Să ne realizăm ca indivizi în Hristos fiecare dintre noi la cel mai frumos şi însemnat nivel uman.

...fiecărei familii de credincioşi, în aria ei de mişcare, îi revine o sarcină potrivit planului general, să lucreze şi singură, dar şi să conlucreze armonios cu toate celelalte familii, pentru realizarea Marelui Plan Divin.

Iar în cadrul familiei sale, fiecărui mădular al acestei familii îi revine o parte din această datorie a tuturor.

Nimeni nu‑l poate înlocui pe altul, după cum nimeni nu poate anula importanţa nimănui. Fiecăruia Dumnezeu i‑a dat o unealtă a sa şi i‑a însemnat o parcelă de lucru numai a lui, de care va răspunde numai el în faţa lui Dumnezeu.

INDIVIDUAL ŞI GENERAL

1. În Lucrarea lui Dumnezeu, fiecare suflet trebuie să se realizeze separat, până la cel mai înalt nivel posibil lui.

2. Fiecare suflet însă, ajungând în Domnul până la cea mai înaltă stare atinsă de el, trebuie să fie şi mai convins de marele adevăr că Hristos vrea ca noi să depăşim acest nivel individual, ca să ajungem la stadiul superior, care este conştiinţa de grup.

3. Dumnezeu vrea nu să ne formeze pe noi nişte indivizi separaţi, ci să ne facă să ne integrăm fiecare în acel specific al grupării din care facem parte, pentru că, având un scop comun cu care trebuie să ne identificăm, – trebuie să avem şi un specific în care să ne contopim.

4. Trebuie deci fiecare dintre noi să ne disciplinăm în aşa fel gândirea şi simţirea noastră, încât să ne încadrăm total şi fericiţi pe linia specificului în gruparea frăţească, spre a fi folositori în cel mai înalt grad atât lui Hristos, cât şi semenilor noştri, – în slujba Evangheliei Lui.

5. Numai aceasta va da amploare desăvârşită şi nimb nemuritor creaţiilor noastre personale, căci ele se vor încadra atunci înalt şi se vor contopi în strălucirea specificului divin, dorit de Dumnezeu Frăţietăţii în care ne‑a născut şi în care ne creşte El.

6. La acest nivel duhovnicesc trebuie să ne străduim să ajungem, pentru a îndeplini aşteptările lui Dumnezeu, Care a învestit în noi un atât de mare capital sfânt.

7. Dar această ajungere – iarăşi şi iarăşi – depinde de străduinţa fiecăruia dintre noi, care – într‑o măsură mai mare ori mai mică, într‑un fel sau altul, cu un talant sau altul –, suntem chemaţi şi datori să lucrăm pentru Împărăţia Domnului nostru şi pentru averea Stăpânului nostru.

8. Manifestându‑ne fiecare dintre noi în felul propriu originalitatea noastră în felul de a lucra şi crea ceva pentru Dumnezeu, trebuie totuşi ca fiecare dintre noi să ţinem permanent seama că în originalitatea noastră trebuie să respire aerul Lucrării. Şi rodul nostru să se hrănească din seva specificului ei.

9. Noi suntem copii ai lui Dumnezeu, – dar El ne‑a născut pe fiecare dintre noi într‑o familie duhovnicească; ceea ce este comun familiei din care ne‑am născut noi trebuie să constituie trăsătura fundamentală a personalităţii noastre, a creaţiei noastre, a fiinţei noastre.

10. Familia noastră duhovnicească face parte dintre acele minunate stele care sunt în Mâna Dreaptă a Celui care le‑a creat şi prin Care ele‑şi au strălucirea... (Apoc 1, 16).

Ea trebuie să strălucească veşnic tot mai frumos în Mâna Lui.

Sfeşnicul ei, să ardă tot mai strălucit (Apoc 1, 13).

Şi îngerul ei, să fie cel mai ascultător (Apoc 1, 20).

