Urcuș spre Înviere – Concurs de creație literară – ediția a III -a
„Premiul publicului” va fi acordat în
urma votului on-line pe https://www.facebook.com/oasteadom/
Votul publicului va începe și se va
desfășura în aceeași perioadă ca și jurizarea, respectiv:
16.03.2019 – 15.04.2019
1 . Rugăciune
Către Tine, caut, Doamne,
Sus, în cer, să te zăresc,
Să îmi spun acuma păsul,
Liniştea să mi-o găsesc.
Iar în astă noapte,
sfantă,
Cand de îngeri
te-nconjori,
Cea lumină, a Învierii,
Tu în inimi s-o cobori.
Să aprinzi în noi ,
scanteia
De credinţă, să fim buni ,
Să renaşti în noi –
speranţa,
Infrăţiţi pe-al vieţii
drum.
Iar cand negura, ne-apasă,
Şi ne clatinăm pe drum,
Să nu uiţi , te rog ,ne
iartă,
Dă-ne avant, rogu-te, acum
2. Hristos a
înviat
E ziua bucuriei
Prin patimii de nespus
Priviţi,e o minune
A Înviat Iisus .
În ceruri cântări sute
Înalţă îngeri mii
E ziua fericiri
Hristos cu noi va fii !!!
Cu viaţa noastră în El
Nemuritori să fim
În veşnica cetate
Împreună să trăim .
În luptă cu păcatul
Iubirea a învins
Şi ura şi necuratul
Iisus a biruit .
Din cer mireasma dulce
Ne a cucerit uşor
În veci doar slavă ţie
Iisus Mantuitor !
3. Iisus a
venit
Din cer de un azur senin
Precum valul cel mai lin
Etern lumina sa lăsat
Iisus, Iisus a Înviat.
Precum roua cea din zori,
Iubirea veşnicului dor,
Zarea fără de sfârşit
Iisus ,Iisus iar a venit.
Cugetul cel mai curat
Fapta fără de păcat,
Vorba cu cel mai dulce
gust.
Iisus, Iisus iar a adus.
Ogorul inimi a-nflorit
Parfumul vieţi ne-a robit,
Pacea iar nea cucerit,
Iisus, Iisus a biruit.
4. Învierea
În noaptea Sfantă, a
Învierii,
Retrăim încă odat’,
Înălţarea către ceruri
A lui Iisus, Fiu întrupat.
Întărit fiind de Tată,
A sa vrere să o facă,
A trecut prin umilinţă,
Suferinţă şi trădare.
Cu blandeţe şi răbdare,
Pe cei răi, El i-a iertat,
Iar pe cei ce se căiră,
Sus , cu El, i-a ridicat.
Recunoscători, Iisuse,
Pentru jertfa către noi,
Dăruieşte-ne speranţă,
Şi lumină, peste noi.
5. La început
La început a fost
cuvântul,
Şi prin El toate s-au
făcut,
Şi soarele,şi viaţa,
Toate-n cer şi pe pământ.
El a fost lumina lumi,
Ce pe toţi ne-a luminat,
De la naştere în viaţă,
Prin cuvântul cel curat.
La început era cuvântul,
Şi cuvântul era Dumnezeu,
În El era viaţa
Şi viaţa era Dumnezeu.
Iar lumina luminează,
În întuneric în veşnici,
Nici un fel de întuneric,
Nicicând n-o va birui.
La ai să-i s-a dus lumina,
Dar ai săi nu au primit,
Ci doar cei ce prorocia,
Şi cuvântul n-au ştiut.
Iar tuturor ce l-au
primit,
Celor ce cred în numele
Lui,
Le-a dat dreptul să se
facă,
Copii ai Domnului.
Şi noi toţi am primit din
plinătatea Lui,
Har după har ne-a dăruit,
Inimile ni le-a sfinţit,
Pe noi de lume
părăsiţi,copii Lui.
6.
BUCURIE SFÂNTĂ
E primăvară iarași și, e
soare.
Sub colț de-albastru
verzile coline ...
Și sufletul, parcă, a
prins culoare
Și, parcă, încăperile-i
sunt pline !
Din somnul tainic ,
muguru-și desface
Întâia frunză -ntinsă spre
lumină,
Iar florile-n cireși, cu gând
de pace,
Își risipesc culoarea lor
divină.
