Alte poezii nominalizate în vederea premierii

 
  

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ / ESEU 

”TRAIAN DORZ” – Ediția a VI -a

Chip de lut
 
Țărână sunt, căci din pământ
am fost zidit de Creator,
dar lutu-acesta muritor
ascunde-n el un veșnic dor!
 
Înăbușit de-arșiți și vânt,
căzut sub năzuinți nebune,
e-acoperit de praf de lume
și stă mocnind, fără cuvânt...
 
Dar pâlpâirea-i vlăguită
răzbate până Sus, în Cer
și-n glasu-i stins și efemer,
o rugăciune se frământă:
"Iisuse, nu lăsa să pier!"

autor: Boțan Elena 

Cluj-Napoca

 SĂ FIM CUM NE-AI ARĂTAT!
 
Despre Jertfa Ta, Iisuse, au scris oameni zeci și mii,
Viersul lor nu mai înmoaie, cântul lor e-n străzi pustii.
 
Te-au scris regii și martirii, învățați și cei de rând,
Te scriem și noi de-o vreme așa cum Te-avem în gând.
 
Însă Tu-n a noastre inimi, ușa dragostei o bați
Și cu-atâta stăruință, despre jertfa ne arați.
 
Noi vorbim despre-ale Tale, noi pretindem făr' să dăm,
Deși știm că ești aproape, de prezența Ta uităm.
 
Tu ne îndrumi cărarea noastră să pășim după a Ta,
Însă Te-am vrea tot în urmă, că-i prea strâmtă calea Ta.
 
N-am jertfi nimic din viață și din tot ce-avem nimic,
Pentru Moara Jertfei Tale n-am putea fi un pitic.
 
De ne-ai vrut pescari de oameni, n-am știut să pescuim,
Ținta nu ne-o mai cunoaștem, despre Jertfă doar vorbim.
 
Când e ceasul de-njugare, când e ceasul de răbdat,
Noi rămânem tot la urmă, poate-i altul de-njugat.
 
Când o voce se ridică, spre a ne dărâma cu-amar,
Ne-am tot plânge către alții, n-am tăcea de-am fi pe-altar.
 
Când o piatră în ocară inima ne-ar zdrențui,
Nu vedem decât călăii și nu știm a ne jertfi.
 
Nu putem tăcea, nici plânge,  nu putem răbda nimic,
Niciun rod nu ne rodește, niciun bob nu ne e-n spic.
 
Jerfta Dragostei din Tine n-am ajuns să o trăim
Și-nainte de a spune, încă nu știm cum să fim.
 
Pentru Dragostea-Ți de oameni, ce-a tăcut și a răbdat,
Domnul  nostru, Tu ne ajută să fim cum ne-ai arătat!

autor: GOGU ELENA-CLAUDIA 

 jud. Bacău

Tu m-ai născut
 
Tu m-ai născut pe cruce, când răstignit erai
Și când răbdai ocara și vina mi-o purtai,
Atunci mi-ai dat viața, prin Jertfă m-ai salvat
Scoțându-mă din ceață și din al meu păcat.
 
O, pacea și iertarea Tu mi le-ai dat deplin,
Mi-ai dat înviorare și-o viață, un destin,
Când m-ai căutat pe mine și Te-ai apropiat,
Când mila Ta de Tată spre rai m-a ridicat
 
Eu n-am avut în mine nimic bun sa-Ți ofer,
Eram numai ruine când Tu m-ai luat spre cer
Și când mi-ai șters trecutul, când ai uitat ce-a fost
Și-n loc ai pus iubirea, dând vieții mele rost.
 
O, nu găsesc cuvinte să-ți mulțumesc atât
De-a’ Tale daruri sfinte ce-n mine-ai coborât,
Tu m-ai schimbat și-n mine ai pus și-ai pus, Iisus
Simțirile-Ți divine Harul Tău ai nespus.
 
Iar azi sunt plin de pace, de cânt și de fior,
Iubirea Ta mă face să văd că-ți sunt dator,
În toate văd preaplinul ce mi-l-ai dat plăcut
Iisuse drag, suspinul de dor Ți-aduc tăcut.
 
