Va mai veni și mâine Domnul Iisus Hristos la noi?!... - Premiul I - Secțiunea proză

 

CONCURSULUI NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ/ESEU „TRAIAN DORZ”

- Inspirată dintr-o întâmplare din viața unei familii din Oastea Domnului -
Tema aleasă: Hristos, împărtășit copiilor

 

Într-o zi de toamnă, Ionel, un copil jucăuș din clasa a 5-a, se întorcea de la școală. Pe la jumătatea drumului spre casă, văzu în ograda părintelui, într-o lădiță, niște mere. Erau coapte. Nu erau multe, dar erau mari și roșii, așa cum îi plăceau lui.

-         Hmm..., se gândea Ionel în sinea lui, mama mi-a zis să nu mai sar gardurile la oameni, pentru că s-ar putea să îmi rup pantalonii și să îmi murdăresc cămașa, dar nu țin minte să fi zis și de gardul părintelui. Părintele e mai mult decât un om, pentru că el slujește lui Dumnezeu, mi-a spus tatăl meu adesea. Iată, deci, aici pot sări gardul. Și o să am grijă să nu se întâmple nimic.

Și-a aruncat ghiozdanul peste gard, ca nu cumva să îl încurce, și a sărit peste gard. A deschis ghiozdanul, a pus cinci mere înăuntru, a aruncat ghiozdanul înapoi peste gard și a sărit. Apoi a început să meargă iarăși spre casă.

-         Părintele e un om credincios. De multe ori ne-a spus că e păcat să furi, dar ne-a mai spus nici să nu lăsăm să treacă o săptămână fără să facem o faptă bună. Iată, fără să știe, părintele a făcut o faptă bună: tare flămând eram! Eu nu am furat, ci l-am ajutat pe părintele să facă o faptă bună. Jumătate eu, jumătate părintele la fapta asta bună.

S-a înserat. În familia lui Ionel, se obișnuia ca, în fiecare zi de vineri, tatăl să citească un psalm, cu voce tare, la toți cei din casă. Pe urmă, fiecare mergea la culcare. Astăzi era vineri. Când a sosit ceasul serii, toată familia era adunată să asculte psalmul citit de tatăl lui Ionel.

-         Vă voi citi Psalmul 140. Psalmul acesta se mai și cântă la vecernie. Are doar zece versete, așa că nu ne va lua mult timp. „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte…”

Și toată familia asculta versetele psalmului. Însă, când a ajuns la versetul patru, conștiința lui Ionel a tresărit. Tatăl citea:

-         „Să nu abați inima mea spre cuvinte de vicleșug, ca să-mi dezvinovățesc păcatele mele…”

Ionel se gândea adânc. Se gândea dacă nu cumva și el și-a dezvinovățit tot cu vicleșug (cu viclenie) păcatele sale, când se întorcea de la școală.

-         „Certa-mă-va dreptul cu milă și mă va mustra...”, continua vocea tatălui,  cu versetul cinci al psalmului. Iar, apoi, a citit și celelalte versete.

În timp ce mergea spre culcare, Ionel se gândea mirat:

-         Oare cine mă va mustra pe mine? Chiar sunt curios. Dacă se va găsi cineva să mă mustre, voi recunoaște că am păcătuit. Tata a citit că, acel om, mai întâi mă va certa cu milă. Și, că acela este un om drept. Dar oare cine va fi? Cine știe că am furat mere de la părintele?

Peste două zile, duminică, după ce întreaga familie a fost la Sfânta Liturghie și la adunare, afară se înserase. Deodată, se aude un ciocănit blând în ușă. Tatăl lui Ionel s-a dus să deschidă.

-         Slăvit să fie Domnul, frate Toader!

-         Frate Traian!... În veci, amin! Ce bucurie să vă vedem! Haideți înăuntru!

După ce fratele Toader îi dăduse fratelui Traian câte ceva smerit spre întărirea trupului, fratele Traian zise:

-         Frate Toader, cheamă copilașii frăției tale, ca să stăm cu toții de vorbă.

-         Da, frate Traian. Imediat!

Printre copilașii fratelui Toader se afla și Ionel, care se uita foarte uimit la fratele Traian. Nu mai văzuse niciodată un astfel de chip senin, bucuros și liniștit.

-         Frate Toader, hai să începem cu o rugăciune, ca să binecuvinteze Domnul starea noastră împreună.