Pletoase sălcii aur curgător,
Se scaldă lin, în adieri
calduțe ,
Iar streșinile se topesc
de dor ,
Visând la cuibul vreunei
vrăbiuțe.
Prin flori și zumzet, iarbă
și izvoare,
Pământul își revarsă bogăția...
E viata un prilej de sărbatoare:
Domnește-n tot și-n toate,
bucuria !
E frumusețe, pace și-armonie
Și toate amintesc de Raiul
Sfânt ,
Când verdele se-ntrece-n
măreție
Și-n pomi se-aude ciripit și
cânt ...
Și ochii noștri , liniște
ascund ,
Căci Duhul Sfânt trimite
mângâiere .
Iertarea să o respirăm cât
mai profund
Și să pașim, smeriți ,
spre Înviere !
7. TE-AȘTEPT
ȘI EU ...
Se duc nori grei și nori ușori
Pe cerul de Florii
Și-un soare sfânt și-un vânt
călduț
Aduce bucurii.
Se-mpodobesc frumos ferești
,
Cu ramuri de finic .
Spre Cerul Tau ,
Hristoase-Doamne ,
Eu , ochii , mi-i ridic .
Mă număr și eu printre cei
Ce-Ți cântă osanale
Și-aruncă flori și-nalță
rugi ,
În calea Slavei Tale .
Când către cruce Tu pășești,
Pe blândul Tău asin,
Te-aștept și eu - un biet
poet,
În sfânt Ierusalim .
Când în Betania-cetate,
Mii de creștini găsești,
Să știi ca ei cu dor Te-așteaptă
,
Scriptura s-o-mplinești.
Pe drumul către patimi vii
,
Mereu , așa senin ! -
Așa ar trebui și noi,
Durerea s-o primim .
Să ducem crucea grea , căci
, da -
Murim spre a ne naște ,
Murim cu toți , spre
a-nvia ,
Ca Tine-n zi de Paște !
8. Hristos A
Înviat !
Hristos A Înviat pot spune
Din toată inima acum,
Căci eu prin El am zile
bune
Și sunt pe-al fericirii
drum.
Hristos A Înviat
de-apururi
Noi credem și mărturisim,
Prin El avem intrare-n
ceruri
Prin El putem să ne iubim.
Hristos A Înviat aicea
El n-a putut sta în
mormînt,
Ca armă ne-a lăsat azi
Crucea
Și călăuză Duhul Sfănt.
Hristos A Înviat odată
Pentru noi toți de-aicea
jos,
El ne-a scăpat de judecată
De șarpele cel fioros.
Hristos A Înviat ! El
calea
Ce duce înspre veșnicii,
Ștergînd prin săngele Său
jalea
Ce ne-nconjoară prin
urgii.
Hristos A Înviat pot spune
Și eu cu cei răscumpărați,
Căci El mi-a dat doar zile
bune
Și harul de a fi-ntre
frați.
Hristos A Înviat cîntarea
Noi o cîntăm de ani și
ani,
Prin ea noi suntem
adunarea
Ce nu-i înfrîntă de
dușmani.
Hristos A Înviat cuvîntul
Cel mai curat,cel mai
presus,
El a cutreierat pămîntul
El este Domnul nost Isus.
Hristos A Înviat pot spune
Din inimă prin imnul
sfănt,
Căci El mi-a dat doar zile
bune
Și mîntuire pe pămînt.
9. Iubirea
invierii
Am plecat încrezătoare în
lume
Ca să caut IUBIREA.
Am colindat pământul
Căutând-o pe Golgota
Şi-n grota
Istoriei.
Am crezut c-am s-o găsesc
pe Cruce
În Jertfa Domnului.
Dar n-am găsit-o decât
Când m-am dus la mormânt
Plângând
Şi l-am gasit gol.
10. Altă primavera
În toate este-un
"dacă", apăsător şi trist,
Ce-mi însoţeşte paşii,
slujind vremelnicia,
Nu sunt stăpânul clipei
trimise într-un vis,
Ci doar o rază frântă,
ce-şi plânge veşnicia.