Și-Ți las din toate-a’ mele al mulțumirii cânt
În inima de doruri al dragostei cuvânt,
Vreau să trăiesc de astăzi prin cruce pe pământ,
În cântec sau suspine să nalț Numele-Ți sfânt.

autor: Rusu David

 jud Suceava 

   Îmi este vară
 
Mai trece înc-o vară, cu holde și cu maci.
De bluza tinereții tu, Viață, mă dezbraci
și-mi pui pe umeri haina maro. Cu ochii reci,
pe drumul înspre cețuri, tăcută, mă petreci.
Mi-e pasul șovăielnic, mi-e gândul liniștit,
tot ce-a fost scris în Carte, aici mi s-a-mplinit.
Și de mi-a fost cărarea cu pietre și noroi,
nu mi-aș dori o alta, nu v-aș schimba pe voi,
cei ce mi-ați fost alături, prieteni sau dușmani,
prin lunga depănare de timp. Șaizeci de ani
Am zgâriat cu brișca în lemnul sfânt al Său.
Spre bolta înstelată privesc. Îmi pare-un hău
În care mă voi pierde, țărână din țărână,
Purtând în suflet Taina și-o lumânare-n mână.
Ajuns la poarta-n care cu pâine mă aștepți,
Am să Te rog, Părinte și Frate-al celor drepți,
să nu mă treci de ușa scăldată în lumină,
mai lasă-mă să umblu cu talpa goală-n tină,
să-mi mai amestec barba cu verdea iarbă-a Ta
și candela să-mi fie strălucitoare stea!
Am să Te port cu mine din Bucuru-n Mugești,
Am să Te-arăt cu mâna, știu că-n Călene ești
Și-n fiecare sfântă duminică Tu vii
Să fim cu toți la slujbă. Scriptura Tu i-o ții
Părintelui, să-i fie istovul cu folos
și ne hrănești din Sfânta Treime, din prinos!
 
Sub bolta unduită, sub luna-n șolduri plină,
vreau să mă plimb cu Tine alături, prin grădină.
Mai lasă-mă, Părinte! Cresc strugurii în vie
Și-mi este încă vară sub haina cenușie...

autor: Vasile Dumitru

 jud. Alba

 Ușa
 
Ajung la ușa veche. E-ncuiată.
O scândură adânc este crăpată.
De lemnul rece fruntea îmi lipesc,
Departe,-n urmă, viața să-mi privesc...
 
Văd masa – încă are mușama!
O mămăligă mare ne-mbia
Și tata se-nchina, cu ochii grei.
Cartofii abureau lângă mujdei.
 
Broboada agățată-n colțul ramei
Era coroana fără spini a mamei!
De cum spărgea cocoșul noaptea-n tindă,
Și-o aranja, privindu-se-n oglindă.
 
Același ivăr lustruit de vreme
Stă neclintit, dar parcă-mi face semne
Să intru iar, cu-aceeași măreție
Ca-n vremea când mi-era împărăție!
 
De tocul ușii mătura-i proptită –
O văd pe mama trasă, obosită.
O umbră parcă-ncepe să tușească –
E tata, într-un nor de mărășească.
 
Se mișcă lemnul ușii ca un râu;
Apare un bătrân cu chei la brâu
Și-mi spune, mângâindu-și barba deasă:
Hai, fiule, pășește! Ești acasă...

autor: Vasile Dumitru

 jud. Alba

Mă stâng de cruce
 
Mă strâng de crucea-Ți dulce, Mântuitor iubit
Să nu mă smulgă valul păcatului de Tine,
Cu cât mai mult acuma când vântul s-a-ntețit
Și-i smulge pe atâția, ducându-i în ruine.
 
Mă leg de Tine Rază din Soarele iubit
Ce-mi luminează calea prin orișice umbrișuri,
C-atâția pier în beznă c-au râs și-au lenevit
Și n-au știut să-nfrunte a luptelor suișuri.
 
Te vreau mai cu ardoare să vii să-mi umpli tot,
Tot ce-ar putea să-mi fie luat de-nșelătorul,
Te chem în orice clipă căci singur eu nu pot
Să-ajung la biruință, să-mi apăr viitorul.

autor: Rusu David

 jud Suceava 

   DE N-AI FI TU PUTERE
 
Se zbat salcâmii-n curte sub picurii de ploaie,
Atât de uzi și negri, atât de trași la față.
Și bate-un vânt năpraznic să-i rupă, să-i ndoaie,
Să-i mestece pământul în prag de dimineață.
 
Au fost cândva în floare, ocean de puritate,
Belșug de alb pe ramuri, crescând spre veșnicie.
Sobor de sfinți în rugă cu inimi însetate
Să Te cunoască, Doamne, să Ți se-nchine Ție.
 
S-au năpustit deodată furtunile din munte
Si-au prăpădit salcâmii și florile-n țărână.
Din trunchiurile negre cu ramurile frânte
Abia se mai ridică spre înălțimi, o mână.
 
Așa ușor se duce evlavia, credința,
Când te îneacă apa și vântul te lovește.
De n-ai fi Tu, Isuse, să-mi întărești ființa
Oricât mi-ar fi de albă cămașa, se mânjește.
 
