Mențiune: Către Emaus
CONCURSUL NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ / ESEU „TRAIAN DORZ”
– EDIȚIA A VII-A
Gabriel Nan
Localitatea: Cărbunești
Județul: Prahova
Inima mea a uitat să mai cânte,
caută umbrele și piatra.
Văzduhul înorat mi-e frate și sens.
Mușcătura de șacal mi-e mană în pustiu.
Am părăsit Ierusalimul cu Golgota lui ce mă arde.
Eram așa de sigur că El e acela...
Speranța ne înflacăra, oamenii se vindecau,
cuvântul lui ne spăla inima...
Doamne cât l-am iubit!
Ierusalimul și-a pierdut sensul, lumina și speranța.
Ne-a rămas teascul fără must.
Golgota se ține după mine!
Caut un loc pârjolit de uitare să m-ascund!
Un loc fără oraș, fără câmp, fără glas,
caut un loc al sfâșierii de haină,
un loc fără mine caut!
De mine fug... de tot ce-am sperat...
De El fug... și totuși… cât l-am iubit!
Șuieratul suliței nu tace.
Nu! Nu s-a sfârșit!
Golgota stă lipită de mine, ca mormântul de vis.
Emaus, cătun de refugiu, frământă-mi o pâine!
Redă-mi poteca primilor pași!
Ierusalimul a rămas pustiu...
Și fug de mine, de cât l-am iubit fug!
...Cum aș putea să uit?
Atâta bucurie, atâta frumusețe, atâta durere, cum să uit?
Trecutul a murit,
iar viitorul nu s-a născut încă.
Trecutul și viitorul este Golgota!
Inima mea își strânge umbra și piatra
precum pustiul își strânge șacalii.
Inima mea, nu va mai iubi niciodată!
Doamne... dar cât a iubit!
-Ce cauți străine?
Tu care care vii din Ierusalim și nu știi de Golgota,
Tu, cine ești?
Comentarii
Trimiteți un comentariu