În tot ce-ncep devreme,
apare-un mai târziu,
Ce-aşterne văl de temeri
peste amurgul serii,
Grăbit petrece timpul,
nu-l pot opri, nu ştiu,
Lăsând în urmă taine, morminte-ale
tăcerii.
Se ofilesc strădanii la
capăt de hotar,
Aceeaşi vreme trece, dar
alta vine iară,
Cu-o altă-mbrăţişare, un
alt sărut de jar,
Să-nmugurească-n suflet o
nouă primăvară,
O altă Înviere, o altă
primăvară...
11. Jertfa Lui
Hristos
Trei cruci stăteau pe
dealul cel sfinţit.
În mijlocul celor două era
Domnul Iisus,
Coborât din ceruri la noi
pe pământ,
Să ne ducă inimile,
sufletele sus.
La Golgota răstignit pe
cruce,
Între doi oameni păcătoşi,
Plin de răni şi plin de sânge,
Stătea însuşi Domnul Iisus
Hristos.
''Pomeneste-mă Doamne când
vei venii în împărăţia Ta''
A rostit unul dintre cei
doi tâlhari.
Domnul, lui cu glas divin
i-a spus:
''Astăzi vei fi cu mine-n
rai''
Întuneric s-a făcut peste
tot pământul.
Şi soarele s-a întunecat.
Iisus cerea iertare
Tatălui din ceruri,
Pentru cei ce nu ştiau ce
fac.
''Eli, Eli lama
sabahtani''
Este glasul Domnului din
lege.
Noi, noi de atâţia ani,
Înţeles-am oare jertfa Sa
pe cruce?
12. Învierea
Facutus-a cutremur mare...
Îngerul a coborât,
Să dea piatra la o parte,
De unde Domnul a zăcut.
Femeile mironosițe,
Se duceau înspre mormânt,
Ca să ungă cu miresme,
Trupul Domnului cel Sfânt.
O, femei va spun eu vouă,
Că mormântul este gol.
Iisus nu mai este acolo,
A înviat după Scripturi.
Hai veniți, vedeți
lespedea,
Unde Domnul a fost pus,
Apoi mergeți, spuneți
vestea:
Învierii lui IIsus.
13. Iertarea
De ne-am ierta unii pe
alţii,
Ne-ar fi mult mai uşor…
Am ridica cu un braţ
munţii,
Iar sus, ne-am aduna
comori.
De vom trece pe lângă un
om,
Ce iarăşi ne-a greşit,
Să nu îl mai judecăm
Pentru ce a rostit…
De a făcut vreo faptă
grea,
Să o trecem cu vederea.
Să iertăm şi sus cândva,
Vom găsi mângâierea.
Om cu om nu este bine,
Să zacă supărat,
Iartă, nu uita se spune
Ca să fi iertat.
Lanţuri grele se sfărâmă,
Când sufletul iartă.
Se înalţă şi învie
Pentru o altă viaţă.
Timpul pe acest pământ,
Trece iute, iute...
Să nu stăm oameni
supăraţi,
Pe nimeni şi niciunde.
14.
Reinvierea
Eu am murit ca să renasc
mai vie
Eu am murit ca să vă fiu
de leac
Și am reînviat cum reînvie
În fiecare an Iisus în
veac.
Eu am murit în fiecare
noapte
De câte ori am vrut să vă
iubesc
Nu mi-ați văzut nici
steaua prea departe
Și nici al meu destin nepământesc
M-ați condamnat să vă aduc
iubire
M-ați condamnat să mor
de-atâta dor,
Dar ați uitat credința - n
nemurire
Și ați uitat credința - n
al meu zbor.
Eu m-am întors acum în
primăvară
Dorindu-va să fiți mai
fericiți
Eu am murit și nu v-am
fost povară
Am reînviat căci știu că
mă iubiți.
15 Învierea
lui Lazăr
S-a întâmplat în timp
îndepărtat,
De boală, nefiind bine
tratat,
Lazăr, un evreu de neam,
prieten cu Iisus
La maturitate, el a fost
răpus.
Cum Iisus în altă parte-a
fost plecat
Abia după vreo patru zile
a aflat.
Cu toate că ceva El a
ştiut
Şi ucenicilor le-a spus
chiar abătut,
Acum o veste tristă vă
transmit,
Lazăr, prieten bun cu voi,
a adormit.
