Urcuș spre Înviere – Concurs de creație literară – ediția a III -a

„Premiul publicului” va fi acordat în urma votului on-line pe https://www.facebook.com/oasteadom/

Votul publicului va începe și se va desfășura în aceeași perioadă ca și jurizarea, respectiv:

16.03.2019 – 15.04.2019

 

1 . Rugăciune

Către Tine, caut, Doamne,

Sus, în cer, să te zăresc,

Să îmi spun acuma păsul,

Liniştea să mi-o găsesc.

Iar în astă noapte, sfantă,

Cand de îngeri te-nconjori,

Cea lumină, a Învierii,

Tu în inimi s-o cobori.

Să aprinzi în noi , scanteia

De credinţă, să fim buni ,

Să renaşti în noi – speranţa,

Infrăţiţi pe-al vieţii drum.

Iar cand negura, ne-apasă,

Şi ne clatinăm pe drum,

Să nu uiţi , te rog ,ne iartă,

Dă-ne avant, rogu-te, acum

  

2. Hristos a înviat

E ziua bucuriei

Prin patimii de nespus

Priviţi,e o minune

A Înviat Iisus .

În ceruri cântări sute

Înalţă îngeri mii

E ziua fericiri

Hristos cu noi va fii !!!

Cu viaţa noastră în El

Nemuritori să fim

În veşnica cetate

Împreună să trăim .

În luptă cu păcatul

Iubirea a învins

Şi ura şi necuratul

Iisus a biruit .

Din cer mireasma dulce

Ne a cucerit uşor

În veci doar slavă ţie

Iisus Mantuitor !

 3. Iisus a venit

Din cer de un azur senin

Precum valul cel mai lin

Etern lumina sa lăsat

Iisus, Iisus a Înviat.

Precum roua cea din zori,

Iubirea veşnicului dor,

Zarea fără de sfârşit

Iisus ,Iisus iar a venit.

Cugetul cel mai curat

Fapta fără de păcat,

Vorba cu cel mai dulce gust.

Iisus, Iisus iar a adus.

Ogorul inimi a-nflorit

Parfumul vieţi ne-a robit,

Pacea iar nea cucerit,

Iisus, Iisus a biruit.

  

4. Învierea

În noaptea Sfantă, a Învierii,

Retrăim încă odat’,

Înălţarea către ceruri

A lui Iisus, Fiu întrupat.

Întărit fiind de Tată,

A sa vrere să o facă,

A trecut prin umilinţă,

Suferinţă şi trădare.

Cu blandeţe şi răbdare,

Pe cei răi, El i-a iertat,

Iar pe cei ce se căiră,

Sus , cu El, i-a ridicat.

Recunoscători, Iisuse,

Pentru jertfa către noi,

Dăruieşte-ne speranţă,

Şi lumină, peste noi.

  

5. La început

La început a fost cuvântul,

Şi prin El toate s-au făcut,

Şi soarele,şi viaţa,

Toate-n cer şi pe pământ.

El a fost lumina lumi,

Ce pe toţi ne-a luminat,

De la naştere în viaţă,

Prin cuvântul cel curat.

La început era cuvântul,

Şi cuvântul era Dumnezeu,

În El era viaţa

Şi viaţa era Dumnezeu.

Iar lumina luminează,

În întuneric în veşnici,

Nici un fel de întuneric,

Nicicând n-o va birui.

La ai să-i s-a dus lumina,

Dar ai săi nu au primit,

Ci doar cei ce prorocia,

Şi cuvântul n-au ştiut.

Iar tuturor ce l-au primit,

Celor ce cred în numele Lui,

Le-a dat dreptul să se facă,

Copii ai Domnului.

Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui,

Har după har ne-a dăruit,

Inimile ni le-a sfinţit,

Pe noi de lume părăsiţi,copii Lui.

6. BUCURIE   SFÂNTĂ

 

E primăvară iarași și, e soare.

