CE ESTE PSALTIREA ŞI CARE SUNT FOLOASELE CITIRII EI?

 Una dintre cărţile poetice vechi testamentare ale Sfintei Scripturi este psaltirea. Cartea Psalmilor este o colecţie de 150 de cântări biblice, alcătuite în diferite timpuri. În ebraică se numeşte Sefer Tehilim ( ). Numele de psaltire vine de la cuvântul grec – care înseamnă un instrument cu coarde ce era folosit la acompaniamentul unor cântări vocale. Cu timpul, cântările respective au fost numite cu acelaşi nume, apoi numirea s-a generalizat la întreaga colecţie de psalmi. Ps. 151 nu este canonic. A apărut pentru prima dată în Septuaginta. Se credea de către vechii evrei şi de mulţi Părinţi ai Bisericii că întreaga Psaltire apartinea lui David şi că ea a apărul deodată. Cercetând cu atenţie cuprinsul Psaltirii se poate uşor constata că lucrurile nu stau aşa. Colecţia de psalmi n-a apărut deodată şi nu aparţine unui singur autor, ci s-a constituit progresiv şi are mulţi autori. Evident, cel mai cunoscut autor de psalmi este David, lui i se atribuie aprox. 70 din cei 150 de psalmi. Primul autor de psalmi a fost socotit Moise, căruia i se atribuie Ps.89, apoi un alt autor este Asaf, cântăreţ la templul din Ierusalim.
Sunt amintiţi apoi Hamon Ezahren şi Etam Ezrahitul.


De altfel în fruntea psalmilor se află indicat, la cei mai mulţi dintre ei, numele autorului. Este adevărat că sunt unii psalmi care nu ştim cui aparţin. David are meritul de a fi introdus cântarea psalmilor în cultul religios şi de a fi stabilit un timp al executării lor.

David a împărţit treapta leviţilor în cete, care, între alte îndeletniciri, executau şi cântarea religioasă la Templu de la 2 străni. (de aici şi tradiţia bis.)

Lui îi aparţine şi cea dintâi colecţie de psalmi. Autorii următori au adăugat psalmi la colecţia iniţială a lui David. Aşa se face că până la exilul babilonic colecţia era în întregime alcătuită. În timpul exilului colecţia s-a risipit. După reîntoarcerea din exil, Ezra a fost acela care s-a ocupat de realcătuirea colecţiei de psalmi. El a adăugat la vechea colecţie şi psalmii scrişi în timpul exilului, sau după exil. Cu siguranţă că Ps. 136 a fost alcătuit în timpul exilului babilonian şi a fost adăugat de către Ezra la colecţia vechilor psalmi.

Se întâmplă uneori, că găsind într-un articol sau studiu o trimitere la psalmi, să nu găsim la locul indicat versetul amintit. Lucrul este explicabil întrucât odată cu apariţia Septuagintei apar şi modificări în numerotarea psalmilor. Traducătorii Septuagintei au unit 4 psalmi şi au despărţit 2 psalmi. Au unit ps. 9 cu 10 rezultând ps. 9 şi ps. 114 cu 115 apărând astfel şi modificări în Psaltire. Traducătorii Septuagintei au despărţit ps.116 şi ps.147 în două.

Unirea de psalmi şi despărţirile au creat diferenţe de numerotare, diferenţe care s-au transmis, fie după traducerea Septuagintei fie după traducerea ebraică.

CUPRINSUL PSALTIRII

În general, Paltirea are un cuprins foarte bogat şi variat. Există psalmi de cuprins istoric, liturgic, dogmatic şi avem şi o categorie specială a psalmilor mesianici – direct mesianici după textul original – 2, 16(15), 22(21), 45(44), 72(71), 110(109). A fost adeseori apreciată şi nu fără îndreptăţire, ca fiind o sumă a teologiei.

În Psaltire se vorbeşte despre Dumnezeu, Mesia, îngeri, creaţie, om, Israel şi rolul său în istoria mântuirii.

Psaltirea este cea mai îndrăgită carte de către credincioşi. A fost în întregime folosită în cultul V.T., David fiind acela care a introdus cântarea la Cortul Sfânt, repetându-se apoi la Templul Sfânt. Dar psaltirea este folosită şi în cultul creştin. Nu există slujbă religioasă în cadrul căreia să nu fi fost introdus psalmul. Liturghia d.m.î.sf. este constituită în bună parte din paslmi.