De n-ai fi Tu Putere să strălucești în mine
Aș fi și eu salcâmul gătit de sărbătoare,
Un arbore cu fruntea- nălțată către Tine
Si-apoi abia o creangă pierdută pe cărare....

autor: SANJA TIBERIAN 

 Judet CLUJ

  Nu piroanele, Iisuse
                                           
Nu piroanele, Iisuse mult prea grele și-ascuțite
Îți ținură trupu-n chinuri sus, pe cruce, răstignit
Ci iubirea ta cea mare Ți-a strâns Mâinile lovite
Țintuindu-le pe lemnul pătimirii cel slăvit.
 
 
Nu aprozii, nici romanii cei cu suliți și putere,
Nu ei Te-au silit pe Tine să urci cel mai greu calvar,
Nu, ci mila Ta măreață a ales acea durere,
Ca prin Tine toți să aibă pace și alin și har.
 
Nimeni n-a putut, Iisuse, cu de-a sila să Te puie
Să rabzi bice, să urci crucea până sus, pe Golgota
Ci iubirea Ta și mila, ele Te ținură-n cuie
Ca prin Jertfă și-Nviere s-avem mântuirea Ta.

autor: Rusu David

 jud Suceava 

Taina
 
În pulsațiile sângelui meu
vibrează sunetul și cuvântul,
iar inima mea amplifică totul,
ca o orgă.
 
Desprinse din caierul dorului
sunt mii de versuri,
pe care le contemplu
în pace.
 
În inima mea este taina:
dorul nestins,
de Dumnezeu!

autor: Gavrilă Giorgiana Teodora

jud. Hunedoara

 
 Dorul unei mame
 
Din trei feciori, doar unul
Te mai ascultă-n noapte,
Iat-a venit Ajunul
Şi e singurătate.
 
Unde-au plecat, măicuţă,
De te-au lăsat la poartă,
Gingaşă furnicuţă,
Ce rătăcirea-o iartă?
 
Nu te întreabă nimeni
De frigul de afară,
De obrajii tăi rumeni,
De liniştea de seară?
 
În rugăciuni tu-i mângâi,
Şi-i vezi ca prima oară,
Şi aştepţi ziua de-ntâi,
Să sune unul iară.
 
Să îţi ureze multe,
De An Nou: sănătate!
Tu ai vrea să te-asculte,
Ai mâinile brăzdate.
 
͈Vino, copile, iară,
Poarta-i mereu deschisă;
Voi sunteţi a mea vară
Şi doare a ei lipsă.
 
Uitat-ai focul sobei
Şi roua dimineţii,
Uitat-ai gustul ciorbei
Şi-alunecuşul gheţii?
 
Adu-l şi pe Ionică,
Plecat e de o vreme;
Oare mai sunt vrednică,
Copiii să mă cheme?
 
Adu-l şi pe Georgică,
Ce ţara şi-a lăsat-o,
Îmi este tare frică
De calea ce-a luat-o!̎
 
Ai vrea să vină-acasă,
Să îşi aducă fraţii,
Să stea cu ei la masă,
Să nu fie ca alţii.
 
 
Dar îţi închide-n grabă
Şi-o lacrimă se scurge,
Nu mai ai nicio vorbă,
E lacrimă de sânge.
 
Unde-au plecat, măicuţă,
De mărăcini se-adună,
Pe vechea ta căsuţă,
Pe-un bulgăre de humă?
 

autor: Chircea Ana-Maria 

Judeţul: Bihor

Cum de...

Cum de nu mă doare inima de dor 

De Tine, Hristoase, Cel Biruitor? 

Cum de nu te caut prin fiece gând 

Nici măcar de spaima de-a pieirii curând?

Cum de caut traiul, nu a fi duh viu, 

Ancorând în tină sufletu-mi pustiu? 

Cum de-n toate astea, Tu rămâi discret, 

Vrând să-Ți aflăm pasul încet cu încet? 

Cum de bați la inimi ce nu se deschid:

Nu Te cheamă-n ele, ci-și fac ușa - zid?

Cum de ne dai pacea-Ți fără de liman

De cum te luăm armă șarpelui viclean? 

Cum de tu, Hristoase, din veci ne-ndrăgești

Chiar de-n ochii noștri doar rar licărești? 

Cum de-Ai stat pe Cruce fără să cârtești

Sub loviri, insulte, cum și azi primești? 

Cum de-a noastre patimi Tu nu te scârbești, 

Ci-aștepți pocăință să ne curățești? 

Cum de crucea noastră tot Tu vrei s-o duci? 

Doar s-avem smerenie, căci Tu cu noi urci... 