În acest timp, femeile-l
jeleau
Şi cu tristeţe oamenii-l
plângeau.
Lacrimi vărsau la cripta
celui decedat
Fiind un credincios ce
multe a răbdat.
Iar în Betania venind
Iisus degrabă
Unde e mormântul? pe
oameni întreabă.
Cu alai pornit-au spre
locul acel
Şi-au dat la o parte
piatra de pe el.
Pe Iisus plângând, să se
roage îl lăsară,
În final El a strigat:
Lazăr ieşi afară!
După învierea lui
miraculoasă
Dezlegat a fost şi a
plecat acasă.
Şi au urmat acele patimi
sfinte
Ce ne îndeamnă să luăm
aminte
Doar pentru noi Hristos a
înviat
Şi pentru noi la ceruri
s-a-nălţat,
Iar Lazăr cu învierea
dovedind
Că şi pe noi ne v-a-nvia,
veşnic trăind.
Mântuit e omul şi salvat
Când privind spre cer s-a
luminat
Şi crede că Hristos cel
întrupat
Fiu al lui Dumnezeu, a
înviat.
16. Pe urma
Ta
Te văd în zarea caldă cu
soare în amiază
Pășind cu crucea-n spate,
de oameni greu hulit,
Cu lacrimile grele ce Fața
Ți-o brăzdează,
Și Mâinile durute ce-atâta
au iubit.
Te pierzi după coline cu
pietre și morminte,
Iar biciul ce Te curmă
e tot mai nemilos
Și n-ai, Iisus, cu Tine,
nici frate, nici părinte,
Ci singur duci povara ce-atârnă
dureros.
Te strigă precum lupii mulțimile bolnave,
Pe Tine, Alinarea
nespuselor dureri,
Tu sui tăcut calvarul, iar
buzele-Ți firave
Se roagă catre Tatăl, iertarea
lor o ceri.
Pe dealul Căpățânii Te-au
pus străjerii-n cuie,
Te-au ridicat pe Cruce ca
Fiu de Împărat,
Privirea-Ți sfântă arde și
dragostea și-o suie,
Îmbrățișând mulțimea cu-n
dulce tremurat.
Se lasă negre umbre
înfiorând văzduhul,
Ce freamătă purtate de
vânt spre nicăieri
Și Tatăl blând primește
din mâini pătate Duhul
Și-I înfloresc iar lacrimi
aprinse din tăceri.
Pământul se-ngrozește de
ce-a văzut cu ochii
Și-i tremură fiorul, se
zvârcolește mut,
Pe-obraz din stele arse
își împletește stropii,
Veșmânt cernit îmbracă,
iar ceru-i în tumult.
Mormântul Tău Te-așteaptă
pe Tine, Învierea
Și Viața și Lumina celor
ce Te-au iubit,
Să-Ți dăruie odihnă, să-Ți
străjuie vegherea
Un dulce glas de Maică
ce-n lacrimi s-a topit.
Dar tot ce-ai spus,
Iisuse, așa va fi-n vecie,
Te vei trezi din moarte
în zorii ce mijesc,
Vei înflori cântărea din
vis și-n bucurie,
Vei dărui lumină, la cei
care-o doresc.
Privirea-Ți și-astăzi suie
spre zarea nesfârșită,
Ca oarecând, Iisuse,
dorind ca să aduni,
La Tine toți căzuții din
lumea prăbusită,
De patimi și ispite, prin
vânturi și furtuni.
O, Scumpul meu Prieten,
ce-n cer Îți ai Iubirea
Și-o picuri peste rane
cu-n minunat alin,
Din toat-a mea ființă,
Ți-aduc azi mulțumirea,
De Jertfă și de câte
primesc, cu gând senin.
Și vreau ca lângă Tine sa
stau pe totdeauna,
Pe Pieptul Tău, Iisuse, eu
inima să-mi plec,
Să simtă ca și Tine, cu-a
Ta să fie una,
Ajută-mi pe vecie de-acolo
să nu plec.
17. Noua
floare a iubirii
Te-am întrebat, Stăpâne,
într-o zi:
„Ce-i noua floare a iubirii!?”
N-ai râs: dregându-ţi
glasul mi-ai vorbit:
„Ia trei măsrui de apă din
fântână.