Psaltirea a ajuns o carte de hrană duhovnicească pentru credincioşi. Nu întâmplător, şi în limba română primele traduceri din Scriptură sunt traduceri ale Psalmilor.

CARE SUNT FOLOASELE CITIRII PSALTIRII?

Într-adevăr, altceva ne învaţă cărţile profeţilor, altceva cele istorice, altceva Legea şi altceva îndemnurile date prin Proverbe. Cartea Psalmilor însă cuprinde în sine tot ceea ce este mai folositor în toate când te supără cineva, sau ai diferite necazuri. Psaltirea este o  obştească vindecare care cuprinde doctoria fiecărei patimi. Ea este o carte dramatică, e cartea fiecărui suflet necăjit şi obosit, ea este cartea împăcării cu Dumnezeu. Omul, citind Psaltirea, trece prin toate stările posibile în faţa lui Dumnezeu. După Sfânta Evanghelie Psaltirea, este cartea cea mai citită după Evanghelii. În ea sufletului omului găseşte tot ce-i trebuie, hrană sufletească, speranţă, linişte. Cititul Psaltirii este una din cele mai puternice forme de rugăciune, nu numai când te supără cineva, sau ai diferite necazuri. Ea profetizează cele viitoare, însemnează faptele istorice, dă legi pentru viaţă, arată ce trebuie să facem şi, ca să spunem într-un singur cuvânt, este o adevărată comoară de învăţături bune, punând la îndemâna fiecăruia, după sârguinţa lui, tot ceea ce îi este de folos. Care este folosul citirii Psaltirii? Sunt psalmii potriviţi sufletului omenesc, încât par a fi rugăciunea inimii fiecăruia dintre cei care îi citesc?

Folosul duhovnicesc al Psaltirii este deosebit de mare pentru fiecare credincios. Citind-o, el are convingerea că se roagă, nu singur, ci împreună cu toţi drepţii şi sfinţii care s-au rugat cu cuvintele psalmilor.

Psalmul este liniştea sufletului, de aceea Psaltirea este citită la slujbele dumnezeieşti, dar şi de către credincioşi la casele lor, ea corespunde cel mai bine cerinţelor duhovniceşti ale credinciosului. Cu ea se bucură în clipele de fericire, cu ea plânge în clipele de întristare şi tot cu ea îşi înalţă sufletul către Dumnezeu. Psaltirea se citeşte de regulă în biserică, în cadrul celor şapte Laude, în aşa fel încât într-o săptămână se citeşte în întregime, iar în Săptămâna Mare a Patimilor se citeşte de două ori.