-         Da, frate Traian, așa facem!

-         Să zicem cu toții, dragi copilași, Tatăl nostru, așa cum i-a învățat Mântuitorul pe ucenicii Săi și pe noi toți. „În numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Duh. Amin. Tatăl nostru...”

Și camera din casa fratelui Toader începea să aibă o stare înaltă, o stare de sfințenie. Fiecare clipă se simțea într-adevăr unică și binecuvântată. Prezența fratelui Traian se oglindea în ochii copilașilor. Nu-l mai văzuseră până atunci. Erau cu totul marcați de fiecare moment. Fratele Traian s-a rugat duios, adânc și mișcat, încât toți simțeau că rugăciunea s-a înălțat până sus, până la cer.

După rugăciune, fratele Traian a luat Biblia și a început să spună:

-         Fraților, lucrez de ceva vreme la câteva meditații și m-am oprit asupra Evangheliei cu Zaheu, vameșul. Și vreau să vă împărtășesc câteva gânduri, ca să nu vorbim de la noi, ci să lăsăm pe Domnul să ne vorbească fiecăruia dintre noi, chiar și acestor copilași. Când ucenicii doreau să-i îndepărteze pe copilași de la Domnul, Domnul nu i-a lăsat, ci a luat un copil, l-a pus în mijlocul lor și a zis: „Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Matei 18, 3). Așa că, să nu ne pară prea mult că până și copiii trebuie să asculte Cuvântul Domnului.

Ce voiam să vă spun: în Evanghelia cu Zaheu, după ce Domnul găzduise în casa lui și el a avut parte să îl privească pe Domnul nu numai de departe, din sicomor, ci chiar față către față, de aproape, după ce Zaheu privise în ochii Domnului, și ochii Domnului l-au pătruns pe Zaheu, Zaheu a văzut și a simțit ceva cum niciodată n-a mai văzut în ochii nimănui. A simțit ceva că a putut să spună deodată: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.” (Luca 19, 8).

În acele clipe, când fratele Traian spunea din Cuvântul Domnului și transmitea un duh de iubire, de blândețe și de pace sfântă, ochii lui Ionel se uitau la fratele Traian. Iar ochii fratelui Traian se uitau în ochii lui Ionel. Și Ionel a simțit ceva în lăuntrul său încât a spus cu voce tare:

-         Toate cele cinci mere pe care le-am furat vineri de la părintele le voi da înapoi și-l voi ajuta să culeagă și merele care mai erau în pom.

Toți ai casei rămăseseră uimiți. Nu știau niciunul de fapta rea a lui Ionel.

-         Ce vrei să spui cu asta, Ionel, dragul mamei?, întrebă mirată mama sa.

Și Ionel a spus în auzul tuturor păcatul înfăptuit în urmă cu două zile. S-au așezat cu toții în genunchi, la rugăciune, iar Ionel și-a cerut iertare de la Domnul pentru că a furat de la părintele. Pe urmă, s-a rugat și fratele Toader, în semn de mulțumire și de despărțire, căci fratele Traian urma să plece să mai cerceteze și alte familii.

După ce fratele Traian i-a îmbrățișat pe copii, s-au despărțit cu toții. Apoi, copilașii i-au întrebat pe părinți:

-         Va mai veni și mâine Domnul Iisus Hristos la noi?!...

 

Dragă cititorule, nu cumva ai și tu câteva mere de înapoiat?

„Împacă-te cu pârâşul tău degrabă, până eşti cu el pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului, şi judecătorul slujitorului şi să fii aruncat în temniţă.” (Matei 5, 25).

 

de Gabriel Arghire

 

---------

Notă: dacă se știu sau se află numele reale ale familiei lui ”Ionel”, se pot înlocui. Întâmplarea reală:

„[Fratele Traian Dorz] Aflându-se în familia unor frați aparținători Asociației Oastea Domnului, prin rugăciunea sa, prin cuvântul său și prin însuși duhul de iubire, de blândețe și pace sfântă nedisimulate pe care le transmitea, a determinat pe copiii acelei familii să-și întrebe părinții: „Va mai veni și mâine Domnul Iisus Hristos la noi?!...”

Extras din cartea „Am cunoscut că este omul lui Dumnezeu”, autor:  Ieromonahul Vasile Nica, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017