Apoi, din nou, aceeaşi
cantitate de făină.
Şi, sare-ai spus să iau şi
zahăr – trei măsuri;
Amestecându-le într-una
Să-ncep a frământa...
Cu mâinile amândouă
aluatul să-l adun.
Miezul, bine dospit,
În trei măsuri să-l
despart.
Cu focul inimii, aluatul
să sporesc –
Dinlăuntrul ei vine Lumina...
Tot trei măsuri de aluat
Ai spus să-ntind
pe-ntregul câmp...
Grâul, verde, primind
hrană nouă,
Va înfrăţi...
Din boabele-i cu lapte
O nouă floare se va naşte:
Noua floare a
iubirii!...
18. Lacrima
Cuvântului...
Cine nu suferă prin lacrima
Cuvântului, e ca un mire
ce-n seara nunţii –
Văduvit de mireasa plecată
„spre orizonturi albastre”,
Cine nu plânge prin pânza
nicicând terminată –
Chipul i se pierde prin
frunze – tot mai închise
De vârtejul timpului,
Cine nu oftează tăcut,
înfruntând destinul – ah, ce destin!...
E ca roua ce dimineaţă răcoreşte fierbinţeala
trupului,
Ce fierbinţeală!...
Cine, visând la Copacul
neşters de memoria timpului,
Nu atinge măcar o mlădiţă, e ca salcia ruptă de
Mâna copilărească a celui
ce voia să-şi facă o
Coardă...
Cine nu suferă prin
lacrima
Cuvântului, nu are nevoie
de timp: este timpul...
19. Mielul
În grădina tatei, în
staul, oile – toate, flămânde îmbucă
Din fânul proaspăt stropit
cu apă;
Hulpavi, mieii, caută la
pulpă să apuce din
Ţâţa plină, plină. Foamea
este mare dup-o noapte lungă.
Tatei, să nu-i calce, îi cheamă „sugurica, sugurel”
Să le dea tain de sfeclă,
mărunţită prin rindea şi
Tărâţe proaspăt măcinată
la moara de grâu…
Doar Mioara cea bătrână
într-un zbierat tot o ţine:
Ieri venise lupul; sărind
gardul, la nimereală-i prinse
Mielul. În zbierat de mamă şi de fiu, venise stăpânul.
Prea târziu! Se duse
bietul şi oaia, mama sa rămase
Tot plângând, tot
lăcrimând…
20. Pătruns
de rănile Jertfirii
Se odihnește soarele-n
amiază
și parcă-i curge sânge din
privire,
Te văd cum lacrimi Fața Ta
brăzdează,
dar nu-nțeleg nespusa Ta
Iubire.
Te înconjoară oamenii din
gloate
și cer un preț se sânge
fără vină,
mă înfior de Dragostea ce
poate
să ducă-n ea cea mai de
preț Lumină.
Înconjurat de-a lumii
neagră ură,
Tu urci tăcut pe Dealul
Răstignirii,
și chinul curmă-ntreaga Ta
făptură,
când ești pătruns de
rănile Jerfirii.
Iisuse Scump, în fața
tuturora,
ești pus să dai un preț
fără măsură,
și parcă nu mai vine
Aurora,
iar trupul Tău pe toate le
îndură.
Te uiți rănit spre toți
ce-Ți vor jertfirea,
și-L rogi pe Tatăl să le
ierte vina,
dar ei nu înțeleg că doar
Iubirea
mai poate să aducă-n ei
Lumina.
Mă înfior de
rănile-ndurate
și mă cutremur sub
privirea serii,
și totuși, ce mulțime de
păcate
a pus în Tine lacrima
durerii!
Doar Crucea Te-a primit ca
pe-o tăcere
și Te-a cuprins în vers de
poezie,
iar prin suspine grele de
durere,
Ți-a spus șoptit:"
Te-aștept de-o Veșnicie!"
Ființa Ta atât de
iubitoare
mi-a pus în piept o pace
negrăită,
și-mbrățișați, la un apus
de soare
priveam, cum stai pe
Crucea întreită.
Iar astăzi înțeleg a Ta
Iubire,
că doar prin Jertfă ne-a
venit iertarea,
ca-n Ziua de fiori de
fericire,
într-un mănunchi, noi
să-Ți rostim Cântarea.