Psalmul face să slăbească mânia sufletului şi înfrânează pornirea către patimi, este tovarăşul prieteniei, apropierea celor care stau departe, ca unul care împacă pe cei pe cei ce-şi poartă vrăjmăşie. Psalmodia aduce cu sine tot ce poate fi mai bun: iubirea. Sf. Vasile cel Mare zice: Psalmul este alungătorul demonilor, aducătorul ajutorului îngeresc armă pentru teama de noapte, linişte pentru oboseala zilei, pavăza şi mângâiere pentru oamenii credincioşi, iar pentru femeile credincioase una dintre cele mai mari podoabe. Pentru marele ierarh psalmul este glasul Bisericii, el înveseleşte sărbătorile, şi face să se nască în inima credincioşilor dorul după Dumnezeu. Chiar şi din inimile de piatră psalmul stoarce lacrimi. Cuvintele Psalmilor servesc pentru cei ce-i cântă ca o oglindă în care el îşi priveşte sufletul său şi rostind cuvintele le simte ca izvorând din fiinţa sa”. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea atât de plastic: „Mai bine soarele să stea pe cer în mersul său, decât să înceteze citirea Psaltirii”. Sfântul Atanasie cel Mare ne învaţă că cine: „cine citeşte Psalmii, acela – lucru minunat – rosteşte cele scrise ca pe nişte cuvinte ale sale, îi cântă ca şi cum ar fi scrişi de dânsul sau despre dânsul, îi citeşte şi îi înţelege ca şi cum ar fi alcătuiţi de dânsul. Cuvintele Psalmilor servesc pentru cei ce-i cântă ca o oglindă în care el îşi priveşte sufletul său şi rostind cuvintele le simte ca izvorând din fiinţa sa”. Din aceste motive, Psaltirea este poate cea mai citită carte în Biserică după Sfânta Evanghelie, ea făcând parte din hrana zilnică a credincioşilor, ce găsesc în ea liman şi izbăvire, tămăduire de patimi şi armă nebiruită împotriva celui rău. Biserica este ca o psaltire cu mai multe coarde care redau acelaşi sunet armonios. În această simfonie desăvârşită, noi, credincioşii, rezonăm de Duhul Sfânt, rezonăm de har. Rezonăm de asemenea şi prin minunile pe care le fac sfinţii. O biserică fără sfinţi este o biserică moartă. Pentru Sfântul Vasile cel Mare, psalmii reprezintă sublimul poeziei şi chiar mai mult: un leac pentru orice suflet, fie bucuros, fie întristat sau chiar insensibil. Atât timp cât „poate scoate lacrimă şi din inimă de piatră“, psalmul are întotdeauna o singură vocaţie: aceea de a vindeca. Nu întâmplător, primul cuvânt al colecţiei psalmilor sună ca o profeţie: „Fericit!“. Primul cuvânt al primului psalm, cheia întregii Psaltiri.

Psalmul este linişte a sufletelor, conducător al păcii; potoleşte tulburarea şi vâlvătaia gândurilor, înmoaie mânia sufletului şi înfrânează pe cel desfrânat. Psalmul leagă prietenii, uneşte pe cei de departe, împacă pe cei învrăjbiţi. Cine se mai poate socoti vrăjmaş cu cel cu care a înălţat acelaşi glas spre Dumnezeu? Cântatul psalmilor aduce deci cel mai mare bun: dragostea. Cântatul împreună este ca un lanţ care duce la unire, uneşte poporul în simfonia unui singur cor. Psalmul pune pe fugă pe demoni şi aduce pe îngeri într-ajutor; este armă pentru frica de noapte, odihnă pentru ostenelile zilei; este întărirea pruncilor, podoabă celor în floarea vârstei, mângâiere bătrânilor, podoabă foarte potrivită femeilor. Psalmul populează pustiurile, cuminţeşte pieţele; este carte elementară de învăţătură pentru cei ce intră în viaţă, creştere pentru cei ce înaintează în vârstă, întărire pentru cei maturi. Psalmul este glas al Bisericii; psalmul înveseleşte sărbătorile. Psalmul creează tristeţea cea după Dumnezeu; psalmul scoate lacrimă şi din inimă de piatră; psalmul este lucrul îngerilor, vieţuire cerească, parfum duhovnicesc. Ce descoperire înţeleaptă a Învăţătorului Care a meşteşugit ca, odată cu cântarea, să învăţăm şi cele ce ne folosesc! De aceea, se şi întipăresc mai bine în suflete învăţăturile.

Trebuie reţinut că citirea Psaltirii nu înlocuieşte rugăciunea particulară, ci o desăvârşeşte. Pot fi citiţi psalmii mai ales în funcţie de starea sufletească în care ne aflăm. Astfel, Psaltirea ne indică psalmii care se citesc în diferite împrejurări din viaţa noastră: pentru vrăjmaşi, pentru boală sau molimă, când cădem în păcat, când suntem cuprinşi de spaimă sau supărări, la dezlănţuirea forţelor naturii, în vreme de război, la lucru ş.a.

În psalmi este cu putinţă să găseşti învăţătura desăvârşită despre Dumnezeu, prevestirea despre venirea în trup a lui Hristos, ameninţarea cu judecata, nădejdea învierii, frica de pedeapsă, făgăduinţele slavei, descoperirile tainelor; toate sunt strânse, ca într-o mare şi obştească vistierie, în Cartea Psalmilor, pe care profetul a armonizat-o cu instrumentul muzical numit psaltire.