Sub colț de-albastru verzile coline ...

Și sufletul, parcă, a prins culoare

Și, parcă, încăperile-i sunt pline !

Din somnul tainic , muguru-și desface

Întâia frunză -ntinsă spre lumină,

Iar florile-n cireși, cu gând de pace,

Își risipesc culoarea lor divină.

Pletoase sălcii aur curgător,

Se scaldă lin, în adieri calduțe ,

Iar streșinile se topesc de dor ,

Visând la cuibul vreunei vrăbiuțe.

Prin flori și zumzet, iarbă și izvoare,

Pământul își revarsă bogăția...

E viata un prilej de sărbatoare:

Domnește-n tot și-n toate, bucuria !

E frumusețe, pace și-armonie

Și toate amintesc de Raiul Sfânt ,

Când verdele se-ntrece-n măreție

Și-n pomi se-aude ciripit și cânt ...

Și ochii noștri , liniște ascund ,

Căci Duhul Sfânt trimite mângâiere .

Iertarea să o respirăm cât mai profund

Și să pașim, smeriți , spre Înviere !

7. TE-AȘTEPT ȘI EU ...

 

Se duc nori grei și nori ușori

Pe cerul de Florii

Și-un soare sfânt și-un vânt călduț

Aduce bucurii.

Se-mpodobesc frumos ferești ,

Cu ramuri de finic .

Spre Cerul Tau , Hristoase-Doamne ,

Eu , ochii , mi-i ridic .

Mă număr și eu printre cei

Ce-Ți cântă osanale

Și-aruncă flori și-nalță rugi ,

În calea Slavei Tale .

Când către cruce Tu pășești,

Pe blândul Tău asin,

Te-aștept și eu - un biet poet,

În sfânt Ierusalim .

Când în Betania-cetate,

Mii de creștini găsești,

Să știi ca ei cu dor Te-așteaptă ,

Scriptura s-o-mplinești.

Pe drumul către patimi vii ,

Mereu , așa senin ! -

Așa ar trebui și noi,

Durerea s-o primim .

Să ducem crucea grea , căci , da -

Murim spre a ne naște ,

Murim cu toți , spre a-nvia ,

Ca Tine-n zi de Paște !

8. Hristos A Înviat !

Hristos A Înviat pot spune

Din toată inima acum,

Căci eu prin El am zile bune

Și sunt pe-al fericirii drum.

Hristos A Înviat de-apururi

Noi credem și mărturisim,

Prin El avem intrare-n ceruri

Prin El putem să ne iubim.

Hristos A Înviat aicea

El n-a putut sta în mormînt,

Ca armă ne-a lăsat azi Crucea

Și călăuză Duhul Sfănt.

Hristos A Înviat odată

Pentru noi toți de-aicea jos,

El ne-a scăpat de judecată

De șarpele cel fioros.

Hristos A Înviat ! El calea

Ce duce înspre veșnicii,

Ștergînd prin săngele Său jalea

Ce ne-nconjoară prin urgii.

Hristos A Înviat pot spune

Și eu cu cei răscumpărați,

Căci El mi-a dat doar zile bune

Și harul de a fi-ntre frați.

Hristos A Înviat cîntarea

Noi o cîntăm de ani și ani,

Prin ea noi suntem adunarea

Ce nu-i înfrîntă de dușmani.

Hristos A Înviat cuvîntul

Cel mai curat,cel mai presus,

El a cutreierat pămîntul

El este Domnul nost Isus.

Hristos A Înviat pot spune

Din inimă prin imnul sfănt,

Căci El mi-a dat doar zile bune

Și mîntuire pe pămînt.

 9. Iubirea invierii

Am plecat încrezătoare în lume

Ca să caut IUBIREA.

Am colindat pământul

Căutând-o pe Golgota

Şi-n grota

Istoriei.

Am crezut c-am s-o găsesc pe Cruce

În Jertfa Domnului.

