Mențiune: Rug de Aiud

 

CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ / ESEU „TRAIAN DORZ” 

– EDIȚIA A VII-A

Mihai Brașoveanu, Galati, Jud Galati

 

Pe buze voi avea mii de mărgăritare,
Când voi săpa adâncuri tenebroase,
Că luminând, voi cere pentru ei iertare,
Alunecând în sus, eliberat de cele joase.
 
De m-ar strivi sub munte de minciuni,
Cercând ca să-mi ucidă duhul cu păcat,
Că basme sunt în Evanghelii, nu minuni,
Atâta doar le-oi spune … Hristos a înviat!
 
Din iad de-ar curge limbă de văpaie,
Prin zelul lor, ca să aprindă rug de vină,
Viclean, tot n-ar putea ca să înmoaie,
Tăria Lui și dorul meu după Lumină.
 
Un vreasc pe rug mi-ar fi atunci ispita
Ca ros de foame cruntă să-mi vând fraţii,
Nu pe arginți, ci-n troacă arătându-mi pita,
Lăturile aburinde și terciul de la raţii.
 
De-mi vor toca tot trupul încet cu parul,
Nu voi urla, ci voi gusta tăcerea sângerândă;
Ca pe-un potir prea plin,  voi primi darul,
Dorit cu milenară sete și aşteptare arzândă.
 
…
 
Aşa mi-am spus naiv, în bezna cu zăbrele,
În anticamera la Moarte, păzit de şobolani,
Miruns cu mucegaiuri sfinte, cu iz de viorele,
Îngenucheat, iubind prieteni, nu duşmani.
 
Dar, nu!  Vă spun, a fost cu mult mai greu,
Însă, Cuvântul  mi-a dăruit Sfânta Tăcere,
Că El mi-a dus Crucea, iar eu nu-s Cirineu...
Apoi m-am stins,  ca să m-aprind în Înviere.