. Ceea ce este temelia pentru o casă, carena pentru o corabie şi inima unei vietăţi pentru trup, aceeaşi putere mi se pare că o au şi aceste puţine cuvinte de la începutul Psaltirii pentru întreaga alcătuire a Cărţii Psalmilor. David avea să dea în psalmii săi multe sfaturi pline de osteneli, pline de mii de sudori şi oboseli; de aceea, a arătat mai dinainte luptătorilor pentru buna credinţă sfârşitul lor fericit, pentru ca, nădăjduind în bunătăţile gătite nouă, să îndurăm fără supărare durerile vieţii. Tot aşa şi călătorilor, care merg pe un drum anevoios şi greu de umblat, le uşurează oboseala hanul care anume îi aşteaptă; iar pe negustorii care fac comerţ pe mare, dorinţa de a aduce încărcături de mărfuri îi face să îndrăznească a călători pe mare; în sfârşit, plugarilor, nădejdea unei bune recolte, le fură de sub ochi ostenelile. De aceea, şi îndreptătorul obştesc al vieţii, marele învăţător, Duhul adevărului, a pus înainte, cu înţelepciune şi dibăcie, răsplata, pentru ca, ridicându-ne mai presus de ostenelile din faţa noastră, să ne grăbim cu mintea spre desfătarea veşnicelor bunătăţi.

În cult, rânduiala citirii Psaltirii de la începutul acestei cărţi ne arată precis care catisme, în ce moment al anului bisericesc şi la care slujbe se citesc. Singura perioadă a anului când nu se citeşte psaltirea este cea cuprinsă între Miercurea Săptămânii Patimilor şi Sâmbăta Tomii, cu excepţia Deniei din Vinerea Patimilor.

În rugăciunea particulară a credincioşilor, Psaltirea nu se mai citeşte după o regulă de tipic, ce trebuie respectată cu stricteţe, ci este doar o carte care completează rânduiala de rugăciune zilnică. Ea nu este obligatoriu de citit, dar aduce mult spor duhovnicesc atunci când se adaugă rânduielii rugăciunii de dimineaţă şi de seară. Când se citeşte de către credinciosul de rând, se începe cu formula „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri…”, se continuă cu rugăciunile începătoare, troparele de umilinţă, „Doamne miluieşte” de 40 de ori, Rugăciunea către Sfânta Treime, după care se începe a citi Psaltirea „încet şi cu luare aminte, fără să te grăbeşti şi cugetând mereu, ca să înţelegi şi cu mintea cele ce citeşti!”

Psaltirea se citeşte mult de către credincioşii ortodocşi. Psalmii sunt mângâietori. Îndeamnă la pocăinţă, ne fac mai buni, mai credincioşi, mai atenţi faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele nostru. Prin psalmi se cere iertarea păcatelor, se recunoaşte slăbiciunea firii omeneşti şi se cere întărire în lupta cu ispitele şi cu diavolul. Psalmii se citesc în orice zi a anului, dar mai ales la vreme de necaz şi de supărări şi, întotdeauna, credinciosul simte ajutorul lui Dumnezeu după citirea lor. Toţi psalmii sunt atât de potriviţi sufletului omenesc, încât par a fi rugăciunea inimii fiecăruia din cei care citesc.
Citirea Psaltirii este un act de pocăinţă, fiind prescrisă de duhovnici ca mijloc de curăţire şi iertare, prin forţa pe care o au psalmii, de a întoarce spre fapta bună, spre căinţă. Există mănăstiri în care Psaltirea se citeşte încontinuu în biserică, lectura ei fiind socotită act de trezvie şi pocăinţă pentru obşte.
Puţini credincioşi şi chiar monahi mai citesc astăzi Psaltirea. Care este folosul citirii regulate a Psalmilor?
Părinţii noştri citeau zilnic Psaltirea, ca o rugăciune permanentă. Ba unii o ştiau pe de rost şi o spuneau în şoaptă la ascultare sau mergând pe cale. Puţini dintre credincioşii mai ştiu astăzi Psalmul 50. Este păcat că noi nu mai cunoaştem puterea Psaltirii, frumuseţea duhovnicească a psalmilor. Cândva se rostea în ison sau era cântată, imitând pe sfinţii îngeri. Dar să nu uităm că cititul psalmilor este trupul rugăciunii, iar înţelesul adânc al acestora formează sufletul rugăciunii. Trupul fără suflet este mort. Adică citirea psalmilor fără cugetare şi atenţie aduce puţin folos.