Dar n-am găsit-o decât

Când m-am dus la mormânt

Plângând

Şi l-am gasit gol.

 10. Altă primavera

În toate este-un "dacă", apăsător şi trist,

Ce-mi însoţeşte paşii, slujind vremelnicia,

Nu sunt stăpânul clipei trimise într-un vis,

Ci doar o rază frântă, ce-şi plânge veşnicia.

În tot ce-ncep devreme, apare-un mai târziu,

Ce-aşterne văl de temeri peste amurgul serii,

Grăbit petrece timpul, nu-l pot opri, nu ştiu,

Lăsând în urmă taine, morminte-ale tăcerii.

Se ofilesc strădanii la capăt de hotar,

Aceeaşi vreme trece, dar alta vine iară,

Cu-o altă-mbrăţişare, un alt sărut de jar,

Să-nmugurească-n suflet o nouă primăvară,

O altă Înviere, o altă primăvară...

 11. Jertfa Lui Hristos

Trei cruci stăteau pe dealul cel sfinţit.

În mijlocul celor două era Domnul Iisus,

Coborât din ceruri la noi pe pământ,

Să ne ducă inimile, sufletele sus.

La Golgota răstignit pe cruce,

Între doi oameni păcătoşi,

Plin de răni şi plin de sânge,

Stătea însuşi Domnul Iisus Hristos.

''Pomeneste-mă Doamne când vei venii în împărăţia Ta''

A rostit unul dintre cei doi tâlhari.

Domnul, lui cu glas divin i-a spus:

''Astăzi vei fi cu mine-n rai''

Întuneric s-a făcut peste tot pământul.

Şi soarele s-a întunecat.

Iisus cerea iertare Tatălui din ceruri,

Pentru cei ce nu ştiau ce fac.

''Eli, Eli lama sabahtani''

Este glasul Domnului din lege.

Noi, noi de atâţia ani,

Înţeles-am oare jertfa Sa pe cruce?

 12. Învierea

Facutus-a cutremur mare...

Îngerul a coborât,

Să dea piatra la o parte,

De unde Domnul a zăcut.

Femeile mironosițe,

Se duceau înspre mormânt,

Ca să ungă cu miresme,

Trupul Domnului cel Sfânt.

O, femei va spun eu vouă,

Că mormântul este gol.

Iisus nu mai este acolo,

A înviat după Scripturi.

Hai veniți, vedeți lespedea,

Unde Domnul a fost pus,

Apoi mergeți, spuneți vestea:

Învierii lui IIsus.

 13. Iertarea

De ne-am ierta unii pe alţii,

Ne-ar fi mult mai uşor…

Am ridica cu un braţ munţii,

Iar sus, ne-am aduna comori.

De vom trece pe lângă un om,

Ce iarăşi ne-a greşit,

Să nu îl mai judecăm

Pentru ce a rostit…

De a făcut vreo faptă grea,

Să o trecem cu vederea.

Să iertăm şi sus cândva,

Vom găsi mângâierea.

Om cu om nu este bine,

Să zacă supărat,

Iartă, nu uita se spune

Ca să fi iertat.

Lanţuri grele se sfărâmă,

Când sufletul iartă.

Se înalţă şi învie

Pentru o altă viaţă.

Timpul pe acest pământ,

Trece iute, iute...

Să nu stăm oameni supăraţi,

Pe nimeni şi niciunde.

 14. Reinvierea

Eu am murit ca să renasc mai vie

Eu am murit ca să vă fiu de leac

Și am reînviat cum reînvie

În fiecare an Iisus în veac.

Eu am murit în fiecare noapte

De câte ori am vrut să vă iubesc

Nu mi-ați văzut nici steaua prea departe

Și nici al meu destin nepământesc

M-ați condamnat să vă aduc iubire

M-ați condamnat să mor de-atâta dor,

Dar ați uitat credința - n nemurire

Și ați uitat credința - n al meu zbor.

