Premiul I / Proză: Am ales să vin în brațele tale, mamă – jertfă a Iubirii!
Te-am ales, cândva, mamă... Am ales un izvor cu multă
Lumină, ca să devin și eu un strop din Lumina lumii. Te-am ales pe tine –
jertfă a iubirii, ca să pot îmbrățișa și
eu Cerul.
Am ales o femeie cu adevărat puternică, dar
ascultătoare. Din faptele-ți, am înțeles că doar o femeie care iubește are capacitatea
de a crea mame iubitoare, dar și bărbați puternici, bărbați asumați, care
iubesc femeia, ca pe egala lor. Știu că am
ales atunci, mai presus de orice, o femeie care a muncit fără oprire, care s-a
descurcat întotdeauna cu casa, cu copiii, cu hectarele de pământ, pe care le avea
în grija sa (și doar a ei). Ai fost, mamă, o femeie trezită mereu
dis-de-dimineață, o femeie care, în toate duminicile, cocea multe plăcinte. Am ales o mamă, care a rămas, și azi, o strălucire pură,
care dă sens fiecărei bătăi a inimii mele.
Povestesc despre tine, de parcă aș vorbi despre Maica Domnului, ca model suprem al dăruirii de sine. Mamă, ești și vei rămâne, pentru mine, icoană a Măicuței Sfinte! Tu îmi ești izvorul și rădăcina bunătăților negrăite, ești piscul de munte pentru tot ceea ce-i creat de bunul Dumnezeu, pe acest pământ. Mamă, ai fost, mai întâi de toate, o femeie frumoasă, dar atât de simplă, o Doamnă care nu se lasă ușor observată prin mulțime, dar pe care eu am găsit-o întotdeauna extrem de atrăgătoare, care a știut să impresioneze prin bunătate și dăruire. Te-am adorat, mamă, te-am admirat, ca pe o misterioasă oglindă a sorții mele!
Te-am ales – stâncă, în furtuna propriei vieți: și
atunci când m-a bătut cineva la școală, și atunci când am venit cu mâinile
înghețate de la săniuș, și atunci când mi-am frânt mânuța... Prin tine, am
învățat să mă iubesc așa cum sunt, să nu cred în extreme, în perfecțiune
exagerată... și-ți mulțumesc tare mult pentru asta. Tu ai reușit să-mi oferi nu
doar înțelepciunea, ci și încrederea că sunt capabilă să-mi sculptez propriul
destin.
Am ales o mamă, care a trecut
prin multe, înfruntând viscole și fulgere, urlând pe interior, gemând de
singurătate, fără a lua seama că viața îi trece pe alături. Iartă-ne, măicuță,
pentru asta! Dar, să știi, mamă, că am observat mereu ceea ce ai simțit:
împovărarea excesivă, neîmplinirea, lipsa de iubire împărtășită, absența
recunoștinței din partea celor din jur...
Cât mai plânge o
mamă, trecând prin viață!... Dacă aș putea înțelege, măcar puțin, cât de mult
ai plâns, mamă! Ai plâns singură, pentru
că nu ai vrut să fii jelită. Uneori, ai plâns, în timp ce făceai curat în casă
sau, alteori, retrăgându-te în orice alt colț, fără ca noi, ceilalți, să te
observăm. Uneori, ai plâns, pur și simplu, din cauza neputinței. Ai plâns,
pentru acea oboseală extremă, care te cuprindea și pe tine, cea care știai să
dai totul din tine, ca să ne fie bine. Doar lacrima maternă poate duce atât de
multe... Doar Iubirea din tine a putut căra atâtea, pe marele deal al vieții...
Și, totuși, mamă, ai
încercat să ne oferi cea mai luminoasă față și cel mai larg zâmbet, ca și cum
totul ar fi în regulă. Fără îndoială, mamă, ești cea mai puternică și mai
rezistentă ființă umană din această lume. Ești, mamă, o făptură mai presus
de noi și de puterile noastre! Ai fost și ești omul care ne înțelege, ne
învață, cu o stăruitoare răbdare, să trecem cu capul sus peste greutățile
vieții, călăuziți și îmblânziți de dragostea ta.
Îmi ești, mamă, și vei fi mereu, o sursă inepuizabilă
de inspirație. Ai avut capacitatea de a fi o mamă nobilă și divină, care știe,
de altfel, ca mai toate mamele adevărate, să-și facă felinar din lumina lunii,
să-și înfrunzească mâinile cu primăvara rugăciuni, și, în pofida furtunilor, să
crească purtători ai coroanei de aur al smereniei. Ai fost un înger care se
emoționează și care plânge din lucruri mărunte, dar care a avut mereu o putere
interioară nemăsurată.