11. În familia noastră duhovnicească, întocmai ca şi în cea trupească, noi nu suntem nişte indivizi separaţi unii de alţii, străini unul de altul şi lucrând fiecare de sine însuşi.

Ci avem împreună aceeaşi chemare strălucită şi comună, de care trebuie să fim pătrunşi total – şi a cărei conştiinţă trebuie să ne‑o formăm tot mai înalt în noi.

12. Avem împreună chemarea aceasta, pentru că trebuie să împlinim împreună acel măreţ scop pe care noi şi toate generaţiile noastre suntem datori să‑l realizăm prin toată obligaţia noastră de creaturi zidite de Dumnezeu în Hristos – şi răscumpăraţi de El tocmai în vederea realizării acesteia.

Nici unul dintre noi nu se poate abate nepedepsit de la acestea.

13. Scopul, Marele Scop al lui Dumnezeu este mântuirea oamenilor. Restabilirea adevărului vătămat prin accidentul satanic al păcatului. Şi readucerea Împărăţiei lui Hristos peste tot ceea ce a fost sustras şi întinat de satan prin răzvrătirea lui.

14. Pentru ajungerea acestui Scop Final şi Etern, Toată Fiinţa Dumnezeirii lucrează acum înţelept, încet şi răbdător, dar sigur, prin toate mijloacele, fiinţele şi puterile care I‑au rămas ascultătoare ori Îi devin.

Toată desfăşurarea, pe parcurs, a acestor evenimente până la Clipa Supremă a Izbânzii este sub controlul şi puterea Sa înţeleaptă şi sigură.

15. Tot ce urmează a se petrece în viitorul apropiat ori depărtat a fost prevăzut, planificat şi controlat de la Minus‑Infinitul până la Plus‑Infinitul care se cuprind în El – Care este dinainte şi va fi până după.

Oricine are această încredinţare de nezguduit în sine va avea aceeaşi nemărginită şi netulburată pace şi siguranţă pe care o are Dumnezeu.

16. Acesta este deci Scopul lui Dumnezeu în care se încadrează şi la care colaborează armonios toate elementele şi fiinţele lumii superioare şi medii. Şi inferioare.

Numai cele potrivnice lui Hristos lucrează împotrivă.

17. „Să aveţi în voi gândul care era în Hristos” (Flp 2, 5) – aceasta este o poruncă şi un scop. Gândul care era în Hristos este Scopul lui Dumnezeu, adică mântuirea oamenilor şi transformarea slăvită a tuturor lucrurilor într‑o formă nouă, fericită şi eternă. Şi înstăpânirea Împărăţiei lui Dumnezeu peste toţi.

18. În această înstăpânire de ansamblu asupra tuturor oamenilor şi zonelor de spaţiu şi timp, – fiecărei familii de credincioşi, în aria ei de mişcare, îi revine o sarcină potrivit planului general, să lucreze şi singură, dar şi să conlucreze armonios cu toate celelalte familii, pentru realizarea Marelui Plan Divin.

19. Iar în cadrul familiei sale, fiecărui mădular al acestei familii îi revine o parte din această datorie a tuturor.

Nimeni nu‑l poate înlocui pe altul, după cum nimeni nu poate anula importanţa nimănui. Fiecăruia Dumnezeu i‑a dat o unealtă a sa şi i‑a însemnat o parcelă de lucru numai a lui, de care va răspunde numai el în faţa lui Dumnezeu.

20. Să ne realizăm ca indivizi în Hristos fiecare dintre noi la cel mai frumos şi însemnat nivel uman. Dar să nu rămânem la acest stadiu, ci să facem saltul cel şi mai înalt, în a ne realiza în grup, la nivelul divin, unde să-I facem Domnului bucuria de a ne vedea că avem cu toţii aceeaşi simţire, aceeaşi dragoste, acelaşi suflet şi acelaşi gând (Flp 2, 2).

Abia de la această realizare vom fi vrednici de El.

Amin.

Dorim să fim / Traian Dorz. - Sibiu: Oastea Domnului, 2008