Cum de cum, o, Doamne, Calea către Cer

O deschizi aievea celor ce o cer, 

Deci, Te rog azi, Doamne, dă-mi lângă tâlhar

Bucuria vieții în al Tău Sfant Har, 

Sub al cărui umbră să Te-ntreb mereu:

Cum de pot în Tine tot ce nu pot eu?!

autor: Daniel Apetroaie

, jud. Sibiu

Peștera-Ți din inima mea
 
Pisată de copita vremii scurte,
Cu țurțuri grei pe vechiul stei din piept,
Alerg spre Tine, Doamne:-aceleași turte,
Ce m-au hrănit cândva, și azi le-aștept.
 
Mi-e foame de iubire! La agapă,
Invită-mă, să nu fiu un calic;
Cu sensul vieții pure mă adapă,
Lumina-Ți să-mi deschidă ochiul mic.
 
Tresară-n brațu-mi forța din amnare,
Să înțeleagă-oricine: nu-n exil,
În depărtate bolți, ci-n fiecare
Ești, Doamne,-n  miezul gândului fertil.
 
În orice hrană, rugă din pruncie
Ai presărat, copil etern să fiu;
Din dragostea-Ți, și vin, și pâine, mie
Îmi dăruiai, să nu mă pierd, pustiu.
 
Cad, inima-mi o peșteră să-ajungă:
A Ta, să-ncing în cuget lumânări,
Ca mirul scurs din luciul Tău să-mi ungă
Rugina scoicii mele, plânse-n mări.
 
Iar cei din juru-mi, blânda mea faleză,
Să-mi afle mierea dulcelui Tău grai,
În stupul, unde viața e-o asceză
A celor suferinzi, zidindu-și Rai.

autor: Geta Lipovanciuc

mun. Chișinău, Republica Moldova

 SUNT TOT CE-AM FOST
 
               Rămân în casa celor fără nume
               Nu mai ajung până la Ține, Tată
               M-am străduit cât am putut dar...iată
               Deși credeam că sunt nevinovată
               Tot m-am pierdut și-s rătăcită-n lume
 
               Atâta suferință n-o pot duce.
               Îți spun din nou să știi, de nu știi încă,
               N-am fost în stare să zidesc pe stâncă,
              Mă bate ploaia, noaptea e adâncă
               Și stau în drum cu viața la răscruce
 
               Eu nu-nțeleg unde-am greșit, dar, poate
               De la-nceput nici n-am pornit-o bine .
               Credeam că sunt și..nu sunt lângă Tine,
               Să mă ridice nu mai este cine
               Și nu mai vreau decât să uit de toate
 
               Te-am adorat cu-ntreagă mea ființă
               Și-n dragoste nu mi-am simțit amarul
               Dar văd acum ce plin mi-a fost paharul,
               Că niciodată n-am trecut hotarul
               Și iarăși văd că n-a fost cu putință
 
               Deci ce-mi rămâne, Doamne, ce pot face?
               Ce rugăciuni să-Ți mai aduc-nainte?
               Eu Te-am iubit cu-o dragoste fierbinte
               Și-am încercat mereu să fiu cuminte
               Dar n-am ce să mai spun când cerul tace
 
               Sunt tot ce-am fost, nimic nu-i nou sub soare
               Și tot așa Te dibuiesc orbește-
               Mai zvârle marea din adânc un pește,
                Mă uit și-aștept dar nimeni nu-mi vorbește
               Și-mi pare rău și tare mă mai doare...

autor: SANJA TIBERIAN 

 Judet CLUJ

  Căutare
 
Adulmec, Doamne, tot ce-i în jurul meu...
Nu Te-am găsit în viforu-mi din suflet!
Dar te zăresc plimbându-Te mereu
Printre ciulini și stânci... și-ncep să sufăr.
 
Să știi c-au înflorit sublimele magnolii,
De buruieni, pământul l-am plivit,
Dar și de răni, invidii sau orgolii –
Pe Tine, Doamne, tot nu Te-am zărit.
 
Am stat să Te aștept și-am fremătat
Precum un plop își tremură coroana,
Cu ochi de jar, aprinși, Te-am căutat –
Stau încordat ca să-Ți aud chemarea.
 
Printre ciulini plimbându-Te, Te văd
Cum din picioare-Ți izbucnesc izvoare.
Încep s-alerg... și nu mai înțeleg –
Te-ai preschimbat în preafrumoasă boare!
 
De-acum, grădina mea a înflorit smerit...
Printre ciulini eu nu Te-am mai zărit...

autor: Rusu Denisa Felicia (monahia Iuliana)

 jud. Alba