Îți sunt foarte
recunoscătoare, mamă, pentru că mi-ai fost călăuză sigură întotdeauna. Doar împreună, am
transformat pietrele din cale în oportunități și suferința – într-un testament de putere interioară.
Alături de tine, fiecare obstacol l-am primit ca atare, l-am îmbrățișat și l-am
acceptat ca pe un Dar de a învăța și a crește. Îți
mulțumesc, mamă, pentru că m-ai ales..., pentru că m-ai învățat să-mi iubesc
tatăl! Am împărțit aceeași călătorie... Ne-am bucurat și am plâns, împreună...
Am depășit provocări și am descoperit fericirea, împreună... Legătura atât de
trainică dintre noi este o dovadă vie a puterii dragostei adevărate.
Îți mulțumesc, mamă,
pentru că, în fiece zi, ți-ai tocit propriul Sine, spre a crea un alt Sine, ca
să nu te mai doară atât de mult și, mai ales, să nu ne mai doară pe noi –
pruncii tăi. Mulțumesc, pentru puterea ta desăvârșită de a te crea și a te
recrea, la nesfârșit, ca să te împaci cu sine, ca să te împăciuiești cu ceea
ce-ți lipsește atât de mult. Mă înclin Cerului, că mi-a dat puterea să te pictez pe
zidul inimii mele, pentru că, în tot ce am trăit în această viață, mi-am
întărit convingerea că tu – femeia-mamă – ești cea care aduci pace și liniște
în casă și în sufletele celor din preajmă. În smerenia ta este și calea spre
Mântuirea noastră.
Ai fost mereu femeia, a cărei putere vine din Iubire,
din capacitatea ei de a iubi necondiționat, de a dărui și de a se dărui, din forța
ei de a merge mai departe. Poate, uneori, ai primit prea puțină iubire, mamă! Însă
m-a impresionat, mai ales, forța ta de manifestare: drept o femeie puternică, dar nu dură.
Te iubesc, mamă!
Te iubesc mai mult decât pot cuprinde cuvintele! Te iubesc, pentru că te-ai
irosit, ca eu să cresc, pentru că mi-ai pus în brațe prima jucărie, cu care am
hoinărit prin atâtea vise! Te iubesc, pentru că
ai reușit să-mi cultivi încrederea că sunt destul de bună și de frumoasă, că
sunt demnă de voi, că am o anumită valoare și că merit să fiu prețuită!
Te iubesc, mamă, pentru că mi-ai oferit acces la
incredibila ta poveste de viață și pentru că m-ai lăsat în pace, atunci când
aveam cel mai mult nevoie de asta! Îți mulțumesc, mamă, pentru că ți-ai împărtășit
cu noi emoțiile, că ai decis să plângi în fața noastră, fără frica de a fi și
slabă, uneori... Te iubesc, pentru vulnerabilitatea ta!
Te-am ales, de sus, de atât că știam că mă vei primi
să plâng la pieptul tău, fără teama de a fi judecată! Te-am ales, pentru că am
simțit că nu vei porunci inimii mele să tacă! Te-am ales... și nu regret
niciodată că am venit în brațele tale! Ba, mai mult de atât: sunt mândră că
te-am ales, pe cea care ești, așa cum ai fost întotdeauna – simplă, sinceră, iubitoare și dăruitoare, cea
care a rămas alături de mine în orice încercare, o prezență constantă în
călătoria mea, prin această lume. Sunt mândră că te-am ales pe tine – unică,
printre „mamele care nu-s cele de-au fost odată”.
Te-am ales, să-mi îmbrac spiritul în haina lui
autentică, obișnuită, astfel încât pașii să calce în ritmul lor firesc, pentru
că, prin tine, mi-am amintit că nu sunt și nu aș fi putut fi niciodată întâmplătoare
în viața ta. Te-am ales... Îți mulțumesc infinit de mult, Doamne, pentru asta! Și,
dacă ar fi să revin aici, te-aș mai alege o dată, mamă, ca să continui a fi
martorul înălțării tale sublime. Te iubesc, mamă – jertfă a Iubirii supreme!
autor: Geta Lipovanciuc,
Comentarii
Trimiteți un comentariu