Eu m-am întors acum în primăvară

Dorindu-va să fiți mai fericiți

Eu am murit și nu v-am fost povară

Am reînviat căci știu că mă iubiți.

 15 Învierea lui Lazăr

S-a întâmplat în timp îndepărtat,

De boală, nefiind bine tratat,

Lazăr, un evreu de neam, prieten cu Iisus

La maturitate, el a fost răpus.

Cum Iisus în altă parte-a fost plecat

Abia după vreo patru zile a aflat.

Cu toate că ceva El a ştiut

Şi ucenicilor le-a spus chiar abătut,

Acum o veste tristă vă transmit,

Lazăr, prieten bun cu voi, a adormit.

În acest timp, femeile-l jeleau

Şi cu tristeţe oamenii-l plângeau.

Lacrimi vărsau la cripta celui decedat

Fiind un credincios ce multe a răbdat.

Iar în Betania venind Iisus degrabă

Unde e mormântul? pe oameni întreabă.

Cu alai pornit-au spre locul acel

Şi-au dat la o parte piatra de pe el.

Pe Iisus plângând, să se roage îl lăsară,

În final El a strigat: Lazăr ieşi afară!

După învierea lui miraculoasă

Dezlegat a fost şi a plecat acasă.

Şi au urmat acele patimi sfinte

Ce ne îndeamnă să luăm aminte

Doar pentru noi Hristos a înviat

Şi pentru noi la ceruri s-a-nălţat,

Iar Lazăr cu învierea dovedind

Că şi pe noi ne v-a-nvia, veşnic trăind.

Mântuit e omul şi salvat

Când privind spre cer s-a luminat

Şi crede că Hristos cel întrupat

Fiu al lui Dumnezeu, a înviat.

16. Pe urma Ta

Te văd în zarea caldă cu soare în amiază

Pășind cu crucea-n spate, de oameni greu hulit,

Cu lacrimile grele ce Fața Ți-o brăzdează,

Și Mâinile durute ce-atâta au iubit.

Te pierzi după coline cu pietre și morminte,

Iar biciul ce Te curmă e  tot mai nemilos

Și n-ai, Iisus, cu Tine, nici frate, nici părinte,

Ci singur duci povara ce-atârnă dureros.

Te strigă precum  lupii mulțimile bolnave,

Pe Tine, Alinarea nespuselor dureri,

Tu sui tăcut calvarul, iar buzele-Ți firave

Se roagă catre Tatăl, iertarea lor o ceri.

Pe dealul Căpățânii Te-au pus străjerii-n cuie,

Te-au ridicat pe Cruce ca Fiu de Împărat,

Privirea-Ți sfântă arde și dragostea și-o suie,

Îmbrățișând mulțimea cu-n dulce tremurat.

Se lasă negre umbre înfiorând văzduhul,

Ce freamătă purtate de vânt spre nicăieri

Și Tatăl blând primește din mâini pătate Duhul

Și-I înfloresc iar lacrimi aprinse din tăceri.

Pământul se-ngrozește de ce-a văzut cu ochii

Și-i tremură fiorul, se zvârcolește mut,

Pe-obraz din stele arse își împletește stropii,

Veșmânt cernit îmbracă, iar ceru-i în tumult.

Mormântul Tău Te-așteaptă pe Tine, Învierea

Și Viața și Lumina celor ce Te-au iubit,

Să-Ți dăruie odihnă, să-Ți străjuie vegherea

Un dulce glas de Maică ce-n lacrimi s-a topit.

Dar tot ce-ai spus, Iisuse, așa va fi-n vecie,

Te vei trezi din moarte în  zorii ce mijesc,

Vei înflori cântărea din vis și-n bucurie,

Vei dărui lumină, la cei care-o doresc.

Privirea-Ți și-astăzi suie spre zarea nesfârșită,

Ca oarecând, Iisuse, dorind ca să aduni,

La Tine toți căzuții din lumea prăbusită,

De patimi și ispite, prin vânturi și furtuni.