Și-o să-Ți cântăm, Iisus,
o Veșnicie
cu lacrimi de atâta
mulțumire,
și-mbrățișați în nimb de
bucurie,
ne-om cununa cu Tine,-al
nostru Mire.
21. Iată,
este vremea
Se-ntinde umbra neagră
peste întreaga lume
Și zâmbetul ce piere se
schimbă-n lacrimi multe,
Căci, iată, este vremea să
nu mai spunem glume,
Să nu mai lăsăm greul
păcat să ne consume,
Și să urcăm spre bine, ca
spre un pisc de munte,
Căci, iată, este vremea ca
omul să asculte.
Se-ntinde pacea lină peste
pământ și ape,
Iar în inima noastră
speranțe sunt țesute,
Căci, iată, este vremea ca
via să se sape,
Să nu-l criticăm aspru și
judecăm pe-aproape,
Ci să ne afundăm în rugi
fierbinți și mute,
Căci, iată, este vremea ca
omul să asculte.
Se-ntinde Postul Mare
peste părinți și fiice,
Ca o cortină albă de raze
vii și pline,
Căci, iată, este vremea ca
Domnul să ridice
Povara de păcate, iar
diavolii s-abdice
Din tronul lor de vază,
din tine și din mine,
Căci, iată, este vremea ca
omul să se-nchine.
Se-ntinde Postul Mare ca o
scară-n furtună -
Cu fiecare treaptă ne-am
lepădat de sine
Dar, iată, este vremea să
ne ținem de mână
Și să-ntețim urcușul ca
frații, împreună,
Să rupem firul care de
patimi ne mai ține,
Căci, iată, este vremea ca
omul să se-nchine.
Se-ntinde-ncet lumina
peste a noastră față,
Pictând în orice ființă
eterna bucurie,
Căci, iată, este vremea
când și clipa îngheață,
Când Iisus calcă moartea
și dăruiește viață,
Iar eu mărturisesc pe-un
petec de hârtie
Căci, iată, este vremea ca
omul să o știe.
22. Frânturi din trecut
Zeci de raze legănate
se scaldă în ferestre vii,
pironite dar distrate
în frunțile mici și
zglobii.
Jocuri și mii de vise
dansează în lumea lor
de basme dulci, nestinse
în culori fără de dor.
În odaia ghemuită
lumânări descresc profund,
jos o babă gârbovită
închină un gând mărunt.
Preotul cu dalbe mâini
vioi privește la micuți
în noapte răsună câini
dar nu-i sperie pe
drăguți.
Cântece și calde gânduri
se preling în suflet
blând,
zâmbete răsar în rânduri
într-o inimă de lăcaș
sfânt.
Toți la slujbă se închină,
privind la vorbe bătrâne
spre a sufletului odihnă
poarta deschisă va rămâne.
în portretul ce vibrează,
veșnic într-o amintire,
ochii încă scânteiază
în a iubirii neclintire.
Adesea mergeam cu buna,
în noaptea cea mai vie,
felinar ne era luna.
Și ce mai grozăvie!
Pomii, umbre prelungi erau
Iar drumul nu se zărea.
Fricile tot înfloreau,
Dar buna strâns mă ținea.
Astăzi nu mai sunt un
mugur,
Ce magic pictează un basm.
Pașii mi-i cresc în azur,
într-un veșnic entuziasm.
23. Zori de
Paşti
Uite zorii cum se-arată !
Chipul zilei vrea
să-nceapă,
Ducând stele la culcare,
Soarele ivit în zare…
Raze blânde luminând,
Licăriri pe cer răzbând,
Negrul nopţii răsfirând.
Şi din ceruri, pacea vine.
Liniştea mă înconjoară,
Căci Lumina Învierii
Peste suflet, se coboară.
Uit pe rând, de supărare,
De tristeţi şi de nevoi,
Cu răbdarea-mi şi
blândeţea,
Sper să schimb lumea din
jur.
24. PSALTIREA
PSALTIREA Neadormită
a Postului cel Mare,
Psaltirea neuitatului
Părinte,
ne fie călăuză spre
lucrare,
ne fie pară, jar şi duh
fierbinte! ...
