Manifest ANTI PROcust - Premiul III - Secțiunea eseu
Eram în liceu când am auzit prima oară despre Procust și al său pat. Apoi am citit romanul lui Camil Petrescu și l-am înțeles mai ușor prin prisma titlului : Patul lui Procust!
Pe scurt, Procust a fost un grec
care-i ademenea pe călători să intre și să poposească în casa lui pentru a se
odihni un ceas, două. Apoi oaspeții erau invitați să se așeze în patul lui de
aramă care era croit fix după dimensiunile sale. Dacă un om era prea scund,
Procust îi lungea corpul trăgându-l de mâini și picioare; respectiv dacă era
prea lung: drumețului i se retezau picioarele pentru a se potrivi patului. În
ambele cazuri deznodământul era unul plin de răni, durere, suferință și chiar
moarte…
Poate vă întrebați ce legătură are Procust cu lucrarea Oastei Domnului, cu anul jubiliar 100, cu creștinismul, cu Biserica, cu noi?
Observ în societate și în adunare
o tendință de a deveni Procuști! Avem un pat, un șablon după care ne măsurăm cu
celelalte adunări sau cu alți frați și surori. Tot ce nu se încadrează în
“patul nostru” este supus alungirii, scurtării și implicit rănirii și
durerilor. Renunțăm să-l acceptăm pe cel de lângă noi așa cum este, cu
particularitățile lui și imediat pornim cu avânt să-l schimbăm cu toate
resursele noastre; iar atunci când nu reușim: renunțăm la el alegând să mergem
în continuare pe drumul nostru drept și pur. Dar singuri, mai văduviți de un potențial
prieten sau frate din simpla vină ca nu a încăput perfect într-un pat!
Greșeala lui Procust a fost
dorința lui de perfecțiune (după dimensiunea sa) măsurată în centrimetri și
chiar milimetri extrem de preciși. Și astăzi parcă nimeni nu are dreptul să fie
cu un centrimetru mai diferit față de mine că imediat va fi taxat, rănit sau
chiar ucis din inima mea (sufletește desigur)! Renunțăm atât de ușor unii la
alții și credem că facem asta pentru că iubim adevărul, dreptatea și Lucrarea
dar facem asta pentru că ne iubim “patul” , ne iubim pe noi, ego-ul nostru și
tot ce nu este asemeni nouă trebuie modificat exact după măsura noastră.
Cred că Oastea Domnului ar fi
arătat altfel dacă ar exista mai puțini Procuști în ea care sa stea cu ruleta
în mână atenți la orice centimetru în plus sau în minus!
Povestea lui Procust din
mitologia greacă are și un final. Eroul grec Tezeu este cel care vine și pune
capăt vieții și practicilor lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe
care le rezervase el „oaspeților” săi. E simplu de dedus cine este precum Tezeu
pentru noi creștinii… Doar Hristos ne poate scăpa de acest Procust ce-și face
culcușul -sau patul- în fiecare dintre
noi. Doar Hristos ne învață ce este iertarea, acceptarea, iubirea, unirea și
unitatea. Doar Hristos ne poate distruge “patul” cu care căutăm să-i măsuram pe
frații și surorile care nu se încadrează în dimensiunea noastră ideală! Să-l
lăsăm pe Hristos să ucidă tot ce e Procust în noi; și dacă nu ne poate elimina
patul cu care ne am hotărât să-i măsuram pe cei din jur; măcar sa ne ajute să-l
înlocuim cu unul… extensibil!
Pentru unitate, luptă, rabdă şi
jertfeşte tot,
unitatea şi credinţa orice-nving
şi orice pot.
Făr’ aceasta nici izbândă, nici
rodire, nici har nu-i,
Dumnezeu stă numai unde-i unitate
între ai Lui.
de Mușat Luiza din Galați
Comentarii
Trimiteți un comentariu