O, Scumpul meu Prieten, ce-n cer Îți ai Iubirea

Și-o picuri peste rane cu-n minunat alin,

Din toat-a mea ființă, Ți-aduc azi mulțumirea,

De Jertfă și de câte primesc, cu gând senin.

Și vreau ca lângă Tine sa stau pe totdeauna,

Pe Pieptul Tău, Iisuse, eu inima să-mi plec,

Să simtă ca și Tine, cu-a Ta să fie una,

Ajută-mi pe vecie de-acolo să nu plec.

17. Noua floare a iubirii

Te-am întrebat, Stăpâne, într-o zi:

„Ce-i noua  floare a iubirii!?”

N-ai râs: dregându-ţi glasul mi-ai vorbit:

„Ia trei măsrui de apă din fântână.

Apoi, din nou, aceeaşi cantitate de făină.

Şi, sare-ai spus să iau şi zahăr – trei măsuri;

Amestecându-le într-una

Să-ncep a frământa...

Cu mâinile amândouă aluatul să-l adun.

Miezul, bine dospit,

În trei măsuri să-l despart.

Cu focul inimii, aluatul să sporesc –

Dinlăuntrul ei vine  Lumina...

Tot trei măsuri de aluat

Ai spus să-ntind pe-ntregul câmp...

Grâul, verde, primind hrană nouă,

Va înfrăţi...

Din boabele-i cu lapte

O nouă floare se va naşte:

Noua floare a iubirii!...   

18. Lacrima Cuvântului...

Cine  nu suferă prin lacrima

Cuvântului, e ca un mire ce-n seara nunţii –

Văduvit de mireasa plecată „spre orizonturi albastre”,

Cine nu plânge prin pânza nicicând terminată –

Chipul i se pierde prin frunze – tot mai închise

De vârtejul timpului,

Cine nu oftează tăcut, înfruntând destinul – ah, ce destin!...

E ca  roua ce dimineaţă răcoreşte fierbinţeala trupului,

Ce fierbinţeală!...

Cine, visând la Copacul neşters de memoria timpului,

Nu atinge măcar o mlădiţă,  e ca salcia ruptă de

Mâna copilărească a celui ce voia să-şi facă o

Coardă...

Cine nu suferă prin lacrima

Cuvântului, nu are nevoie de timp: este timpul...

 19. Mielul

În grădina tatei, în staul, oile – toate, flămânde îmbucă

Din fânul proaspăt stropit cu apă;

Hulpavi, mieii, caută la pulpă să apuce din

Ţâţa plină, plină. Foamea este mare dup-o noapte lungă.

Tatei, să nu-i calce,  îi cheamă „sugurica, sugurel”

Să le dea tain de sfeclă, mărunţită prin rindea şi

Tărâţe proaspăt măcinată la moara de grâu…

Doar Mioara cea bătrână într-un zbierat tot o ţine:

Ieri venise lupul; sărind gardul, la nimereală-i  prinse

Mielul. În zbierat de  mamă şi de fiu, venise  stăpânul.

Prea târziu! Se duse bietul  şi  oaia, mama sa rămase

Tot plângând, tot lăcrimând…

20. Pătruns de rănile  Jertfirii

Se odihnește soarele-n amiază

și parcă-i curge sânge din privire,

Te văd cum lacrimi Fața Ta brăzdează,

dar nu-nțeleg nespusa Ta Iubire.

Te înconjoară oamenii din gloate

și cer un preț se sânge fără vină,

mă înfior de Dragostea ce poate

să ducă-n ea cea mai de preț Lumină.

Înconjurat de-a lumii neagră ură,

Tu urci tăcut pe Dealul Răstignirii,

și chinul curmă-ntreaga Ta făptură,

când ești pătruns de rănile Jerfirii.