Psaltirea lui,
cum alta nu-i
Părintelui Iubit,
ne fie-avânt
în tot ce-i sfânt
spre Țelul strălucit...
Psaltirea cea de Aur,
la care ne-am înscris,
Psaltirea mamei dusă-n
Veşnicie,
ne fie rugă făr-de
compromis,
ne fie candelă de-a pururi
vie!...
- Psaltirea fericită
din vremuri neapuse,
Psaltirea ce la noi a
poposit,
să ne rămână căpătâi,
Iisuse,
spre neadormitul Psalm
nemaisfârşit!...
25. Erai cu ochii-n lacrimi
Erai cu ochii-n lacrimi si fruntea sângerândă,
Erai murdar si-n zdrențe, purtand o cruce grea,
Aveai pe cap cunună de spini si pălămidă
Cand te-am văzut Isuse, în drum spre Golgota.
Erai disprețuit si părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferinta-obisnuit,
Erai scuipat, hulit chiar si de prieteni,
Erai desculț, bătut, de crucea grea, zdrobit...
Si nu spuneai nimica, în drumul Tău spre moarte,
Urcai greoiul drum, gandintu-te la noi.
Pe chipul Tau, citeam atata bunătate
Si-un colt de cer, în ochii, amândoi.
Si am știut că nu ai fost doar om în astă lume,
Ci mult mai mult, erai chiar Dumnezeu!
Si-am inteles, ca Tu urcai pe culme,
Te rastigneai, Isus, de dragul meu.
Si-atunci m-am prăbușit la poala Crucii Tale,
Si-am plâns cu-amar păcatul meu cel mult,
Dar m-ai privit cu ochii-Ti de cristale
Si mi-ai soptit, că m-ai iertat demult.
Si cuprinzând cu drag, întreaga omenire,
Cu brațele întinse pe crucea din calvar,
Ți-ai dăruit viața, o, Doamne, pentru mine,
Facandu-mi loc în cerul de cleștar.
Dar azi, ești viu, căci biruit-ai moartea!
Si Te-ai inaltat, la cer, un loc să-mi pregătești,
Si mi-ai promis, c-ai să te-ntorci aievea
Ca să mai iei în slavă, în bratele-Ti cerești.
De-atunci privesc spre cer în fiecare seară
Si Te-astept de-atatea mii de primăveri,
Sa-ti simt iubirea, ca si odinioara
25. Erai cu ochii-n lacrimi
Erai cu ochii-n lacrimi si fruntea sângerândă,
Erai murdar si-n zdrențe, purtand o cruce grea,
Aveai pe cap cunună de spini si pălămidă
Cand te-am văzut Isuse, în drum spre Golgota.
Erai disprețuit si părăsit de oameni,
Om al durerii, cu suferinta-obisnuit,
Erai scuipat, hulit chiar si de prieteni,
Erai desculț, bătut, de crucea grea, zdrobit...
Si nu spuneai nimica, în drumul Tău spre moarte,
Urcai greoiul drum, gandintu-te la noi.
Pe chipul Tau, citeam atata bunătate
Si-un colt de cer, în ochii, amândoi.
Si am știut că nu ai fost doar om în astă lume,
Ci mult mai mult, erai chiar Dumnezeu!
Si-am inteles, ca Tu urcai pe culme,
Te rastigneai, Isus, de dragul meu.
Si-atunci m-am prăbușit la poala Crucii Tale,
Si-am plâns cu-amar păcatul meu cel mult,
Dar m-ai privit cu ochii-Ti de cristale
Si mi-ai soptit, că m-ai iertat demult.
Si cuprinzând cu drag, întreaga omenire,
Cu brațele întinse pe crucea din calvar,
Ți-ai dăruit viața, o, Doamne, pentru mine,
Facandu-mi loc în cerul de cleștar.
Dar azi, ești viu, căci biruit-ai moartea!
Si Te-ai inaltat, la cer, un loc să-mi pregătești,
Si mi-ai promis, c-ai să te-ntorci aievea
Ca să mai iei în slavă, în bratele-Ti cerești.
De-atunci privesc spre cer în fiecare seară
Si Te-astept de-atatea mii de primăveri,
Sa-ti simt iubirea, ca si odinioara
Si să-ajung părtaș, Slăvitei Învieri.