Unii credincioşi spun că nu citesc Psaltirea pentru că le face diavolul multe ispite. De ce se tem diavolii de psalmi? Se tem de psalmi pentru că cine se roagă cu psalmi îi arde pe diavoli ca şi cu o sabie de foc. Mare putere are Psaltirea asupra duhurilor rele. Cu aceasta părinţii de demult făceau minuni şi alungau duhurile rele din oameni. Iar dacă unii nu citesc Psaltirea pentru că se tem de ispite, aceştia sunt creştini fricoşi, care vor să iasă la luptă cu diavolii, fără arme. Or, dacă nu avem arme bune la noi, îndată diavolul ne dezarmează şi ne ia prizonieri, adică ne face robi ai păcatelor spre osândă. Psaltirea unită cu postul şi smerenia sunt cele mai puternice arme împotriva diavolilor. Cu acestea sfinţii izgoneau diavolii din lume şi coborau pe îngeri pe pământ, căci cine citeşte psalmi imită pe îngeri şi cântă împreună cu ei. (Convorbiri duhovniceşti cu părintele Paisie Olaru). La citirea Psaltirii trebuie să avem multă curăţie sufletească şi trupească.

Ispitele de care aminteaţi în întrebarea dumneavoastră sunt de fapt încercările demonilor de a ne depărta de această mântuitoare îndeletnicire, căci ei se tem de puterea dumnezeiască ascunsă tainic în psalmi. Unii credincioşi abandonează citirea Psaltirii tocmai din cauza aceasta. Se tem de ispitele care-i încolţesc. Părintele Cleopa de la Sihăstria ne îndemna în astfel de împrejurări să nu renunţăm, ci să ne zidim duhovniceşte cu mai mult post, smerenie şi rugăciune. Sfinţii Părinţi spun că Psaltirea, unită cu postul şi smerenia, este cea mai puternică armă împotriva diavolilor. Aşadar, ne învaţă părinţii duhovniceşti că la citirea Psaltirii trebuie să avem multă curăţie sufletească şi trupească, căci nu primează cantitatea (numărul de psalmi), ci calitatea, adică trăire intensă şi simţire profundă în smerenie.

PENTRU CINE SE DAU POMELNICE LA PSALTIRE?

Tradiţia ne spune că putem pomeni la Psaltire pe toţi creştinii, dar cu prioritate pe acei care se luptă cu păcate grele, cu tulburări, nelinişti, ispitiţi de cel viclean. Sigur, condiţia de căpătâi este ca cei pe care îi pomenim să fie ortodocşi. Pomelnicele pentru citirea la Psaltire se dau cu precădere la mănăstiri, acolo unde de obicei psalmii se citesc nu doar în cadrul slujbelor rânduite, ci şi în afara acestora. Sunt şi biserici de enorie unde se citeşte Psaltirea, mai ales în perioada Postului Mare şi, de aceea, credincioşii pot da pomelnice şi în acele sfinte lăcaşuri. Există o oarecare cutumă de a plăti pomelnice la Psaltire pentru vrăjmaşi. Reamintim aici că Biserica nu se roagă pentru răul nimănui, dimpotrivă, înalţă rugăciuni pentru îndreptarea, liniştirea, pacea chiar şi a duşmanilor. Deopotrivă să nu uităm că atunci când plătim un pomelnic, chiar şi la Psaltire, ne revine şi nouă datoria de a înmulţi rugăciunea, postul şi  facerea de bine, pentru ca Dumnezeu să Se milostivească spre noi şi să ne împlinească dorinţele cele de folos pentru viaţa şi mântuirea noastră.

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi cei care vor citi-o. S-o aveţi şi s-o dăruiţi altora.

Pr. PETRU Ciobanu

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Mamele sunt adevăraţii învăţători şi apostoli ai unui popor.

CELE TREI FAMILII

Tinerilor, fiţi credincioşi faţă de Dumnezeu, faţă de părinţii voştri, faţă de patria voastră, faţă de familia voastră.