Iisuse Scump, în fața tuturora,

ești pus să dai un preț fără măsură,

și parcă nu mai vine Aurora,

iar trupul Tău pe toate le îndură.

Te uiți rănit spre toți ce-Ți vor jertfirea,

și-L rogi pe Tatăl să le ierte vina,

dar ei nu înțeleg că doar Iubirea

mai poate să aducă-n ei Lumina.

Mă înfior de rănile-ndurate

și mă cutremur sub privirea serii,

și totuși, ce mulțime de păcate

a pus în Tine lacrima durerii!

Doar Crucea Te-a primit ca pe-o tăcere

și Te-a cuprins în vers de poezie,

iar prin suspine grele de durere,

Ți-a spus șoptit:" Te-aștept de-o Veșnicie!"

Ființa Ta atât de iubitoare

mi-a pus în piept o pace negrăită,

și-mbrățișați, la un apus de soare

priveam, cum stai pe Crucea întreită.

Iar astăzi înțeleg a Ta Iubire,

că doar prin Jertfă ne-a venit iertarea,

ca-n Ziua de fiori de fericire,

într-un mănunchi, noi să-Ți rostim Cântarea.

Și-o să-Ți cântăm, Iisus, o Veșnicie

cu lacrimi de atâta mulțumire,

și-mbrățișați în nimb de bucurie,

ne-om cununa cu Tine,-al nostru Mire.

 21. Iată, este vremea

Se-ntinde umbra neagră peste întreaga lume

Și zâmbetul ce piere se schimbă-n lacrimi multe,

Căci, iată, este vremea să nu mai spunem glume,

Să nu mai lăsăm greul păcat să ne consume,

Și să urcăm spre bine, ca spre un pisc de munte,

Căci, iată, este vremea ca omul să asculte.

Se-ntinde pacea lină peste pământ și ape,

Iar în inima noastră speranțe sunt țesute,

Căci, iată, este vremea ca via să se sape,

Să nu-l criticăm aspru și judecăm pe-aproape, 

Ci să ne afundăm în rugi fierbinți și mute,

Căci, iată, este vremea ca omul să asculte.

Se-ntinde Postul Mare peste părinți și fiice,

Ca o cortină albă de raze vii și pline,

Căci, iată, este vremea ca Domnul să ridice

Povara de păcate, iar diavolii s-abdice

Din tronul lor de vază, din tine și din mine,

Căci, iată, este vremea ca omul să se-nchine.

Se-ntinde Postul Mare ca o scară-n furtună -

Cu fiecare treaptă ne-am lepădat de sine

Dar, iată, este vremea să ne ținem de mână

Și să-ntețim urcușul ca frații, împreună,

Să rupem firul care de patimi ne mai ține,

Căci, iată, este vremea ca omul să se-nchine.

Se-ntinde-ncet lumina peste a noastră față,

Pictând în orice ființă eterna bucurie,

Căci, iată, este vremea când și clipa îngheață,

Când Iisus calcă moartea și dăruiește viață,

Iar eu mărturisesc pe-un petec de hârtie

Căci, iată, este vremea ca omul să o știe.

22. Frânturi din trecut

Zeci de raze legănate

se scaldă în ferestre vii,

pironite dar distrate

în frunțile mici și zglobii.

Jocuri și mii de vise

dansează în lumea lor

de basme dulci, nestinse

în culori fără de dor.

În odaia ghemuită

lumânări descresc profund,

jos o babă gârbovită

închină un gând mărunt.

Preotul cu dalbe mâini

vioi privește la micuți

în noapte răsună câini

dar nu-i sperie pe drăguți.

Cântece și calde gânduri

se preling în suflet blând,

zâmbete răsar în rânduri

într-o inimă de lăcaș sfânt.

Toți la slujbă se închină,

privind la vorbe bătrâne

spre a sufletului odihnă

poarta deschisă va rămâne.

în portretul ce vibrează,

veșnic într-o amintire,

ochii încă scânteiază

în a iubirii neclintire.

