntinat care șoptește: „Fii mai mult decât ce vrea lumea să fii”.   Sfințenia nu mai este un cuvânt rostit des printre colegii noștri. Mulți îl privesc cu suspiciune, ca pe o povară veche, uitată printre icoane prăfuite. Și totuși, tocmai acum, când pământul pare tot mai obosit de păcate, chemarea la curăție, iubire și iertare devine mai actuală ca oricând. Tânărul de azi este chemat să fie un erou tăcut: să refuze minciuna, să aleagă adevărul, să nu-și vândă sufletul pe like-uri și aplauze de o clipă.

  CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ / ESEU „TRAIAN DORZ”  – EDIȚIA A VII-A SEFIRICA BÎRLIBA 15 ani    Era Ajunul Crăciunului când am înțeles ce înseamnă o inimă aprinsă de iubire. Ningea încet, iar eu stăteam lipită de geam, privindu-mi tatăl cum așeza lemnele în  sobă. Mirosul cozonacului, clinchetul de colinde și icoana Maicii Domnului luminată de o  lumânare mică — toate m-au făcut să simt că atunci, chiar acolo, Hristos Se naște și  pentru mine.   În noaptea aceea, mama a deschis ușa unor vecini bătrâni, singuri, și i-a poftit la masa  noastră. Niciodată nu am văzut lumina din ochii lor. S-au rugat cu noi, au zâmbit și au spus  colinde șoptit. În Ajunul acela am înțeles că darurile nu sunt jucării sub brad, ci brațele care se deschid  când altul tremură. De atunci, Crăciunul meu e chipul acelor oameni, încă viu,