26. Pocăința
pe tine, preadulcele meu
Hristos,te rog
sa nu mă iubești mai mult
decât iubești versurile
inimii mele,
ele nu sunt decât cenușa
de lut a răbdării
ori poate plânsul prelung
al atâtor nevoințe
din care norii nasc mereu
un timp pentru despărțiri,
un timp pentru moarte,
un timp pentru înviere,
un timp care înghite
timpul.
mi-s ochii obosiți de vis
ca păsările însetate deasupra oceanului
în prăbușirea lor peste
real,
îmbrățișeaza-ma,
necuprindere a logosului divin
spre a mă salva
și lasă clopotele Sfintei
Învieri sa bată in inima mea,
sa nu mai trădez iubirea
Ta Doamne
pentru a nu-mi trăda
propriul suflet.
27. Ecoul iertării.
am vorbit cu Dumnezeu
despre tine,omule
fiind curios cum de te
poțiuni atât de mult,
cum de mă pot oglindi in
biserica luminată a sufletului tău,
cum de jertfa mease
rostogolește în vânt spre abis,
sau cum de las rănile să
îmi fie ciugulite de păsări.
se poate explica iubirea
Doamne?
uneori,așa se întâmplă,
să devii printesa care
scrie scrisoarea de dinaintea scrisului,
de dinaintea suferinței,de
dinaintea iertării.
sa devii faptura complice
cu îngerii
și sa iubești dincolo de
păcat,dincolo de a șaptea zi,
spre a deschide lacătul
utopiei,lacătul inefabilului,
tot ce contând fiind
fulgii de nea care
dansează cu porumbeii,
tot ce contând fiind
înțelepciunea asumarii Golgotei,
precum tăria Maicii
Domnului
la vederea Fiului
răstignit pe cruce.
acesta este răspunsul
meu,Doamne,
îmi iubesc aproapele din
bunătate,
purtându-l ca un verset
ce niciodată nu m-ar mai
dezamăgi,
îl iubesc cu speranța că
va dormi
pe un cearșaf fara patimi,
că va visa copilul ploii
ce aleargă desculț prin iarba
cu zâmbetul plin de
mirungere
lasandu-i semne de lumina
pe frunte.
îl iubesc pentru că ne-am
unit credința
într-o singură rugăciune
și Ți-am oferit jertfa noastră
încât am decupat doua
verighete ale veșniciei.
28. Un alt fel de acatist al Sfintei
Învieri.
bucură-Te, agheasma
trandafirie a izbăvirii,
bucură-Te, preadulcele meu
Hristoase că mereu îți voi spala picioarele
cu lacrimi purtătoare de
umilință în fața sfintei tale icoane,
bucură-Te că pe Maica
Domnului datorită Ție o slavesc,
bucura-Te dulceața
dumnezeiască,
care m-ai învățat despre
extazul scoicii,
acesta își vindeca rana
facerii cu o perlă
așa și eu mă vindec prin
tine - giuvaier de lumină,
bucură-Te, că eu fiind
uscată de bolile patimilor,
și respirându-Te pe
Tine,mi-ai revărsat izvor de tămăduiri pe rănile arse,
bucură-Te,că zăcând în
mormântul desfrânărilor mele,
tu m-ai înviat și m-ai
izbăvit de șarpele cel amăgitor,
care căuta de demult să mă
înghita și pe mine,
bucură-Te, parfum de
tămâie a adorării oamenilor,
bucura-Te sublim poet ce
faci să tremure lacrima printre gene...
primește-mi rugăciunea,
smerită precum dăruiți au fost banii văduvei,
ca tâlharul strig Ție,
pomenește-mă Doamne,
ca să cânt lumii bunătatea
Ta: gustați și vedeți că bun este raiul!
și Te-aș surprinde ducând
pe umeri Golgota iubirii,
iar Tu Hristoase, m-ai
îmbrățișa când voi rosti "Hristos a Înviat!":
" vreau soarele,pe
degetele noastre/unite un inel sa făurească
sa-mi ierti, si eu sa-ti iert, de-asemeni vina
de-a fi iubit mai mult
decit am spus.”*
* din ”Logodnă de
primavera” de Magda Isanos
Comentarii
Trimiteți un comentariu