Adesea mergeam cu buna,

în noaptea cea mai vie,

felinar ne era luna.

Și ce mai grozăvie!

Pomii, umbre prelungi erau

Iar drumul nu se zărea.

Fricile tot înfloreau,

Dar buna strâns mă ținea.

Astăzi nu mai sunt un mugur,

Ce magic pictează un basm.

Pașii mi-i cresc în azur,

într-un veșnic entuziasm.

23. Zori de Paşti

Uite zorii cum se-arată !

Chipul zilei vrea să-nceapă,

Ducând stele la culcare,

Soarele ivit în zare…

Raze blânde luminând,

Licăriri pe cer răzbând,

Negrul nopţii răsfirând.

Şi din ceruri, pacea vine.

Liniştea mă înconjoară,

Căci Lumina Învierii

Peste suflet, se coboară.

Uit pe rând, de supărare,

De tristeţi şi de nevoi,

Cu răbdarea-mi şi blândeţea,   

Sper să schimb lumea din jur.

24. PSALTIREA

PSALTIREA Neadormită

a Postului cel Mare,

Psaltirea neuitatului Părinte,

ne fie călăuză spre lucrare,

ne fie pară, jar şi duh fierbinte! ...

       Psaltirea lui,

       cum alta nu-i

       Părintelui Iubit,

       ne fie-avânt

       în tot ce-i sfânt

       spre Țelul strălucit...

Psaltirea cea de Aur,

la care ne-am înscris,

Psaltirea mamei dusă-n Veşnicie,

ne fie rugă făr-de compromis,

ne fie candelă de-a pururi vie!...

- Psaltirea fericită

din vremuri neapuse,

Psaltirea ce la noi a poposit,

să ne rămână căpătâi, Iisuse,

spre neadormitul Psalm nemaisfârşit!...

25. Erai cu ochii-n lacrimi

Erai cu ochii-n lacrimi si fruntea sângerândă,
Erai murdar si-n zdrențe, purtand o cruce grea,
Aveai pe cap cunună de spini si pălămidă
Cand te-am văzut Isuse, în drum spre Golgota.

Erai disprețuit si părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferinta-obisnuit,
Erai scuipat, hulit chiar si de prieteni,
Erai desculț, bătut, de crucea grea, zdrobit...

Si nu spuneai nimica, în drumul Tău spre moarte,
Urcai greoiul drum, gandintu-te la noi.
Pe chipul Tau, citeam atata bunătate
Si-un colt de cer, în ochii, amândoi.

Si am știut că nu ai fost doar om în astă lume,
Ci mult mai mult, erai chiar Dumnezeu!
Si-am inteles, ca Tu urcai pe culme,
Te rastigneai, Isus, de dragul meu.

Si-atunci m-am prăbușit la poala Crucii Tale,
Si-am plâns cu-amar păcatul meu cel mult,
Dar m-ai privit cu ochii-Ti de cristale
Si mi-ai soptit, că m-ai iertat demult.

Si cuprinzând cu drag, întreaga omenire,
Cu brațele întinse pe crucea din calvar,
Ți-ai dăruit viața, o, Doamne, pentru mine,
Facandu-mi loc în cerul de cleștar.

Dar azi, ești viu, căci biruit-ai moartea!
Si Te-ai inaltat, la cer, un loc să-mi pregătești,
Si mi-ai promis, c-ai să te-ntorci aievea
Ca să mai iei în slavă, în bratele-Ti cerești.

De-atunci privesc spre cer în fiecare seară
Si Te-astept de-atatea mii de primăveri,
Sa-ti simt iubirea, ca si odinioara

Si să-ajung părtaș, Slăvitei Învieri. 

