Manifest ANTI PROcust - Premiul III - Secțiunea eseu

 


Eram în liceu când am auzit prima oară despre Procust și al său pat. Apoi am citit romanul lui Camil Petrescu și l-am înțeles mai ușor prin prisma titlului : Patul lui Procust!

 

Pe scurt, Procust a fost un grec care-i ademenea pe călători să intre și să poposească în casa lui pentru a se odihni un ceas, două. Apoi oaspeții erau invitați să se așeze în patul lui de aramă care era croit fix după dimensiunile sale. Dacă un om era prea scund, Procust îi lungea corpul trăgându-l de mâini și picioare; respectiv dacă era prea lung: drumețului i se retezau picioarele pentru a se potrivi patului. În ambele cazuri deznodământul era unul plin de răni, durere, suferință și chiar moarte…

 

Poate vă întrebați ce legătură are Procust cu lucrarea Oastei Domnului, cu anul jubiliar 100, cu creștinismul, cu Biserica, cu noi?

 

Observ în societate și în adunare o tendință de a deveni Procuști! Avem un pat, un șablon după care ne măsurăm cu celelalte adunări sau cu alți frați și surori. Tot ce nu se încadrează în “patul nostru” este supus alungirii, scurtării și implicit rănirii și durerilor. Renunțăm să-l acceptăm pe cel de lângă noi așa cum este, cu particularitățile lui și imediat pornim cu avânt să-l schimbăm cu toate resursele noastre; iar atunci când nu reușim: renunțăm la el alegând să mergem în continuare pe drumul nostru drept și pur.    Dar singuri, mai văduviți de un potențial prieten sau frate din simpla vină ca nu a încăput perfect într-un pat!

 

Greșeala lui Procust a fost dorința lui de perfecțiune (după dimensiunea sa) măsurată în centrimetri și chiar milimetri extrem de preciși. Și astăzi parcă nimeni nu are dreptul să fie cu un centrimetru mai diferit față de mine că imediat va fi taxat, rănit sau chiar ucis din inima mea (sufletește desigur)! Renunțăm atât de ușor unii la alții și credem că facem asta pentru că iubim adevărul, dreptatea și Lucrarea dar facem asta pentru că ne iubim “patul” , ne iubim pe noi, ego-ul nostru și tot ce nu este asemeni nouă trebuie modificat exact după măsura noastră.

Cred că Oastea Domnului ar fi arătat altfel dacă ar exista mai puțini Procuști în ea care sa stea cu ruleta în mână atenți la orice centimetru în plus sau în minus!

 

Povestea lui Procust din mitologia greacă are și un final. Eroul grec Tezeu este cel care vine și pune capăt vieții și practicilor lui Procust, supunându-l acelorași tratamente pe care le rezervase el „oaspeților” săi. E simplu de dedus cine este precum Tezeu pentru noi creștinii… Doar Hristos ne poate scăpa de acest Procust ce-și face culcușul -sau patul-  în fiecare dintre noi. Doar Hristos ne învață ce este iertarea, acceptarea, iubirea, unirea și unitatea. Doar Hristos ne poate distruge “patul” cu care căutăm să-i măsuram pe frații și surorile care nu se încadrează în dimensiunea noastră ideală! Să-l lăsăm pe Hristos să ucidă tot ce e Procust în noi; și dacă nu ne poate elimina patul cu care ne am hotărât să-i măsuram pe cei din jur; măcar sa ne ajute să-l înlocuim cu unul… extensibil!

 

Pentru unitate, luptă, rabdă şi jertfeşte tot,

unitatea şi credinţa orice-nving şi orice pot.

Făr’ aceasta nici izbândă, nici rodire, nici har nu-i,

Dumnezeu stă numai unde-i unitate între ai Lui.


de Mușat Luiza din Galați


 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Locul I / proză: Cea mai frumoasă colindă

Premiul III / Poezie: Zaheu

Premiul I / Poezie: În ceas târziu de noapte