26. Pocăința

 pe tine, preadulcele meu Hristos,te rog

sa nu mă iubești mai mult

decât iubești versurile inimii mele,

ele nu sunt decât cenușa de lut a răbdării

ori poate plânsul prelung al atâtor nevoințe

din care norii nasc mereu

un timp pentru despărțiri,

un timp pentru moarte,

un timp pentru înviere,

un timp care înghite timpul.

 mi-s ochii obosiți de vis ca păsările însetate deasupra oceanului

în prăbușirea lor peste real,

îmbrățișeaza-ma, necuprindere a logosului divin

spre a mă salva

și lasă clopotele Sfintei Învieri sa bată in inima mea,

sa nu mai trădez iubirea Ta Doamne

pentru a nu-mi trăda propriul suflet. 

 27. Ecoul iertării.                                                                    

am vorbit cu Dumnezeu despre tine,omule

fiind curios cum de te poțiuni atât de mult,

cum de mă pot oglindi in biserica luminată a sufletului tău,

cum de jertfa mease rostogolește în vânt spre abis,

sau cum de las rănile să îmi fie ciugulite de păsări.             

 se poate explica iubirea Doamne?

uneori,așa se întâmplă,

să devii printesa care scrie scrisoarea de dinaintea scrisului,

de dinaintea suferinței,de dinaintea iertării.

sa devii faptura complice cu îngerii

și sa iubești dincolo de păcat,dincolo de a șaptea zi,

spre a deschide lacătul utopiei,lacătul inefabilului,

tot ce contând fiind fulgii de nea care

dansează cu porumbeii,

tot ce contând fiind înțelepciunea asumarii Golgotei,

precum tăria Maicii Domnului

la vederea Fiului răstignit pe cruce.

 acesta este răspunsul meu,Doamne,

îmi iubesc aproapele din bunătate,

purtându-l ca un verset

ce niciodată nu m-ar mai dezamăgi,

îl iubesc cu speranța că va dormi

pe un cearșaf fara patimi,

că va visa copilul ploii ce aleargă desculț prin iarba

cu zâmbetul plin de mirungere

lasandu-i semne de lumina pe frunte.                                                                  

 îl iubesc pentru că ne-am unit credința

într-o singură rugăciune și Ți-am oferit jertfa noastră

încât am decupat doua verighete ale veșniciei.

                                                                                                         

 28. Un alt fel de acatist al Sfintei Învieri.    

bucură-Te, agheasma trandafirie a izbăvirii,

bucură-Te, preadulcele meu Hristoase că mereu îți voi spala picioarele

cu lacrimi purtătoare de umilință în fața sfintei tale icoane,

bucură-Te că pe Maica Domnului datorită Ție o slavesc,

bucura-Te dulceața dumnezeiască,

care m-ai învățat despre extazul scoicii,

acesta își vindeca rana facerii cu o perlă

așa și eu mă vindec prin tine - giuvaier de lumină,

bucură-Te, că eu fiind uscată de bolile patimilor,

și respirându-Te pe Tine,mi-ai revărsat izvor de tămăduiri pe rănile arse,

bucură-Te,că zăcând în mormântul desfrânărilor mele,

tu m-ai înviat și m-ai izbăvit de șarpele cel amăgitor,

care căuta de demult să mă înghita și pe mine,

bucură-Te, parfum de tămâie a adorării oamenilor,

bucura-Te sublim poet ce faci să tremure lacrima printre gene...                                                                                        

primește-mi rugăciunea, smerită precum dăruiți au fost banii văduvei,

ca tâlharul strig Ție, pomenește-mă Doamne,

ca să cânt lumii bunătatea Ta: gustați și vedeți că bun este raiul!

și Te-aș surprinde ducând pe umeri Golgota iubirii,

iar Tu Hristoase, m-ai îmbrățișa când voi rosti "Hristos a Înviat!":

" vreau soarele,pe degetele noastre/unite un inel sa făurească

 sa-mi ierti, si eu sa-ti iert, de-asemeni vina

de-a fi iubit mai mult decit am spus.”*

* din ”Logodnă de primavera” de Magda Isanos